Actualitate
În urma unor înțelegeri politice
Președintele CJ Brașov, Aristotel Câncescu, este noul președinte al Consiliului de Dezvoltare Regională Centru
•Sediul ADR ca și directorul general, Simion Crețu, rămân la Alba Iulia
     Începând de ieri, timp de un an, noul președinte al Consiliului de Dezvoltare Regională Centru este președintele Consiliului Județean Brașov, liberalul Aristotel Căncescu. Acesta a fost propus în lipsă pentru funcția de președinte de omologul său de la Alba, un alt li­beral, Teodor Atanasiu. Vicepreședinte al acestui organism impor­tant a fost ales președintele Consiliului Județean Harghita, Levente Bunta. Cei doi au fost aleși fără nici o problemă, iar faptul că nu au fost alte propuneri ne arată clar că a fost vorba de o înțelegere poli­tică între membrii CDR Centru. Important pentru județul Alba este că sediul Agenției de Dezvoltare Regională va rămâne la Alba Iulia, la fel ca și directorul general al instituției, Simion Crețu, care a fost re­confirmat în funcție. El a fost apreciat pentru întreaga activitate, la fel ca și personalul ADR-ului. Așa cum se știe, acest organism, care are un rol important în acordarea de fonduri europene, a fost condus de doi copreședinți, adică președinții Consiliilor Județene Alba și Co­vasna, timp de 4 ani. După noua lege, președintele și vice­pre­șe­dintele vor sta în funcție un an de zile, iar apoi va urma rotația. Co­misia de cenzori nu a fost încă aleasă, acest punct de pe ordinea de zi fiind amânat pentru următoarea ședință.
Florin ROMAN

Legea alegerilor generale, bătută în cuie
•Campania electorală va dura 30 de zile, iar ziua alegerilor este 28 noiembrie
     Parlamentarii au adoptat cu 208 voturi pentru și 42 împotrivă, aparținând PNL și PD, legea pentru alegerea Camerei Deputaților și Senatului. Cu 210 voturi pentru, 9 împotrivă și 15 abțineri a fost a­dop­tată și legea pentru alegerea președintelui. Noua lege arată că ziua votării este 28 noiembrie, iar campania electorală, de 30 de zile, va începe pe 28 octombrie. Campania electorala se va încheia în sâmbăta de dinaintea votării, la ora 7 dimineața. Prima zi a cam­paniei, 28 octombrie, reprezintă și termenul limită pentru depunerea listelor de candidați. De la această dată, prefecții și subprefecții care vor candida pe listele PSD trebuie să fie suspendați din funcție de Guvern, până la anunțarea oficială a rezultatelor alegerilor. Prefecții și subprefecții PSD și-au câștigat un loc eligibil în 21 de județe, ceea ce ar însemna că PSD este obligat să schimbe conducerea județelor în mai mult de jumătate din teritoriul țării, cu 30 de zile îna­inte de alegeri. Noua lege electorală permite candidatura pre­șe­dintelui României pe listele parlamentare ca independent. De altfel, PSD l-a anunțat pe Ion Iliescu pe locul întâi la Senat, în cir­cumscripția București. Ion Iliescu a primit OK-ul să se implice în campania electorală. O altă noutate o reprezintă înființarea unei noi instituții - Autoritatea Electorală Permanentă, care va supraveghea procesele electorale și în perioadele dintre campaniile electorale. Din punct de vedere al media, partidele politice nu vor putea cum­păra spații publicitare la radio și televiziune pentru propaganda e­lectorală. Cetățenii vor putea vota pe baza actului de identitate. Ro­mânii din străinătate vor putea vota la ambasade și secții consulare pe baza pașaportului. Legea mai permite înființarea de secții de vot în gări, aeroporturi, autogări pentru persoanele aflate în tranzit. Pra­gul electoral a rămas de 5% pentru partide, crescând în cazul ali­anțelor electorale în funcție de numărul de membri, dar nu mai mult de 10%. O alianță electorală formată din două partide va avea un prag electoral de 8%. Urna specială poate fi solicitată numai de la secția de votare în a cărei rază se află domiciliul solicitantului sau sediul instituției de ocrotire socială.
