La ieșirea din Teiuș
Accident rutier în care trei mașini au fost făcute zob
Ieri dimineață, la ora 6.30, pe raza orașului Teiuș, la intersecția străzii Clujului cu Ardealului, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme iar o persoană a fost grav rănită. Conducând un autoturism Opel Astra Caravan, pe direcția Aiud-Alba Iulia, Felician Marius Cherecheș, de 35 de ani, merceolog la o societate din Satu Mare, a adormit la volanul mașinii în care se afla împreună cu o prietenă de familie. Mașina scăpată de sub control a intrat pe contrasens și a acroșat cu partea din față Volkswagen-ul Golf condus de Eugen Viorel Manolea, de 43 de ani, subinginer la Combinatul Siderurgic Hunedoara. "Cred că a adormit la volan pentru că altfel nu-mi explic cum a putut intra în plin în noi. Cred că m-am învârtit vreo 50 de metri pe șosea, din cauza loviturii", a spus șoferul Golfului. În VW se mai aflau soția acestuia și cumnata sa, iar cei trei mergeau spre Cluj, unde mama șoferului urma să fie operată în aceeași dimineață. După acroșaj, Opelul de Satu Mare a intrat frontal în Opelul condus pe contrasens de Ion Ciucă, de 50 de ani, din Tg. Jiu, care se pare că era în mașină cu cei doi fii ai săi. În urma impactului, 6 persoane au ajuns la Spitalul județean, victime ale accidentului. Cherecheș a suferit leziuni ușoare, care nu i-au pus viața în pericol, salvat fiind de faptul că mașina sa avea air-bag. În schimb, Ion Ciucă a fost diagnosticat cu fractură deschisă la antebrațul stâng și politraumatism prin accident rutier.
La fața locului au sosit și două echipaje de descarcerare aparținând pompierilor militari din Aiud și Alba Iulia. Pentru scoaterea lui Ciucă din mașina avariată au acționat 20 de minute. În cauză, Poliția Teiuș continuă cercetările.
(N.I.T., R.G.)
Sinucidere misterioasă în șanțurile Cetății albaiuliene
Luni, 27 septembrie, în jurul orei 19.30, poliția municipiului Alba Iulia a fost sesizată de Martin I., de 53 de ani, din Alba Iulia, despre faptul că în șanțurile Cetății, într-un canal de scurgere din zona fostei Crame din șanțurile Cetății, a descoperit cadavrul unui tânăr de 25-30 de ani. Polițiștii s-au deplasat rapid la fața locului unde au constatat că de treapta a doua a scării ce cobora într-un canal de scurgere atârna trupul neînsuflețit al unui tânăr. Acesta se spânzurase cu cureaua pantalonilor. Asupra lui nu s-au găsit acte care să-i dezvăluie identitatea și nici vreun bilet de adio, ci numai două chei de yală agățate de un breloc cu poza... tânărului sinucigaș. Acesta era îmbrăcat cu un tricou portocaliu, o geacă de blugi îmblănită, pantaloni raiați și pantofi din piele.
Deoarece polițiștii nu dispuneau de mijloacele necesare extragerii corpului din canal, au fost solicitați să intervină pompierii militari din Alba Iulia. Cu ajutorul a două cordeline, pompierii au extras trupul neînsuflețit al tânărului care ulterior a fost transportat la morga Spitalului Județean Alba. Polițiștii albaiulieni efectuează cercetări pentru identificarea tânărului, până la această dată povestea lui rămânând învăluită în mister.
(N.I.T.)
La Școala generală nr. 2 Sebeș,
Laborator de informatică de 7.000 de euro

Școala generală nr. 2 din Sebeș a fost dotată cu un laborator de informatică înzestrat cu 20 de calculatoare noi, datorită unei sponsorizări în valoare de 7.000 de euro din partea firmei austriece Holzindustrie Schweighofer din localitate. Recepția celor 20 de computere de ultimă generație, cu monitoare plate, a avut loc ieri, în prezența unor cadre didactice și a elevilor, în spațiul alocat de conducerea școlii la primul etaj al clădirii. La eveniment au participat însuși Gerald Schweighofer, patronul societății, Cosmin Capră, directorul executiv al firmei, Alexandru Dăncilă, primarul municipiului Sebeș, Ilie Maniu directorul adjunct al școlii și Gheorghe Gavrilă, administratorul SC Gecom Alba Iulia, care a executat lucrările de instalare. Valoarea dotărilor se ridică la aproximativ 7.000 de euro, de laboratorul de informatică urmând să beneficieze toți cei aproximativ 650 de elevi din prima fostă școală săsească din municipiu. O parte dintre calculatoare sunt legate în rețea, urmând ca la definitivarea tuturor conexiunilor să poată fi accesat și Internetul, care deja există în școală. Cu acest prilej, Gerald Schweighofer a declarat că gesturi similare au avut loc peste tot unde firma austriacă a demarat investiții noi. "Este foarte important să existe o educație solidă, iar elevii să profite de aceste dotări, nefiind exclusă posibilitatea ca beneficiarii să lucreze după absolvire în această societate". La rândul său, primarul Dăncilă, fost director al școlii, a declarat că nu este prima donație pe care societatea o realizează pentru învățământul din Sebeș. Acum doi ani, a arătat el, au fost amenajate grupurile sociale de la toate cele 8 grădințe, valoarea lucrărilor ridicându-se la 20.000 de euro. De asemenea, anul trecut, elevii ciclului primar de la toate cele 7 unități școlare din Sebeș, Lancrăm, Petrești și Răhău au primit pa-chete cu rechizite, estimate la 5-6.000 de euro. La acestea se adaugă donația de 20.000 de euro făcută Asociației umanitare "Caritas", în vederea înființării unui ambulator de specialitate pentru bătrâni. Alături de directorul adjunct Ilie Maniu, primarul Alexandru Dăncilă a mulțumit firmei austriece pentru donație, asigurându-l pe Gerald Schweighofer de toată colaborarea. Un prim pas ar putea fi spijinirea Grupului Școlar Industrial din Sebeș, dar și din alte localități ale județului, despre care patronul austriac s-a arătat foarte interesat, având în vedere că aici pot fi pregătiți viitorii angajați ai societății.
Robert GHERGU
Demilitarizare la Penitenciarul Aiud
Începând de ieri, toți salariații din sistemul penitenciarelor românești au devenit funcționari publici, iar ofițerii și subofițerii și-au pierdut gradele. Directorul magistrat al penitenciarului Aiud, Viorel Comăniță, a fost ieri la București unde a depus jurământul. Locțiitorii săi vor deveni directori adjuncți. În acest an se așteaptă și demilitarizarea pompierilor militari.
(F.R.)
Și în județul Alba funcționează
Liga Aleșilor Locali ai Alianței D.A.
Constituirea Ligii Aleșilor Locali ai Alianței D.A. PNL-PD la nivelul județului Alba a reunit luni, la Casa de cultură a sindicatelor din Alba Iulia, sute de membri PNL și PD precum și simpatizanți ai Alianței D.A. Liga are ca scop principal promovarea politicilor și acțiunilor Alianței D.A. în administrația publică locală prin crearea unui cadru de dezbatere în care se elaborează programe și proiecte de acte normative pentru administrația publică locală. Liga Aleșilor Locali ai Alianței D.A. Alba este condusă de: Mircea Hava primarul municipiului Alba Iulia, PD - președinte, Cosmin Covaciu consilier județean PNL, Horațiu Josan primarul municipiului Aiud, PNL, Tiberiu Rațiu primarul orașului Abrud, PD și Dan Ilieș consilier județean PD - vicepreședinți.
(A.D.)