Despre cameleoni dicţionarul spune că sunt animale mici, din familia reptilienilor, care posedă foarte dezvoltate calităţi mimetice. Îşi pot schimba culoarea în funcţie de dispoziţie, dar şi în funcţie de mediul în care trăiesc, încercând să se confunde cât mai mult cu acesta pentru a evita prădătorii. Descrierea este valabilă în foarte mare măsură şi pentru cameleonii politici, care, din păcate, au in­vadat scena politică românească pornind de la nivelul unui consiliu local de comună îndepărtată şi până la granzii Parlamentului. Rep­tilele politice, la fel de vorace, nu lasă să treacă pe lângă ele nici o ocazie în urma căreia îşi pot umfla contul în bancă, spori influenţa, asigura un nou mandat sau o nouă sinecură. Şi-şi schimbă culoa­rea cu o rapiditate care-i poate face invidioşi pe cameleonii veritabili, biete creaturi care, iată, au de învăţat tocmai la capitolul care îi de­fineşte.
    Deşi cetăţenii au cerut în nenumărate rânduri sancţionarea migra­ţiei politice, parlamentarii, mulţi dintre ei cameleoni cu ştate vechi, au decis altfel: fiecare politician este liber să migreze, să revină şi să zboare din nou spre formaţiuni politice mai primitoare şi mai în­ţelegătoare cu propriile nevoi. Nimeni nu va lua nici o măsură, poate doar electorii la urne. Sigur că omul îşi mai schimbă părerile în funcţie de noi informaţii sau de noi evoluţii ale unui fenomen ori ale unei situaţii. Doar boul este consecvent. Dar uimeşte totuşi iuţeala cu care politicienii noştri îşi schimbă părerile uneori în două trei luni, sau şi mai bine în câteva zile (exemplul PUR este la înălţime). De unde deducem că în oploşirea sub o altă altă siglă nu stau nici pe departe preocupări doctrinare, ori interesul pentru binele cetăţenilor.
    În ultimii patru ani migratorii au poposit cel mai adesea la PSD, că doar este partidul de guvernământ, iar posibilităţile "de afirmare" pe care acesta le oferă sunt cele mai numeroase şi mai atră­gă­toa­re. Numai la nivelul judeţului Alba, dacă e să dăm un exemplu, Par­tidul Social Democrat avea în anul 2000, imediat după alegerile locale, 8 consilieri judeţeni şi 26 de primari aleşi. După patru ani, înainte de alegerile locale din acest an, PSD avea 17 consilieri ju­deţeni şi 52 de primari. Iată o rată de migraţie de 50 la sută. În ţară există şi judeţe în care lucrurile stau chiar mai rău (sau mai bine, depinde de perspectivă). Sigur că oferta PSD a fost generoasă, dar partidul de guvernământ nu este singurul blamabil pentru existenţa şi perpetuarea acestui nesănătos obicei. Indiferent de motivele in­vocate, între care presiunile politice şi şantajul cu alocarea fon­du­rilor bugetare stau pe primele locuri, adevăratele caractere ar fi re­zis­tat, ar fi luptat şi ar fi câştigat. Dar... despre ce caractere putem să vorbim în politică unde, aşa cum anii trecuţi ne-au demonstrat-o cu prisosinţă, s-au adunat sumedenie de neaveniţi, de nedoriţi prin alte domenii. În România, politica este refugiul veleitarilor, al dori­torilor de câştig uşor, al profesioniştilor păcălelii. Sigur că există şi politicieni adevăraţi, dar numărul lor este atât de mic, încât şi ei au de suferit de pe urma imaginii pe care mult mai numeroşii lor colegi o creează. Nu la ei ne referim în aceste rânduri. Migraţia politică este o problemă de cerere şi ofertă, aproape că o putem asemui cu economia de piaţă şi tot aşa aflăm că migratorii cameleoni sunt mărfuri, iar măr­furile au preţ. Ca la piaţă! Mai o afacere, mai o eşalo­nare de datorii, mai un loc eligibil...