Actualitate
Mâine, cu ocazia alegerilor preliminare
PSD Alba își va desemna candidații pentru Parlament
•Pe listă s-au înscris 18 persoane - 15 bărbați și 3 femei *Președintele Mugurel Sârbu a dat asigurări cu nu vor exista suspiciuni în ceea ce privește corectitudinea alegerilor
     Partidul Social Democrat a ajuns la ora alegerilor preliminare, poate una dintre cele mai importante provocări de ordin intern din ultimii ani ale acestei formațiuni politice. Alegerile interne pentru desemnarea candidațiilor în cele două Camere ale Parlamentului se doresc a fi în primul rând o modalitate de a demonstra că PSD este un partid al maselor, în care fiecare membru are rolul său bine determinat, iar pe de altă parte se are în vedere o reabilitare a ima­ginii sale, destul de șifonată de unele personaje acuzate de corupție și atâtea altele.
    În ceea ce privește județul Alba, președintele organizației județene a PSD, Mugurel Liviu Sârbu, ne-a prezentat, în cursul zilei de ieri, ultimele informații în legătură cu organizarea alegerilor preliminare. În primul rând acțiunea propriu - zisă se va desfășura mâine, între orele 8.00 - 20.00, și se estimează o participare la vot de cca. 57,8% din totalul de 14265 de membri. La municipii și la orașe se va vota e­lectronic, fiind puse la dispoziția alegătorilor 27 de calculatoare. În mediul rural au fost amenajate 66 de secții de votare (în toate co­munele din județ) alegerea candidaților urmând să se facă pe bule­tinele de vot. La aceste alegeri, pot participa numai membrii PSD care s-au înscris în partid înainte de data de 26 august 2004. Toate cheltuielile legate de organizare s-au ridicat la suma de aproximativ 38 de milioane de lei. "Totul va fi corect, civilizat și transparent, nu se pune problema fraudării alegerilor. Le urez succes tuturor can­di­daților", a spus președintele Mugurel Sârbu. Mai trebuie menționat faptul că la nivelul județului Alba s-au înscris 18 can­didați, ordinea pe listă, stabilită prin tragere la sorți, fiind următoarea: la Senat: 1. Alexandru Retegan; 2. Dorin Sandea; 3. Cornel Suciu; 4. Ionel Ve­sa; 5. Mircea Frențiu; 6. Nicolae Gavrilă; 7. Ioan Maier. La Camera Deputaților: 1. Nicolae Mera; 2. Eugen Popa; 3. Flaviu Predescu; 4. Mugurel Liviu Sârbu; 5. Constantin Selagea; 6. Lucia Tomoioagă; 7. Ana Topârceanu; 8. Ioan Andrei; 9. Radu Coclici; 10. Cornel Dârjan; 11. Mihaela Mih Deheleanu. Fiecare alegător va putea vota maxi­mum 6 candidați la Camera Deputaților și 2 la Senat.
Răzvan JURCĂ

Puseul terorist din Osetia de Nord
     Poate că prăbușirea Turnurilor Gemene de la New York a fost prin numărul de victime, prin surpriza extraordinară produsă și prin spectaculoasa desfășurare, actul terorist care a marcat simbolic intrarea într-o nouă etapă de dezvoltare istorică. Este etapa în care marile puteri sunt atât de mari încât cu greu mai aud glasul popoarelor mici, iar atunci când o fac este doar pentru propriile lor interese. Replica cea mai sinistră la adresa acestei obtuzități este atacul terorist. El s-a îndreptat împotriva Statelor Unite ale Americii a căror politică în Orientul Mijlociu, părtinitoare, pune în opoziție statele din zonă și este și cazul Rusiei care nu poate abandona ideea venită încă din timpul Imperiului Țarist, a marii puteri estice menite să influențeze, să contrabalanseze, să concureze Europa de vest și toate statele care cultural se trag din acest filon. Iar un imperiu este prin definiție un conglomerat de teritorii, de popoare, de culturi, de tradiții și de aspirații. Ideile Moscovei nu sunt aceleași cu cele din republicile care luptă pentru a-și redobândi independența, chiar dacă este vorba despre o independență pierdută de foarte multă vreme. Este cazul Ceceniei, al Abhaziei, al Osetiei de Nord, locul celui mai recent atac terorist.
    Nu la fel de spectaculos ca acela de la New York, atacul asupra unei școli și luarea a sute de ostatici în majoritate copii la Beslan, în Osetia de Nord, arată că terorismul este într-adevăr plaga principală a acestui început de mileniu. Iar Rusia are parte din plin de epi­soade de erupție a acestui flagel. Sunt binecunoscute deja atacurile "văduvelor negre" (femei cecene care-și răzbună soții, sau fiii uciși de trupele ruse) asupra unor obiective sociale aglomerate din capi­tala rusă, deturnările de avioane etc. toate soldate cu victime.
