Actualitate
De Sfânta Maria
Vizită electorală a premierului Adrian Năstase în județul Alba
•Primul-ministru a venit fără girofare, coloane oficiale și a luat prin surprindere pe toată lumea tLa Săsciori, el s-a întâlnit și cu soția în gospodăria unui localnic
     Năstase la țuicăPrimul-ministru al României, Adrian Năstase, a descins ieri dimineață la ora 10.00 în muni­cipiul Sebeș, în cadrul unei vizi­te inopinate, de care nu au avut cunoștință nici măcar autori­tă­țile. Cel puțin așa am dedus din faptul că premierul, însoțit de mi­niștrii Agriculturii, Petre Daea și al Relației cu Sindicatele, Ma­rian Sârbu, au ajuns la Sebeș cu doar două mașini, un micro­buz și un autoturism Opel. Delegația ministerială nu a fost însoțită de nici un reprezentant al administrației, de politicieni, parlamentari, sau forțe de ordine, cu excepția celor câțiva SPP-iști din suita pre­mierului, care au fost mai prietenoși ca niciodată. Premierul a vizitat Fabrica de șosete "CISEROM" Sebeș, al cărei director a fost infor­mat despre vizită doar cu cinci minute înainte de sosirea lui Năs­tase. La Sebeș, primul-ministru a discutat cu conducerea societății, în legătură cu activitatea firmei, după care Adrian Năstase a vizitat fabrica și a dat mâna cu muncitoarele aflate la muncă. "M-a bucurat faptul că, spre deosebire de ultimii patru ani, când am fost prima dată la această fabrică, s-a reușit achiziționarea a 30 de utilaje ul­tramoderne care au mărit productivitatea și au asigurat o eficiență mai mare", a spus Năstase la plecarea de la "CISEROM". Delegația de la București s-a îndreptat apoi spre comuna Săsciori, unde pre­mierul a participat la slujba de Sfânta Maria de la biserica din lo­calitate. Enoriașii au fost surprinși să-l vadă la slujbă alături de ei pe premierul Năstase, mai ales că nici aici, nimeni nu știa de așa vizită înaltă. Premierul a declarat că ziua de Sfântă Mărie este una spe­cială pentru el, întrucât pe tatăl său îl cheamă Marin. La ieșirea din biserică, premierul s-a oprit în fața unei porți unde-l așteptau local­nicii. Adrian Năstase a discutat mai bine de o oră cu săsciorenii, le-a ascultat păsurile și le-a promis că multe dintre problemele lor își vor găsi rezolvarea. Pe drumul de întoarcere spre centrul comunei, premierul s-a salutat cu simpatie cu cetățenii care i-au ieșit în cale, a primit flori și a dat mâna cu localnicii. Unul dintre săteni l-a oprit pe premier, postat cu un cal în mijlocul drumului, și l-a invitat în gospodăria sa pentru a servi un pahar de țuică și prescură. Ioan Drăghici a vrut să-i arate primului-ministru ce gospodărie frumoasă are și a reușit. Aproape de primărie, Adrian Năstase a fost oprit de micuțul Andrei Aleman, de 6 ani, care i-a înmânat un buchet de flori și i-a urat să conducă bine țara. Primul-ministru a poposit apoi la casa lui Nicolae Fulea, un localnic care și-a achiziționat tractoare și utilaje agricole printr-un sprijin guvernamental, acordat celor care doresc să facă agricultură performantă. Aici am zărit-o și pe Dana Năstase, soția premierului, care nu l-a însoțit prin periplul prin comună. Înainte de a se așeza la masă, premierul a răspuns și la câteva întrebări ale ziariștilor. "Mi-a făcut foarte mare plăcere să fiu astăzi la Săsciori, comună despre care am auzit de la niște prieteni și care mi-au spus că este un loc minunat. În plus este o zonă care are mai multe tipuri de probleme, cum ar fi introducerea curentului electric în satele mai îndepărtate, starea precară a drumurilor, lipsa spațiilor de colectare a laptelui și situația de la școală. Este dureros faptul că sunt atât de multe probleme, care încă nu au fost rezol­vate. Pe de altă parte este o zi de sărbătoare în care cu toții ne adu­cem