Actualitate
Mineri din tată în fiu
Moții merită să trăiască mai bine
•Scrisoare deschisă primului ministru, domnul A­drian NĂSTASE Stimate domnule Prim Ministru,
     Vă rog să aveți răbdarea și înțelegerea necesară pentru a lectura cele câteva rânduri pe care doresc să vi le adresez, considerând observațiile subsemnatului gândurile unui om simplu din Apuseni, chiar locuitor - Roșia Montană și nicidecum ale unui lider de filială, care a văzut și a trăit multe la viața lui, și care, prin efemerul său des­tin a avut posibilitatea dialogului cu toți premierii postde­cem­briști.
    Poziția deziluzionantă pe care ați adoptat-o recent, în legătură cu proiectul Roșia Montană, abordând cu nonșalanță și într-un mod expeditiv o problemă cu impact socio-economic de nivel național, mi-a confirmat și mi-a întărit convingerea că sunteți o persoană oscilantă. Nu numai că vă schimbați opiniile în funcție de împre­ju­rările în care vă aflați, dar acestea devin marcate de un nihilism evident (nu susțin, nu cred în proiect, etc.) incompatibil cu funcția pe care o dețineți.
    Vă derobați de responsabilități, care în mod normal trebuie tratate cu toată seriozitatea. Deși nu convingeți că v-ați implicat efectiv într-o analiză pertinentă a proiectului din Apuseni, în schimb procedați la combaterea lui publică susținând teorii negativiste, lipsite de orice argument palpabil. Discursul dumneavoastră demonstrează că nu doriți să fiți "înrobit" de o problemă mai simplu de comentat prin prisma susceptibilității, decât în sprijinul efectiv al moților disperați, care odată cu anularea investiției respective își văd spulberate toate speranțele într-un viitor mai bun pentru ei și pentru generațiile care vor urma.
    Domnule Prim Ministru, chiar dacă invocați permanent sintagma "totul este foarte clar" faptul că "nu ați studiat contractul" respectiv - din punct de vedere istoric și al mediului - denotă că vă contraziceți flagrant. Subiectul în speță este departe de a fi punctul dum­nea­voastră forte în ceea ce privește cunoașterea sa în detaliu, motiv pentru care pun la îndoială obiectivitatea aprecierilor pe care le lansați în legătură cu investiția de la Roșia Montană.
    Spre surprinderea mea, nu știu cum a fost posibil ca un om in­te­ligent de talia dumneavoastră să fie prins în capcana afirmațiilor nea­vizate, aflându-vă - iertați-mi comparația - în situația elevului care nu și-a făcut temele.
    Rămâneți totuși "actual", când, concluzionați apoteotic, aș spune chiar memorabil că "România are nevoie de investiții străine pe alte domenii". Mă întreb, ca un novice - la ce investiții străine vă referiți? La cele care deja au falimentat domenii cu pondere importantă în economia națională sau preconizați o variațiune pe aceeași temă, cu alte personaje, dar cu același rezultat nesatisfăcător?
    Refrenul cu agroturismul, dezvoltarea serviciilor, a turismului zo­nal sunt deocamdată intenții fără acoperire. Dumneavoastră cunoașteți mai bine condițiile improprii existente în țara noastră în favoarea lansării și extinderii acestui gen de activități. Mai mult, specialiștii în prognoze economice vă pot furniza informații certe privind oportunitatea și eficiența lor imediată.
    În contrapunere cu perspectivele pe care le prefigurați, derularea fazelor preliminarii ale proiectului de la Roșia Montană au asigurat deja noi locuri de muncă localnicilor, un nivel de trai decent, și foarte important, au reînviat sentimentul încrederii în investițiile străine, în siguranța zilei de mâine.
    Domnule Prim Ministru, o vorbă românească spune "să nu dai vrabia din mână pentru cioara de pe gard". Susțin proiectul de la Roșia Montană numai din poziția de lider sindical care și-a asumat responsabilitatea destinului zecilor de mii de mineri din Apuseni și din zonele limitrofe.
    Nu doresc decât ceea ce este în interesul național, al românilor în general. Ei merită să trăiască mai bine. Iar referitor la minerit ca meserie tradițională - ar fi păcat să dispară și astfel să se producă depopularea unor localități istorice în care viața trebuie să-și urmeze cursul firesc. Sunt singurele rațiuni care m-au determinat să vă trans­mit aceste rânduri sincere.
    Nimic nu poate să ia locul peste noapte lipsei acute de locuri de muncă, urmare a disponibilizărilor de personal din minerit, a închi­derii perimetrelor miniere de la Zlatna și Baia de Arieș, a S.C. Ampelum Zlatna. Ce credeți că va fi zona Apusenilor fără alte unități miniere mari precum Roșia Montana și Abrudul, dacă nu un tărâm al sărăciei și mizeriei?!