    Probabil că totalul victimelor acestor atentate depășește numărul victimelor atacurilor asupra New York-ului și Washingtonului. Ori­cum toate arată că nu s-a găsit încă "leacul" împotriva terorismului. Fără îndoială că a ști să dezamorsezi o criză prin negocieri cu te­roriștii este un lucru bun, dar nu și unul suficient. Boala va rămâne și desigur va avea un nou episod eruptiv. Singura soluție este înțe­legerea mentalității celuilalt, negocierea pentru găsirea unei soluții co­mune. Etichetați ca asasini de cei împotriva cărora se îndreaptă ata­curile lor protestatare, teroriștii sunt eroi și martiri pentru conaționalii lor. La Beslan se consumă în aceste zile un nou capitol în lunga tragedie a terorismului. Victime nevinovate, acești copii și părinții lor așteaptă în apărarea lor ceva mai mult decât demon­strațiile de forță ale trupelor speciale rusești, care până acum, de câ­te ori au "rezolvat" un caz, au lăsat în urmă numeroase victime din chiar rândul celor pe care-i apără!
Anca DINICĂ

Caravana SEAT a venit în orașul tău!
     SeatPorsche România împreună cu dealerul SEAT Topcar a adus și în acest an CARAVANA SEAT la Alba Iulia, în fața Casei de Cultură a Sindicatelor, în peri­oa­da 3-4 septembrie. Caravana cu mesajul "Admiră-le din orice unghi!" oferă prilejul tuturor celor interesați și pasionaților auto să admire și să dorească modelele SEAT - Ibiza, Cordoba, Leon, To­ledo, în frunte cu noul ALTEA - și chiar să le conducă! Albaiulienii pot visa acum cu ochii larg deschiși în fața unei bijuterii care va înnobila și șoselele noastre - SEAT Altea, primul autovehicul proiectat și construit integral în cadrul Audi Brand Group, de la fondarea acestuia în anul 2002. Este un model inovator care a obținut deja 3 premii importante pentru design și reprezintă începutul unei noi generații SEAT.
    Marca SEAT se distinge prin designul sportiv creat de celebrul Wal­ter de Silva iar la volan, în timpul unui drive-test, strunind cele mai performante motoare Volkswagen, un pasionat de automobilism descoperă adevăratul spirit de competiție și siguranța tehnologiei de ultimă oră pe care le oferă modelele SEAT.
    Modelul Altea etalează noile linii SEAT. Partea frontală este echi­pată cu o grilă mare a radiatorului și cu faruri expresive. Din lateral impresionează linia dinamică - elementul cheie al noului design - ca­re pornește de la aripa roții din față și coboară grațios de-a lungul portierelor, până în dreptul roții din spate. Reliefând profilul noului Altea, această linie concepută de Walter de Silva va caracteriza toate viitoarele modele SEAT. Acest concept nou conferă un stil inovativ și sugestiv valorilor monovolumelor compacte și evidențiază trăsăturile fundamentale ale tuturor modelelor SEAT - caracterul sportiv și manevrabilitatea! După Salsa, Salsa Emoción, Tango și Altea Prototipo - patru concepte fascinante de automobile dezvăluite de SEAT în ultimii patru ani în cadrul diferitelor expoziții auto - mo­delul (de serie) Altea reprezintă primul vis devenit realitate! Cu per­sonalitatea sa neconvențională, Altea așteaptă un "stăpân" pe măsură, pentru a depăși împreună toate barierele!
    Anul acesta, Topcar, împreună cu partenerii săi, Aerotravel Luft­han­sa City Center și Porsche Leasing România au pregătit încă o surpriză vizitatorilor: toți cei care vin pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor să admire modelele SEAT pot participa la o tombolă, marele premiu fiind un sejur de 7 nopți în EGIPT pentru 2 persoane, la un hotel de 4 stele. Vino la Caravana SEAT!