aminte de cei dragi care poartă numele de Maria sau Marin și prin urmare am participat la slujba religioasă de la biserică. A mai fost pentru mine un bun prilej de a mă întâlni cu săsciorenii, de a le asculta păsurile care nu sunt puține. Sunt probleme legate de retrocedări, de tăierile ilegale de lemn, de atacul animalelor săl­batice și multe altele. Eu consider că aceste discuții directe sunt mai consistente decât o sută de rapoarte citite zilnic la birou", a spus premierul. În plan politic, Năstase a făcut referire la congresul de astăzi și la relația cu PUR. "Congresul de mâine (n.red. astăzi) va fi fără îndoială o mare surpriză pentru mulți analiști politici și unii locuitori ai României. Vom crea Uniunea națională PSD+PUR și dorim să anunțăm voința noastră comună de a continua lucrurile bu­ne pe care le-am făcut împreună și de a soluționa multele probleme care sunt încă nerezolvate. Va fi o întâlnire interesantă, cu două partide care în ultimii ani au încercat să se modernizeze și să-și creeze o anumită identitate, dar care sunt extrem de pragmatice în privința viitorului. Evident că la nivel județean s-au făcut anumite înțelegeri politice, dar până la urmă noi am semnat un protocol cu PUR la nivel central care va fi respectat și la nivel județean. Pe de altă parte, înțeleg că sunt unele rezerve din partea unor lideri locali, care după alegerile din iunie au construit o anumită relație personală cu reprezentanții Alianței D.A. Domnul Nicolae Popa a fost la un moment dat membru al PSD și de aceea cred că nu ar trebui să aibă probleme deosebite, chiar dacă a mai fost la ApR și acum la PUR. Viața este foarte complexă și lucrurile se mai schimbă, după cum îi place unui coleg de-al meu să spună. Ne așteptăm ca înțelegerile parafate cu PUR la nivel central să-și urmeze cursul firesc și în teritoriu", a mai spus Năstase. Întrebat fiind dacă va con­tinua șirul turneelor-surpriză prin țară, premierul a replicat sec "Da". El a adăugat că nu este însoțit de forțe suplimentare de ordine întru­cât nu are de ce să-i fie teamă, și că vizitele de acest gen i-au arătat că se bucură de simpatie între oameni. "Eu cred că dacă e să ți se-ntâmple ceva, până la urmă tot ți se-ntâmplă. Mi-am asumat aceste riscuri și am acționat ca atare, dar mă bucur că am fost primit cu simpatie de oameni", a concluzionat Năstase. La gos­podăria lui Nicolae Fulea premierul a fost servit cu tocăniță de oaie, balmoș, virșli, cașcaval, roșii și multă ceapă, dar și cu tradiționala țuică. În jurul orei 14.30 primul-ministru a ajuns la Sebeșel, de unde a plecat spre București cu un elicopter ce a aterizat pe micuțul teren de sport.
Florin ROMAN, Răzvan JURCĂ

Silviu Ponoran atrage investitorii ca un magnet
     Primarul orașului Zlatna Silviu Ponoran este hotărât să readucă la viață un oraș aflat în "moarte clinică". Nu vom mai insista asupra gravelor probleme cu care se confruntă urbea de pe Ampoi, pentru că ziarul "Unirea" a relatat pe larg în legătură cu acest subiect. Primarul Ponoran nu este însă împăcat cu starea de fapt a lucrurilor și prin urmare s-a apucat serios de treabă. După ce a convins o firmă rusească să investească într-o fabrică de bere, primarul Silviu Ponoran a mai adus la Zlatna un investitor. Este vorba de o firmă italiană care va investi circa 50 de milioane de Euro, într-o fabrică de descompunere moleculară a cauciucului, sau mai pe înțelesul tu­turor, la Zlatna vor fi arse anvelope. Investiția va începe cel mai pro­babil anul viitor și va crea circa 150 de locuri de muncă în mod direct și alte 200-300 în industria orizontală. La discuțiile cu investitorii italieni au mai fost prezenți președintele CJ Alba, Teodor Atanasiu și prefectul Mugurel Sârbu.(F.R.)