Florin ROMAN

Accident mortal la Câlnic
     Un accident de circulație soldat cu decesul unui timișorean s-a produs ieri dimineață, pe DN 1, pe raza comunei Câlnic. Potrivit po­liției, Aurel Luțu, de 50 de ani, din Timișoara, era angajatul unei so­cietăți din Sibiu, care se ocupă cu aparate de măsură și control. Marți, 14 septembrie, în jurul orei 6.20, timișoreanul conducea auto­utilitara Dacia 1307 a firmei la care era angajat, îndreptându-se spre Sibiu. La revenirea pe banda sa de mers după efectuarea unei de­pășiri, șoferul a frânat brusc, la fața locului fiind vizibile urme de frâ­nare de aproximativ 30 de metri. Manevra i-a fost însă fatală, mașina izbindu-se violent pe contrasens de un autoturism Mercedes, con­dus de Constantin Moaleș, de 35 de ani, agent comercial din Sibiu. În urma impactului puternic, timișoreanul a fost proiectat prin par­briz, din primele cercetări ale poliției rezultând că acesta nu ar fi pur­tat centura de siguranță. Bărbatul a fost transportat în stare de ago­nie la Spitalul județean de Urgență, unde a ajuns în jurul orei 7.40, după ce a suferit leziuni grave la cap și piept, fiind suspect de rup­tură de cord. În ciuda eforturilor depuse de medicii de la "Urgență", Aurel Luțu a decedat la aproximativ două ore de la producerea acci­dentului, în urma unui stop cardio-respirator. În schimb, șoferul si­bian a scăpat teafăr, fiind salvat atât de centura de siguranță, cât și de air-bag-urile mașinii. Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul, condu­că­torului auto supraviețuitor fiindu-i recoltate probe biologice, potrivit legii, în vederea determinării alcoolemiei. (Nicoleta IDITA-TOMUȚA, Robert GHERGU)
Important pentru revoluționarii din Alba
     A creat agitație în rândul revoluționarilor vehicularea termenului de 20 septembrie până la care trebuiau completate documentele ne­cesare verificării dosarelor celor care sunt beneficiari ai Legii 42-1990. Și asociația noastră, ca și celelalte asociații de revoluționari a primit de la Blocul Național al Revoluționarilor formularele (propuse de SSPR) cuprinse în anexele la Normele metodologice de aplicare a Legii 341/2004, care modifică Legea 42/1990. Acestea însă, po­trivit precizării secretarului de stat Emil Cuteanu, nu puteau să fie valabile decât după aprobarea prin HG și apariția în Monitorul Oficial. Mai ales că unele anexe aveau, în discordanță cu normele propuse, antetul BNR.
    Normele de aplicare a Legii 341/2004 au fost aprobate prin HG în 2 septembrie a.c. și au apărut în MO 836/10 septembrie 2004. Po­trivit Art. 11, pct. 2 "Documentele... se depun la SSPR fie personal, fie prin mandatar împuternicit prin procură le­ga­lizată de un notar public, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice, dar nu mai târziu de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii". Așadar termenul de depunere a formularelor este nu 20 septembrie ci 10 noiembrie a.c. Reprezentanții Asociației 21 Decembrie 1989 au ur­mărit în permanență derularea procesului legislativ, conștienți că ve­rificarea dosarelor de revoluționar trebuie să respecte întocmai spi­ritul și litera legii. Așa cum era de așteptat HG 836/2004 a adus u­ne­le modificări normelor de aplicare a Legii 341/2004 propuse de SSPR.