Nicoleta IDITA-TOMUȚA

ADA și PUR - relații tensionate în Consiliul județean Alba
     Votul din Consiliul județean Alba în urma căruia Romi Dragosin a fost desemnat director la SC DPL Alba SA a dus la tensionarea relațiilor dintre Alianța Dreptate și Adevăr și PUR (s-l) pentru că cei doi consilieri județeni ai PUR sunt bănuiți că au încălcat acordul de alianță dintre ADA și PUR la nivelul județului Alba. Deși votul a fost secret și este destul de greu de dovedit bănuiala, președintele CJ Alba, Teodor Atanasiu, a explicat într-o conferință de presă că nu întâmplător cei doi bănuiți au fost văzuți după ședință în compania lui Romi Dragosin și a altor consilieri județeni PSD luând masa la Hotel Parc. Pentru lămurirea situației, ieri dimineață Teodor Atanasiu și Ion Dumitrel au avut o discuție cu președintele PUR - Nicolae Popa în cadrul căreia l-au informat despre cele întâmplate în absența sa (Nicolae Popa era în delegație în China - n. red.). Deși nu s-a luat încă nici o decizie privind continuarea colaborării, Ion Dumitrel a declarat că: "Nu mai am nici o încredere în reprezentanții PUR și mai grav este faptul că și aleșii PUR din teritoriu - primari și vice­primari - nu mai au încredere în reprezentanții lor de la nivelul Con­siliului județean Alba." Nicolae Popa a promis, se pare, că va lua mă­surile necesare. (A.D.)
Sperietură de moarte
     O delegație a Consiliului Județean Alba, condusă de vicepre­șe­dintele Nicolae Popa, din care au făcut parte și oameni de afaceri, a efectuat o deplasare în China, în Regiunea Gansu. Conjudețenii noș­tri s-au ales cu o sperietură groaznică. La doar câteva ore după ce au părăsit aeroportul din Moscova cu destinația China, în capitala rusă a avut loc atacul terorist soldat cu distrugerea în aer a celor două aeronave interne de tip Tupolev și, ce este mai grav, cu moar­tea a circa 100 de persoane. Vicepreședintele CJ Alba, Nicolae Po­pa, ne-a declarat că membrii delegației au aflat cumplita veste la sosirea în China, și chiar dacă au trecut cu bine peste acest mo­ment tragic, unii s-au gândit că, Doamne ferește, ar fi putut fi pe ae­roport în momentul tragediei.(F.R.)
La penultima probă la BAC,
Aproape 15 la sută dintre elevi au absentat
     Doar 130 din cei 154 de elevi înscriși pentru a susține proba scri­să sau practică la cea de-a doua sesiune de bacalaureat, având de ales o disciplină din aria curriculară a specializării, s-au prezentat la examen, aproape 15 la sută dintre ei absentând. An­gela Băruță, in­spector general adjunct la Inspectoratul Școlar Ju­dețean Alba (IȘJ), a declarat că la majoritatea din cele 22 de discipline s-au înregistrat câte 2-3 absenți, doar la 8 materii prezența fiind de 100 la sută, între care informatica, latina, sociologia sau chimia organică I. În schimb, singurii elevi care ar fi trebuit să fie examinați la limba engleză sau franceză au lipsit, deși ei înșiși au ales disciplinele la care să fie testați. Ieri a fost programată ultima și probabil cea mai ușoară pro­bă a examenului scris la bacalaureat, primele rezultate oficiale ur­mând să fie afișate luni, 6 septembrie.(R.G.)
Astăzi,
Testarea suplinitorilor necalificați
     Testarea suplinitorilor necalificați în vederea ocupării catedrelor și orelor vacante din învățământul județean va avea loc astăzi, de la ora 8.00, la Colegiul Național "Horea, Cloșca și Crișan" din Alba Iulia. An­gela Băruță, inspector general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Alba, a declarat că din informațiile furnizate de inspectorul Constantin Negucioiu rezultă că s-au înscris 73 de dascăli care nu au studiile corespunzătoare pentru posturile solicitate. De exemplu, 17 cadre didactice necalificate s-au înscris pentru catedra de limba engleză, 8 pentru limba franceză, 7 pentru limba română, 4 pentru istorie și doar unul pentru matematică. Repartizarea pe posturile va­cante va fi făcută în ședința publică de luni, 6 septembrie 2004, de la sediul IȘJ Alba, lista catedrelor neocupate urmând să fie afișată în această seară, a mai spus Angela Băruță.(R.G.)
Cercetat pentru furt calificat
     Cosmin Ovidiu Covaci, de 26 de ani, din Blaj, a fost identificat de poliția din localitate ca fiind autorul unui furt comis în 26 august a.c. La data respectivă, Covaci a pătruns într-un magazin din Blaj de unde a furat geanta vânzătoarei, în care se afla suma de 2,2 mi­lioane lei și actele de identitate ale acesteia. Polițiștii au recuperat actele femeii, mai puțin banii pe care Covaci i-a cheltuit deja. Hoțul este cercetat pentru furt calificat, polițiștii încercând să afle câte fap­te de acest gen mai are la activ acesta. (N.I.T.)

Sus
© Copyleft S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.