Trecerea din starea de ambiguitate privind viitorul politic al PUR-ului spre nemuritorul PSD a bulversat scena politică într-o zi destinată exerciţiilor cuminţi, alias democratice, demonstrate de pesedişti. Dualismul primului adresează electoratului o invitaţie la descifrare. În viziunea celor care au conceput şi realizat profitabila mezalianţă ocupă un loc precumpănitor credinţa că acte ca acesta moralizează conştiinţa votanţilor indiferent de preţul plătit.
    După îndelungi şi tăinuite tratative, după croşetări pe faţă şi pe dos, partidul Antenei 1 şi cel al social-democraţiei au decis să acţioneze convergent în recunoaşterea unui interes comun, obţinerea monopolului de forţă politică. Generozitatea cu care PSD-ul şi-a răsplătit acolitul depăşeşte antecalculele făcute: douăzeci şi două de fotolii de deputat şi zece de senator, cam o treime din tainul ofertanţilor. Efectele acestui prim triumf sunt covârşitoare: unii îşi vor ascunde capul în ţărână precum struţii, neîndrăznind să dea ochii cu aceia pe care i-au măgulit în locale şi îi dezamăgesc "post festum", alţii vor savura în umbra reconfortantă a PUTERII titlurile de nobleţe cu care s-au încoronat împotriva voinţei populare. Nimic nu mai contează în afara locurilor eligibile, a procentelor urcătoare croite după modele tenebroase, că vorba lui Dan Voiculescu, artizanul loviturii de teatru: "PSD avea nevoie de un anume procent, nu foarte mare, care să vină din zona liberală. Practic, consider că se transferă o parte din electoratul de la Alianţa PNL-PD spre alianţa PSD-PUR". Transferări, cu sila sau de voie-bună, se vor face neîndoielnic, atracţia e mare, ciolanul încărcat şi vor mai fi încă persoane fără osatura care să le susţină verticalitatea. Paradisul pesedist se purifică într-un mod cu totul original: în fruntariile sale încape oricine aduce cu sine mai mulţi simpatizanţi de ocazie dispuşi să pună ştampila în căsuţa cui trebuie, că doar aşa-i politica, cu minciună şi adevăruri puţine, murdară şi urâtă, cu râsu' plânsu'.
    Altor partide nu le rămâne decât aşteptarea la cotitură, socotitul de-a-ndărătelea şi, eventual, săritura cu colacul de salvare în barca salva(marilor) pe ape tulburi. Uniunea lui Marko Bela, cu numele ei predestinat, poate face ce vrea într-o asemenea conjunctură, că doar e autonomă. Se alipeşte cât ai clipi de cine-i convine. Nici peremismul nu e bătut în cuie, chiar dacă făţiş pare dezagreat, dar ce mai contează dacă investiţia sa măreşte potul. În tabăra alianţei PNL-PD decizia PUR-PSD nu este tocmai o surpriză, s-ar putea spune că ea reprezintă o amară decepţie după negocierile care s-au întreţinut cu purul partid, al cărui suflet s-a mântuit după ce a peregrinat în căutări favorabile de la stânga la dreapta şi înapoi.
    Cei mulţi la un loc, supranumiţi vulgul, învaţă cu destoinicie, zi de zi, fără pauză, că jocurile politichiei sunt adevărate capcane în care cad pradă tot peştii cei mici. În partea de jos mai mocneşte încă o hotărâre plină de speranţă. Este nădejdea nemărturisită a unor răbdători de foame şi frig, de biruri împovărătoare, este lumea celor osteniţi şi însetaţi de lumină. Pe pământul făgăduinţei calcă vârtos doar supergreii de la căpătâiul ţării, cei care şi-au instalat dubioasele averi pentru veşnicie parcă în locuri ce sunt un fel de fruct oprit la care nu trebuie să râvnească nimeni. Vânjoşii zilei s-au închis în fieful lor lăsând întredeschisă câte o portiţă, şi ea bine mascată, spre aderare la cauza partidului ăl mai mare şi mai tare. Ceilalţi rămaşi pe dinafară, le ţin pieptul fără patimă, fără clare orizonturi.