    Asociația 21 Decembrie 1989 convoacă pe toți membrii săi pose­sori de certificate de revoluționar, la sediul asociației pentru data de joi, 16 septembrie, orele 17.00. Vor fi eliberate formularele legale și se vor discuta condițiile de susținere a dosarelor depuse în anii 1990-1996. (Mihai Babițchi, președinte de onoare)
Decizii greu de luat în dosarele penale ale lui Raul Rus zis "Pricu"
     Luni, 13 septembrie, la Judecătoria Alba Iulia s-au aflat pe rol două cauze diferite în care inculpat este Raul Rus, zis Pricu, acesta fiind judecat, în stare de arest preventiv (arestat în alt dosar penal pentru proxenetism și trafic internațional de persoane) - pentru co­miterea infracțiunilor de amenințare și insultă. În procesul de amenințare și insultă intentat de cunoscutul om de afaceri albaiulian Viorel Bumbu, procurorul a cerut achitarea inculpatului Raul Rus. În schimb, în dosarul de amenințare și insultă intentat lui Rus de o zia­ristă de la cotidianul "România liberă", procurorul a cerut condam­narea acestuia iar pedepsele anterioare - de un an și respectiv trei ani - la care inculpatul fusese condamnat, cu suspendare, să fie transformate în pedepse cu executare și cumularea acestora. În acest ultim caz, judecătorul a solicitat amânarea pronunțării până în 20 septembrie a.c. În 6 august 2003, Raul Rus, zis Pricu, s-a pre­zentat la sediul cotidianului "România Liberă" din Alba Iulia unde, în prezența colegilor, a amenințat-o și a insultat-o pe cea care făcuse unele dezvăluiri în legătură cu activitatea acestuia, în lumea inter­lopă albaiuliană. De altfel, dezvăluirile au fost confirmate ulterior de ofițerii de la Biroul pentru Combaterea Crimei Organizate Alba Iulia și de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Oricum, decizia în acest caz este așteptată cu interes. Dacă se "la­să" cu o condamnare cu executarea pedepsei, ea ar fi una "isto­rică", deoarece ar reprezenta o premieră, atât la nivel județean, cât și național (știut fiind faptul că celelalte condamnări cu suspendare au fost decise de instanța din Deva iar Raul Rus mai are ceva pro­bleme și cu oamenii legii din județul Constanța). (N.I.T.)
185 de noi locuri de muncă
     În săptămâna 13-19 septembrie 2004, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă oferă 25.910 locuri de muncă vacante. Dintre acestea, 1.167 locuri de muncă sunt destinate absolvenților in­stituțiilor de învățământ superior. Numărul locurilor de muncă va­cante disponibile în Alba este de 185.(F.R.)
700 de miliarde de lei
Bugetul județului Alba în 2005
     Bugetul prognozat al județului Alba pe anul viitor este de circa 700 de miliarde de lei. "Practic este vorba de bugetul din acest an, actualizat cu rata inflației. Noi dorim să împărțim bugetul în două: pen­tru funcționarea curentă a administrației și pentru investiții. Se pa­re însă că la acest capitol vom primi foarte puțini bani, și atunci va trebui să găsim și alte surse de finanțare pe bază de programe", a spus Marian Aitai, directorul Direcției Dezvoltare și Bugete din Con­siliul județean Alba. El a declarat că în acest moment, CJ Alba ar pu­tea să se împrumute de pe piața bancară cu 1 milion de Euro.(F.R.)
Din agresor, victimă
     Damian Stânea, în vârstă de 18 ani, din Sântimbru, a ajuns luni noaptea, la Spitalul județean de Urgență, fiind înjunghiat în partea din spate a coapsei piciorului drept. Dr. Călin Gheorghiu, medic de gar­dă la "Urgențe", a declarat că pacientul a suferit o plagă înjunghiată profundă, de aproximativ 8 centimetri, cu secționare musculară, fără să-i fi fost afectate însă vasele sangvine. Pacientul a fost internat la secția ortopedie, unde urmează să fie supus unei intervenții chirur­gicale pentru refacerea musculaturii secționate. Se pare că Damian Stânea, împreună cu alți doi prieteni, l-ar fi atacat pe un cioban din sat, dar victima nu a ajuns la Spitalul județean. Pentru a se apăra, ciobanul ar fi ripostat cu un cuțit, lovindu-l pe Stânea în partea din spate a coapsei. Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu e­xac­titate împrejurările în care s-a produs agresiunea și gradul de vi­novăție al celor implicați.(R.G.)
Balastierele județului funcționează ilegal
     Vicepreședintele Consiliului Județen Alba, Ion Dumitrel, a decla­rat ieri în cadrul unei conferințe de presă, că în urma unui control al inspectorilor din cadrul acestei instituții, s-a constatat că majoritatea balastierelor din județ sunt neautorizate. "Zeci de balastiere sunt în stare de funcționare în mod ilegal. I-am atenționat să vină să se au­to­rizeze și să intre în legalitate. În caz contrar, amenzile sunt de la 15 la 800 de milioane de lei. Noi vom începe cu amendă de 100 de milioane de lei, pentru cei care funcționează ilegal", a mai spus Du­mitrel.(F.R.)

Sus
© Copyleft S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.