Uneori şi un val este punct de observaţie şi poate deveni ter­menul unei metafore sau reperul cotidienei existenţe. În neobosita noastră fibră umană căutăm mereu explicaţii, corespondente fireşti ale modului de a recepta ceea ce ni se întâmplă. Ne mirăm chiar cât de simplist etichetăm totul. Evenimentele le asemuim valurilor care vin şi se sparg la malul societăţii izbindu-i pe cei mai puţin puşi la adăpost de lefuri şi poziţii solide.
    Am naţionalizat valul scumpirilor care se abate cu o regularitate de ceas de lux asupra noastră prinzând înălţimi comparabile cu ale devastatoarelor taifunuri de pe alte meridiane. Numai că al nostru este mai ceva. Are explicaţii fondate ştiinţific în ineficienţa eco­nomiei de piaţă, în ridicarea preţului carburanţilor ce ne vin pe ţeavă din zări îndepărtate, în suprarecoltele câmpiilor mănoase şi ale des­păduritelor dealuri ce curg la vale. Ca-n ştirile fără comentarii urmărim efectele lui devastatoare: facturi la energia electrică şi încălzire cât pensia pe o lună, kilogramul de carne de trei patru ori cât cel în euro... Accentul pus pe valută este pe placul bucătăriei tradiţionale, ridicată acum la rangul ospeţelor din restaurantele cu multe stele, în ochii truditorilor autohtoni sticlind la sfârşit doar... stele verzi, când după sămădaşul făcut rezultă că o ciorbă ţără­nească sau o mămăligă cu brânză face nota de plată aidoma unui meniu de croazieră. Ne-am "scumpit" la orice şi oricât, aproape că nu mai avem margini. Din când în când guvernanţii, oricare ar fi ei, se gândesc să mai arunce câte o subvenţie bine plasată, de regulă în propria lor companie, ca apoi s-o retragă la fel de repede precum au şi acordat-o. Urmează alte valuri cu frecvenţe mai mici: greve anunţate şi neîncepute, mişcări sindicale rămase în stadiul de tam-tam, lideri sindicalişti preferând fotolii ministeriale mai la adăpost decât în vârtejul străzii. În largul mării de oameni se iscă din când în când, urmând frecvenţa sezonului rece-cald, câte o furtună de îmbolnăviri care ne găseşte mai tot timpul, cu farmaciile goale, cu spitalele nepregătite să îi trateze pe toţi plătitorii de contribuţii. Şi atunci dăm vina pe viruşi exotici ce-şi fac de cap în enclava noastră.
    Cu mecanica ei fină, fără greş, politica ne mistuie clipele ne­încetat. Valurile croite de ea sunt când molcome, când uriaşe, largi, măturând totul în cale. În adâncimile fotoliilor călduţe, în camere de consiliu încărcate de tensiuni secrete se năvodesc urzeli meş­teşugite întru binele poporului suveran, care este anunţat din vreme, pe ca­nalele cu audienţă, să se pună la adăpost de furtunile într-un pahar cu apă ce vor năvăli peste el. În vâltoarea căţărăturii pe coa­mele democraţiei am lăsat, cu o graţioasă eleganţă, o zecime din spaţiul de existenţă sau cum se spune tehnic - teren arabil - în mâna străinilor care au vrut să-l cumpere lesne, o concesie făcută de politicieni ideii de deschidere spre universalitate. Tot astfel se fac şi se desfac parteneriate după împrejurări, favorabile sau nu, se completează liste gata validate, nici un sacrificiu politic nefiind prea mare când este vorba de un interes şi mai mare. Pe creasta valului, fără putinţa de a se îneca, ajung aceiaşi care l-au călărit tot timpul. Pentru oportunităţi egale nu mai contează părerea mulţimii sau a vreunei conştiinţe neîmpăcate. Înotând în ape vânzolite, mass-me­diei i se aruncă un colac de salvare, dar nu spre propria-i scăpare ci, mai mult ori mai puţin, spre salvgardarea securităţii naţionale, într-o echipă compozită alături de sindicate, patronate şi SRI, în încercarea de a străpunge valul electoral apărut prematur ai cărui curenţi au creat nedorite valuri-valuri de fenomene şi reacţii.
    Ne obişnuim greu cu gândul că trebuie să considerăm intenţiile generoaselor valuri de promisiuni, de isprăvi ce ţintesc SF-ul, drept argument în favoarea unei vieţi mai bune, mai europene.