    Poate prin declarațiile dumneavoastră ați câștigat unul sau doi academicieni fabricați de sistem - pentru că numai câteva nulități s-au băgat în acest joc mizerabil - dar ați pierdut pe nenumărate planuri (inclusiv cel diplomatic), dar mai ales i-ați impresionat negativ pe cei care-și riscă banii investind în România.
    În speranța că mesajul meu îl veți recepta ca un gest de bună credință și veți reflecta asupra conținutului său, vă asigur de același respect și considerație pentru ceea ce încercați să faceți spre binele acestei națiuni, fiind convins că misiunea grea pe care o aveți va fi încununată de succes.
Cu aleasă considerație,
Ing. Viorel HUȚULEAC - TODAN
Vicepreședinte CNS Meridian Consilier județean PSD

Partidul Democrat cere respectarea legalității în cazul Roșia Montană Gold Corporation
     Președintele organizației municipale Alba Iulia a Partidului Democrat, Călin Potor, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că recentele declarații anti-Roșia Montană Gold Corporation făcute de premierul Adrian Năstase sunt o încălcare a legii. Roșia Montană Gold Corporation este o societate comercială care funcționează le­gal, iar demersurile sale în orice domeniu, deci și în cel al obținerii acordului de mediu trebuie să urmeze căile legale, nu să fie blocate doar pentru că așa vrea un prim-ministru. "Nu poate un premier să o scalde cu legea pentru că este un lucru periculos." Călin Potor a reamintit că prima semnătură care dădea acordul RMGC a fost a lui Nicolae Văcăroiu, pe atunci prim-ministru, astfel încât Adrian Năs­tase nu poate invoca în cazul Roșia Montană Gold Corporation existența unei moșteniri grele de la un guvern al opoziției. (A.D.)
Universitatea Aisteda - Filiala Alba Iulia intră în lichidare
     Dacă la un moment dat exista o concurență destul de serioasă între cele două universități albaiuliene, respectiv Universitatea "1 De­cembrie 1918" și Universitatea "Aisteda", de câțiva ani lucrurile s-au schimbat radical.
    Printr-o hotărâre luată în noiembrie 2003 de către Comisia Na­țio­nală de Evaluare și Acreditare Academică, Institutul de Învățământ Superior Particular Aisteda intră, începând cu anul universitar 2004-2005, în lichidare. Hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial al României Nr. 617/7.07.2004. Ca urmare, conform legilor, anul a­ces­ta la Aisteda nu au fost organizate concursuri de admitere. În o­pinia conducerii instituției, motivul pentru care s-a ajuns în această si­tuație este scăderea drastică a numărului de studenți. La ora actu­ală, numărul de studenți înmatriculați este de circa 400-450- în anii 2-4 de studii (mulți dintre studenții Universității Aisteda s-au trans­ferat în alte centre universitare din cauza situației neclare în ceea ce privea acreditarea). Deși hotărârea de lichidare a fost luată, cei 400-450 de studenți își vor continua și definitiva studiile în cadrul Uni­versității Aisteda. Cursurile vor avea loc în mod obișnuit, iar licențele se vor da ca și până acum în alte centre universitare.
Lavinia IONAȘ

La Alba Iulia
Au pornit noile semafoare
     Urmărind fluidizarea traficului pe Bulevardul Victoriei în zona in­ter­secției cu strada Cloșca și în zona Pieței Cetate, Primăria Alba Iulia a semaforizat cele două intersecții. La sfârșitul săptămânânii tre­cute semafoarele au început să funcționeze, luându-i prin sur­prindere pe unii participanți la trafic. Printre ei a fost chiar și primarul Mircea Hava, care la întoarcerea dintr-o delegație "era să le tai pe toate. Dar este bine că s-a dat drumul la semafoare fără tam-tam și fără tăieri de panglică. Acum trebuie să mai facem o supraveghere a traficului astfel încât să putem corela timpii acestor semafoare noi cu timpii semafoarelor din intersecția Bulevardului Victoria cu Calea Moților și din intersecția străzii Cloșca cu Bulevardul 1 Decembrie 1918." Semafoarele nou instalate au un sistem nou de funcționare, pe leduri, ceea ce le face vizibile și în timp de zi de maximă in­so­lație. Ele au fost montate de SC Elco Alba Iulia. (A.D.)
Banii pentru profesori ajung până la mijlocul lunii noiembrie
     CJ Alba dispune de fondurile necesare acoperirii salariilor pro­fesorilor din județ doar până la mijlocul lunii noiembrie, a declarat di­rectorul economic al acestei instituții Marian Aitai. La ultima recti­ficare bugetară, Alba a primit doar 10,2 miliarde de lei pentru sa­la­riile profesorilor, sumă insuficientă pentru achitarea lefurilor dască­lilor. Pentru că au primit mai mult la vechea rectificare, la împărțirea ba­nilor pe unități administrativ-teritoriale, Alba Iulia, Aiud, Blaj, Se­beș, Abrud, Cugir, Teiuș, Zlatna și 14 comune nu au primit nici un leu. Marian Aitai a declarat că dintr-o informare a Inspectoratului Școlar Alba rezultă că aceste localități au bani pentru profesori până la mijlocul lunii noiembrie.
    Vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Nicolae Popa, a de­clarat că în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții Ministerului de Finanțe s-a precizat că în luna octombrie va avea loc o nouă recti­ficare, care se va referi doar la salariile profesorilor, incluzând aici și majorărările promise de guvern.(F.R.)
Furt de struguri la Blaj
     În plin sezon de culegere a viilor, hoții încearcă și ei să țină pasul cu culegătorii autorizați. În plasa polițiștilor au căzut și Ștefan Naghy, de 26 de ani și Valerica Hădărean, de 38 de ani, ambii din Bucerdea Grânoasă, care au sustras 10 saci de struguri de la Fer­ma nr.3 aparținând SC Promotion SRL Blaj. După ce au cules stru­gurii, cei doi au ascuns sacii într-un lan de porumb din apropiere, dar au fost prinși când au revenit după ei. Acum sunt cercetați în stare de libertate pentru furt calificat.(F.R.)
CJ Alba vinde un spațiu cu 15 miliarde de lei
•Banii obținuți merg la întreținerea drumurilor
     Președintele CJ Alba, Teodor Atanasiu, a inițiat un proiect de ho­tărâre referitor la vânzarea imobilului situat în Alba Iulia, Piața Ion I. C. Brătianu nr.20, în suprafață de 2009 metri pătrați. Vânzarea imo­bilului se face prin licitație publică deschisă cu ofertă în plic. Din ra­portul de evaluare al SC Evaluar SRL rezultă că valoarea estimată este de 15,1 miliarde de lei, din care 13,5 miliarde de lei vor fi folosiți pentru întreținerea și repararea drumurilor județene, mai ales că se apropie iarna. Banii vor fi folosiți pentru următoarele drumuri: DJ 107 Alba Iulia - Teleac Hăpria - Straja - Berghin - Colibi-Secășel - Cergău Mare - Veza - Sâncel - Lunca Târnavei - Șona - Jidvei - Sântămărie - Cetatea de Bal­tă - limită județ Mureș, 3,5 miliarde de lei; DJ 421L: Ciumbrud - Sâncrai - Rădești - Meșcreac - Podu Mureș, 2 miliarde de lei; DJ106 H: Ighiu-Ighiel-Negrilești-Galda-Întregalde, 1 miliard de lei; DJ 107 H: Coșlariu-Galda-Cricău-Ighiu- Șard, 6 miliarde de lei; DJ750 A:Gura Sohodol-Sohodol, 1 miliard de lei. Pe aceste drumuri se vor executa lucrări de întreținere, de asfaltare, plombare etc. (F.R.)
Audiențe la Abrud
     Unul dintre cei mai serioși consilieri județeni, care vine la ședințe cu temele făcute și nu vorbește doar de dragul de se auzi este Mar­cel Stan, din partea PD. Pus pe muncă, consilierul Stan ne-a in­format că în prima zi de joi a fiecărei luni, între orele 11,00-13,00, va acorda la sediul Primăriei Abrud audiențe pentru locuitorii din zona Munților Apuseni.(F.R.)
Eficiența energetică dezbătută la Alba Iulia
     Astăzi, cu începere de la ora 10.00, la Sala PAEM din Alba Iulia va avea loc seminarul cu tema "Aplicarea Legislației de Eficiență E­nergetică - ALEE", organizat de Ministerul Economiei și Comerțului prin Agenția Română pentru Conservarea Energiei. Evenimentul este înscris în programul ARCE de diseminare a informațiilor din do­me­niul eficienței energetice și se adresează în principal autorităților pu­bli­ce locale din municipalitățile cu o populație mai mare de 20.000 de locuitori. La eveniment vor participa reprezentanți ai Prefecturii ju­dețului Alba, Consiliului județean, Primăriei Alba Iulia și ai celorlalte primării din județ care îndeplinesc criteriul de populație prescris, pre­cum și ai societăților comerciale care furnizează energie termică și apă caldă în sistem centralizat. (A.D.)
La Sebeș,
Concesionare amânată
     Consilierii municipali au amânat din nou adoptarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea caietului de sarcini pentru conce­sio­narea activității de transport local de călători în municipiul Sebeș. Con­silierii au invocat faptul că nu se știe cu exactitate ce se va în­tâmpla cu autobuzele Serviciului Public de Transport Local Sebeș, dacă acestea vor fi sau nu preluate de firma care va câștiga licitația deschisă. În aceste condiții, nici proiectul de hotărâre referitor la ma­jorarea tarifelor la bilete și abonamente pentru transportul local de călători nu a mai fost supus aprobării.(R.G.)

Sus
© Copyleft S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.