Am fi nişte naivi dacă ne-am închipui că vecinii noştri de la răsărit sunt ucrainenii. La răsărit, fraţilor, sunt sovieticii, că Ucra­ina a rămas ceea ce-a devenit de la răscoala lui Chmielnicki încoace: o patrie a "rusinilor", iar mai nou a sovieticilor. Şi ştiţi cu toţii cât de bi­ne ne înţelegem noi cu sovieticii. Mai ales acum, când am devenit graniţa de est a Alianţei Nord-Atlantice. Şi ce poate să facă Ucrai­na, pruncul retardat al sovietelor, în faţa unei astfel de "ameninţări" care se numeşte România - membru NATO? Să-şi arate muşchii, ca o putere nucleară ce este şi ca o "zonă-tampon" între demo­craţiile occidentale şi dictatura moscovită. Bineînţeles, încordarea de muşchi se face către vecinul direct, România, dar cu trimitere la întreaga Europă de gură-cască. O încordare de muşchi a cărei expresie este recent "amenajatul" canal Bîstroe, sfidarea adresată de Ucraina sovietică lumii întregi, ţării noastre şi... biosferei. Iată în ce constă această sfidare mondială: Canalul Bîstroe, din care s-au executat deja 8 kilometri, va distruge pur şi simplu Delta Dunării. Şi Europa aia de gură-cască, după cum ziceam, tace mâlc în faţa unei agresiuni evidente la adresa fiinţei ei. Pentru că, dacă pe Canalul Bîstroe va începe circulaţia (cu nave de tonaj), noi, partea româ­nească a Deltei de nord (cam 85% din Delta Dunării), vom pierde, prin dezechilibru hidrologic şi ecologic o mulţime de obiective turis­tice de interes european: colonia de pelicani de la Roşca-Buhaiova (unică în Europa), Lacul Periprava (rezervaţie piscicolă, de aseme­nea, unică în Europa), şi Pădurea Letea (integrată în rezervaţia bio­sferei Delta Dunării, unde se află specii de floră şi faună unice).
    Mai precis, Canalul Bîstroe face legătura între Marea Neagră şi Braţul Chilia al Dunării (linia de graniţă între România şi Ucraina so­vietică), ceea ce înseamnă un "furt" de debit de apă de pe celalalte canale (Sulina şi Sf. Gheorghe) şi, totodată, o secare efectivă a zonei de nord a Deltei, alimentată până acum de canale naturale. Şi nu raţiuni economice determină Ucraina să procedeze la tăierea acestui canal, ci raţiuni militare. Economic, investiţia Ucrainei nu se justifică, pentru că navele care vin din Mediterana (şi care reprezintă cea mai mare parte a circulaţiei navale fluviale) au la îndemână Canalul Sulina (de pe teritoriu românesc), cu şenal navigabil cunoscut şi mult mai avantajos. Pentru că de la Bîstroe până la Reni sunt 164 de kilometri (pe Chilia), iar pe Sulina sunt doar 100 de kilometri. Orice navă va alege, în aceste condiţii, drumul cel mai scurt şi cel mai economicos. Aşadar, investiţia este contra­pro­ductivă comercial... dar are avantaje militare, pentru că acest canal Bîstroe le permite ucrainenilor să-şi scoată flota (moştenită de la URSS şi cantonată la Sevastopol) la Marea Neagră. Ca să-şi arate "muşchii" în faţa noastră şi, implicit, în faţa Alianţei Nord-Atlantice. Chiar dacă această încordare ne costă pe noi, pământenii, rezer­vaţia Delta Dunării.
    Sigur, am putea şi noi să le luăm apa de pe Canalul Bîstroe u­crai­nenilor, tăind prin inima Deltei un canal perpendicular la Chilia, cu corespondenţă la Golful Musura (pe teritoriu românesc, la Marea Neagră). Ucrainenii ar putea recurge, atunci, la Oceacov, un canal mai nordic, căruia noi am putea să-i luăm iar apa, printr-un alt canal perpendicular pe Braţul Chilia şi cu ieşire la Marea Neagră... Şi aşa ar putea continua "joaca de-a canalele" la nesfârşit, până când nu va mai exista Deltă. De ce? Pentru că Ucraina îşi arată muşchii, Europa tace (ca şi ecologiştii lu' Grinpis - Greenpeace), iar noi nu am actualizat graniţa cu Ucraina, pe Chilia, din 1940 încoace. Dar noi, românii, nu vrem să facem aşa ceva, pentru că ne respectăm statutul de ţară... aspirantă la UE. Şi nu ne arătăm muşchii...