La inițiativa președintelui CJ Alba, Teodor Atanasiu
Centrul Cultural Alba va deveni realitate
     Președintele Consiliului Județean Alba, Teodor Atanasiu, a de­cla­rat ieri în cadrul unei conferințe de presă că în scurt timp se va înființa Centrul Cultural Alba, care are ca obiectiv crearea unui punct comun între cultura și arta județeană. În cadrul centrului vor func­ționa Centrul județean al Creației Populare, Școala de Arte, Teatrul de Păpuși "Prichindel" și formația artistică profesionistă a județului (pe cale să se constituie). Centrul Cultural va funcționa în cadrul Ca­sei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, în baza unui contract de asociere între CJ Alba și sindicate. Proiectul de hotărâre referitor la înființarea Centrului Cultural va fi supus aprobării în următoarea șe­dință de consiliu. Președintele Atanasiu a mai spus că noul centru va coordona și activitatea căminelor culturale din județ "în care tre­buie să mai vedem și cultură autentică, nu doar nunți și botezuri", a spus președintele CJ Alba, Teodor Atanasiu.(F.R.)
La Sâncel
O fetiță a sărit în fața unei Dacii
     O fetiță de 6 ani din Sâncel a fost accidentată de o Dacia 1300, marți seara, în timp ce traversa strada în fugă, fără să se asigure. Fetița, Paula H., a zbughit-o din fața porții ei, spre partea opusă a străzii, sărind în fața Daciei condusă de Ioan Popa, de 36 de ani, din Aiud. Deși a frânat brusc, acesta a trântit-o totuși pe fată de caro­sabil. Șoferul a luat fetița rănită și a transportat-o la spitalul Blaj, un­de a fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral, comoție cere­brală, alte escoriații. În cauză, Postul de Poliție Sâncel efectuează cercetări. (N.I.T.)
Cetățeni de onoare la Mihalț
     Recent, primarul comunei Mihalț, Marin Cârnaț, a oferit titlul de "Cetățean de onoare" pentru doi consăteni care s-au remarcat prin rezultate deosebite. Este vorba de multipla campioană de atletism Norica Câmpeanu și despre generalul (r) Mihail Totoian. "Cei doi merită întreaga noastră considerație pentru faima pe care au adus-o comunei Mihalț și de aceea consider că decizia Consiliului Local vine să arate că-i iubim pe mihălțenii noștri de frunte", ne-a spus pri­marul Cârnaț.(F.R.)
În județul Alba
A început campania agricolă de toamnă
     Campania agricolă de toamnă a început în această perioadă și în județul Alba, se arată într-un comunicat al Direcției pentru Agri­cul­tură și Dezvoltare Rurală Alba (DADR). Potrivit documentului, floarea soarelui a fost recoltată de pe 100 de hectare din cele 2.185 pro­gramate, ceea ce reprezintă 5 la sută din total. Cartofii de toamnă au fost recoltați de pe 5.700 de hectare, reprezentând 71 la sută din suprafața totală de 8.079 de hectare cultivată. În medie, au fost obținute 18,5 tone la hectar, cu 3 la sută mai mult decât se aștep­tau specialiștii DADR Alba, care au prognozat că întreaga cantitate de cartofi care va fi recoltată va depăși 145.000 de tone. La capitolul "eliberat teren pentru însămânțările de toamnă", lucrările au fost exe­cutate pe 85 la sută din suprafața totală de 21.300 de hectare, iar arăturile au fost realizate pe 65 la sută din terenuri, motiv pentru care însămânțările efective nu au început încă, mai scrie comu­ni­catul DADR Alba.(R.G.)

Sus
© Copyleft S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.