Curier județean
Donație de 5.000 de euro din Germania, pentru copiii albaiulieni
•La această donație s-a adăugat un exemplu de re­conciliere istorică
     După cum ați aflat din cotidianul "Unirea", în perioada 26-30 au­gust, o delegație din Alba Iulia a efectuat o vizită la Arnsberg (Ger­mania), oraș cu care municipiul nostru este înfrățit și cu care are strânse relații. Din delegația albaiuliană au făcut parte primarul Mir­cea Hava, viceprimarul Călin Potor, consilierul Popa Pavel Pistol, fos­tul primar Ioan Timiș, preotul Gerhard Wagner, oameni de afaceri, profesori și medici (dr. Cristian Barbonța și dr. Dan Sicoe). Oaspeții români au fost primiți acolo, în Germania, de prieteni vechi, printre care s-au aflat Hans Josef Vogel, primarul din Arnsberg, și Heinz Häpplemann, președintele Societății "Pro Alba Iulia", prin intermediul căreia s-au făcut până acum numeroase donații financiare și mate­riale către palierele sociale defavorizate din Alba Iulia. În timpul vizitei au avut loc mai multe întâlniri la nivel înalt cu gazdele, la care au participat ambasadorul României în Germania, consulul german din țara noastră, membrii ai Bundestagului etc. Iar la una dintre a­ceste reuniuni, când oaspeții români au primit diferite distincții de­dicate împlinirii a 30 de ani de înfrățire Arnsberg- Alba Iulia, gazdele au făcut din nou un gest mai mult decât frățesc, înmânând doc­to­rului Sicoe suma de 5.000 de euro, ca donație pentru instituția pe care acesta o conduce (Centrul de servicii comunitare "Arnsberg", din Alba Iulia). Vă reamintim în acest context că Centrul "Arnsberg", din Alba Iulia, a fost construit cu sprijinul substanțial al acelorași pri­e­teni germani...
    Demn de menționat este faptul că din delegația românească a fă­cut parte și George Homoșteanu, fostul prim-secretar al județului nos­tru de pe vremea lui Ceaușescu. Iar acesta a fost înconjurat cu mare atenție de gazdele germane, ca unul care a "dezghețat" rela­țiile româno-germane încă din perioada în care era ministru de inter­ne al României comuniste. Atenția și respectul pe care germanii le-au arătat fostului prim-secretar au constituit, poate, o lecție de re­conciliere istorică pentru delegația noastră, și pentru români în gene­ral. Căci nu tot ceea ce a fost comunist a fost rău și ar cam fi timpul să privim mai mult înainte decât înapoi, să ne unim forțele, să ne împăcăm cu trecutul nostru și să putem aspira la un viitor cu ade­vărat european. Germanii așa au făcut, chiar dacă tăvălugul istoriei i-a împărțit de mai multe ori în tabere. (I.H.)
Și la iarnă,
Cartoful - aliment de bază pentru locuitorii județului
     Cartoful va deveni și în această iarnă unul din alimentele de bază ale locuitorilor județului Alba, dacă luăm în calcul producția agricolă realizată și prețul de pe piață al acestui pro­dus. Potrivit specialiștilor Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, cartofii de toamnă au fost recoltați de pe toate cele 8.079 de hectare, rezultând o pro­ducție medie de 18,5 tone, cu 3 la sută mai mare decât se aș­tep­taseră. În total, s-au obținut aproape 150.000 de tone de cartofi, din care 6.781 tone au fost livrate în spații adecvate, iar 142.719 tone se află în gospodăriile populației, 7.500 de tone fiind păstrate pentru sămânță. Pe lângă cantitatea mare existentă, prețul accesibil este un alt motiv pentru care cartofii vor fi la iarnă pe mesele majorității lo­cuitorilor județului, la piață un kilogram de cartofi costând acum 10.000 de lei.(R.G.)
Din 2007, odată cu aderarea României la UE,
Criterii drastice pentru comercializarea laptelui și cărnii
     Procesatorii de carne și lapte care nu îndeplinesc standardele UE pentru comercializarea produselor în țările europene își vor putea vinde mărfurile doar pe piața locală. Purtătorul de cuvânt al Direcției Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Alba (DVSA), Ioan Tătu­cu, a declarat că din cele 46 de unități de industrializare a cărnii ro­șii din județul Alba numai două obiective au programe de conformare până la finele anului 2006. De asemenea, doar doi procesatori de lapte au întocmit astfel de documente, o unitate-până la sfârșitul a­nu­lui 2006, iar cealaltă, până la finele lui 2009. Celelalte unități, majoritatea de capacitate mică și medie, nu au asemenea programe și există șanse reduse ca situația să fie semnificativ modificată în urma reevaluării cerute de Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară. În aceste condiții, din 2007, unitățile care nu îndeplinesc cerințele UE nu își vor mai putea vinde produsele decât pe piața locală, ex­tinsă la nivel județean și regional, după ce inițial era vorba de des­facerea produselor numai prin magazinele proprii. Dr. Ioan Tătucu a menționat că există o propunere ca piața locală să devină întreg teri­toriul național, dar cu cât perimetrul pieței locale va fi extins, cu atât criteriile impuse de UE vor fi mai drastice.(R.G.)
La Sebeș,
Ar putea fi reînființat centrul de permanență medicală
     Consiliul Local Sebeș a avizat funcționarea Centrului de per­ma­nență în cadrul Centrului de Sănătate Sebeș. Primarul Alexandru Dăn­cilă a declarat că acordul CL Sebeș a fost solicitat de directorul Centrului de Sănătate, dr. George Haber, în vederea începerii demer­surilor pentru asigurarea continuității asistenței medicale pentru po­pulația orașului. Primarul a explicat că este vorba practic de o reîn­ființare a unui centru de permanență, cele 3 care funcționaseră până de curând fiind desființate, în baza unui ordin al Ministrului Sănătății.(R.G.)
Cetățean de onoare al municipiului Sebeș
     Col.(r) Dumitru Ioan Fleșeriu a devenit de marți, 21 septembrie, cetățean de onoare al municipiului Sebeș, după ce un proiect de ho­tărâre în acest sens a fost adoptat de consilierii locali, cu majoritate de voturi. Titlul a fost acordat la solicitarea conducerii UM 01760 Sebeș și la propunerea primarului Alexandru Dăncilă, fiind decernat ofițerului amintit pentru "vasta carieră militară desfășurată în muni­cipiul Sebeș". Consilierul independent Ionel Cârcoană a propus ca acesta să fie ultimul titlu de cetățean de onoare acordat de CL Se­beș fără să fie emise criteriile în baza cărora sunt nominalizați can­didații. El a motivat că Dumitru Fleșeriu nu este cunoscut de toți consilierii, fapt care s-a reflectat și în rezultatul votului. Doar 10 con­silieri au fost de acord cu adoptarea proiectului, cei 7 democrați și liberali prezenți s-au opus, fiind înregistată și o abținere. În aceste condiții, urmează să fie elaborate criteriile de conferire a acestui titlu, care vor fi supuse aprobării CL Sebeș.(R.G.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.