Mai toţi corespondenţii noştri par a se lăsa pradă lirismului acum, la început de toamnă înstăpânită peste plaiuri şi peste toată suflarea. Cu iz de poezie, de compunere şcolărească, trimiterile spre miresmele autumnale ale celor care ne scriu sunt răvăşitoare. Pe de-o parte surprinde fineţea trăirii splendorilor anotimpului, pe de alta adâncimea mocirloasă a zbaterilor cotidiene, a iţelor care le-ncurcă treburile. Experienţele lor exclud însă pripeala unei judecăţi superficiale. Omul de rând navighează neştiut, printre ucenicii răbdătoare şi anonime. Strivit de povara traiului, dar mai cu seamă de cea a mecanismului birocratic el, omul de rând, se destăinuie simplu, curat, într-o curgere a limbii, lipsită de trivialităţi şi expresii care ar sugera semnul "interzis minorilor". Pentru că rândurile lor se adresează celor puternici, celor care ar trebui şi ar putea să le liniştească temerile, să le aducă liniştea de care au nevoie. De unde, însă, atâta hram, când nemăsurat e numărul celor care colindă pe la porţile instituţiilor cu "ţâdula" într-o mână şi banii în cealaltă (că de, totul costă) să-şi caute drepturile. Numai că pe la birouri nu întotdeauna întâlnesc slujbaşi pricepuţi şi binevoitori să-i lămurească, ci în mai toate cazurile doar personaje dispuse să mai adauge o hârtie în plus într-un dosar lăsat spre rezolvare sine die. Într-un final fără izbândă, nemulţumit că nu ştie cui să i se mai adreseze, după ce a epuizat în încercări repetate posibilităţile largi, democratice, îşi aminteşte că are libertate de opinie şi poate, aşa, în gura mare, îi va auzi cineva strigătul disperat. Pe alocuri răzbate doar vocea, fără nume, fără identitate, purtând încă pecetea unei temeri ascunse de a nu transforma răsfăţul libertăţii vorbirii într-un bumerang distrugător. Sub a­ban­donul cărţii de vizită apare şi curajul de a critica, de a face comparaţii nimicitoare între ce este şi ce a fost, de a emite păreri cu ţintă precisă. Apar întrebările legate de majorările succesive ale preţurilor, care golesc cămările şi frigiderele, care îngheaţă calo­riferele şi sobele când frigul e în toi, care te fac să alegi mersul pe jos într-o eră a automobilului devenit indispensabil. Cu destul răgaz vocile găsesc şi alte subiecte de interes în absenţa unui dialog cu aceia care ar trebui în mod firesc să stea la masa rotundă a societăţii. Aşa sunt vizate sforăitoarele promisiuni de campanie, concretizate invers proporţional cu mărimea lor iniţială, actele de corupţie şi injustiţie văzute, ştiute şi nepedepsite de nimeni, luxul şi averile unor aleşi locali care nu mai catadicsesc să se uite la cei care le-au dat girul. În contrapondere stau drumurile impracticabile, societăţile ferecate de legile falimentului şi ale disponibilizărilor, locuinţele construite doar în vis, împlinirile copiilor numai peste mări şi ţări şi cât mai multe ajutoare de oriunde şi oricâte. Cu ochii minţii deschişi spre realitatea înconjurătoare, alţii visează "pragmatic" la modele europene de aşezări transilvane închipuindu-le încărcate de structuri urbanistice grandioase, civilizate. Se dau şi soluţii "nerambursabile" culese din informaţiile multiple care agresează zilnic imaginea oamenilor. Ei vor să ştie unde sunt banii dumneavoastră, adică ai lor, proveniţi din multele dări peste tot şi la toate cele, că socoteala lor nu se prea potriveşte cu cea din târgul bilanţurilor la sfârşit de mandat.
    A venit toamna, iar întâlnirea noastră cu cei care ne citesc şi ne scriu e fără sfârşit, aşa cum e însăşi viaţa. Candoarea şi grija de mâine, ce se întrepătrund în toate "adresările", rămân în tiparniţe, fără compromisuri şi reţineri temătoare, învăluite de speranţa răzbaterii lor în lume, o lume mai dreaptă şi mai bună aidoma reveriilor de toamnă ale celor ce-şi înclină sufletul spre verbul scris pentru o vorbire sinceră, ca de la om la om.