Curier județean
Conducerea CJ Alba s-a întâlnit cu localnicii din Vințu de Jos
•Probleme multe, soluții în funcție de bani
     Președintele Consiliului Județean Alba, Teodor Atanasiu, însoțit de directori din cadrul acestei instituții s-a întâlnit în cursul zilei de luni cu oficiali și localnici din comuna Vințu de Jos, în cadrul programului anunțat de acest organism. Interesant este faptul că, la întâlnirea de ieri, au fost prezenți toți primarii care s-au perindat la conducerea comunei după 1990. "A fost o întâlnire reușită pentru că am colectat, în mod direct, informații legate de modul în care Primăria Vințu de Jos vrea să promoveze investiții în cadrul stra­tegiei de dezvoltare a județului Alba. Am reușit, cred eu, să schimbăm niște mentalități, în sensul că nu toate investițiile se realizează cu bani de la bugetul județului. Am discutat despre interesul unor firme private în asigurarea iluminatului stradal și de constituirea unui parteneriat public-privat în vederea înființării unui târg, în care primăria să vină cu terenul, iar localnicii cu dotările. Problemele prioritare sunt drumurile din comună, pentru că în afară de porțiunea pe care am reparat-o noi în acest an, restul este dezastru. Anul viitor vom avea în vedere drumul de la centrul de comună spre Pianu, în rest va trebui să găsim și alte surse de finanțare. Alte priorități sunt alimentarea cu apă, canalizarea și un parc de agrement", a spus Atanasiu. În cursul serii de ieri, con­ducerea CJ Alba s-a întâlnit cu locuitorii și aleșii din comuna Ciugud.
Florin ROMAN

Romii și integrarea europeană
•Ministrul Integrării Europene Alexandru Fărcaș s-a întâlnit cu reprezentanții comunității rome din Alba
     Prezent în județul Alba într-o vizită de lucru, Alexandru Fărcaș, ministrul Integrării Europene, s-a întâlnit și cu reprezentanții co­munității rome din județ. Aceștia i-au prezentat problemele sociale cu care comunitatea se confruntă, respectiv lipsa locuințelor, lipsa drumurilor, a canalizării și a locurilor de muncă. Ei au solicitat mi­nistrului MIE să îi susțină în obținerea de consultanță pentru ac­cesarea fondurilor comunitare, precum și acordarea unui sprijin din partea guvernului.
    Alexandru Fărcaș a subliniat poziția Guvernului României de a depăși faza dezbaterilor cu privire la egalitatea de șanse și eliminarea discriminărilor și de a trece la măsuri concrete destinate îmbunătățirii situației comunității rome. "Guvernul a sesizat că foarte mulți bani care au fost alocați romilor au fost cheltuiți pe discuții. Pentru a schimba ceva e nevoie de implicare nu de dis­cursuri. Va trebui să învățați și voi să faceți proiecte viabile, pentru a face față unei concurențe în ceea ce privește obținerea de fonduri", a spus ministrul MIE. Domnia - sa a făcut apoi referire și la programele Guvernului destinate creșterii nivelului de trai al po­pulației rome. "Guvernul a inițiat Strategia pentru Îmbunătățirea si­tuației Romilor, a cărei aplicare este și în județul Alba atent monitorizată. De asemenea, în județul Alba au fost derulate mai multe proiecte destinate romilor, cu finanțare din fonduri PHARE, ce au vizat înființarea serviciului de salubrizare a orașului Alba Iulia care a generat 40 de locuri de muncă pentru romi, precum și proiecte de training pentru liderii ONG - urilor rome din județ", a mai declarat Alexandru Fărcaș.
Răzvan JURCĂ

Reabilitări de școli
     Primarul comunei Roșia Montană, Virgil Narița, ne-a declarat că în aceste zile au demarat acțiunile de reabilitare la școala din Gura Roșiei. "Introducerea apei potabile se face printr-un program al Băn­cii Mondiale, în timp ce dotarea cu termopane și uși este finanțată din banii primăriei", ne-a spus Narița, care speră că elevii și dascălii vor fi mulțumiți de noile condiții din timpul iernii ce se apropie. (F.R.)
"Ponderea infracțiunilor comise cu violență se transferă în mediul rural"
•A precizat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, chestorul Marin Aron, șeful IPJ Alba
     "În clasamentul întocmit de IGPR, județul Alba ocupă locul 3 pe țară în privința ratei criminalității, soluționând 4782 de infracțiuni. Prejudiciul total creat prin aceste infracțiuni s-a cifrat 141,915 miliarde de lei, din care s-au recuperat 46,365 miliarde de lei, reprezentând 32,67%", a declarat ieri în cadrul unei conferințe de presă inspectorul șef al IPJ Alba, chestorul Marin Aron. Șeful poliției din Alba a precizat că, exceptând infracțiunile care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială și cele de tâlhărie, la toate celelalte infracțiuni comise cu violență tendința a fost de scădere numerică. Astfel, în acest an au fost înregistrate 22 de cazuri de tâlhărie, 97 de vătămare corporală, 8 de viol, 4 de omor. Chestorul Marin Aron a precizat că în acest an s-a înregistrat o tendință de creștere a infracțiunilor comise cu violență în mediul rural, oferind ca și cauze probabile numărul mic de polițiști care supraveghează aceste zone și migrația populației de la orașe la sate, în special a șomerilor și disponibilizaților.
Nicoleta IDITA-TOMUȚA

Astăzi,
Învățământul preuniversitar sub lupa I.S.J. Alba
     Sala festivă a Cercului Militar din Alba Iulia va găzdui astăzi, de la ora 10.00, analiza stării învățământului preuniversitar pe anul școlar 2003/2004, ședință organizată de Inspectoratul Școlar Ju­dețean Alba (IȘJ), a anunțat purtătorul de cuvânt al instituției, prof. Angela Băruță. Vor fi prezenți directorii unităților de învățământ pre­universitar din județ, șefii unor instituții publice, precum și re­prezentanți ai autorităților județene și locale. În cadrul discuțiilor vor fi dezbătute rezultatele obținute la învățătură de către elevi, vor fi analizate concluziile acțiunilor de control efectuate în cursul anului școlar trecut de către inspectorii IȘJ Alba și vor fi prezentate măsuri de îmbunătățire a activității pentru acest an de învățământ. Datele despre bilanțul anului școlar trecut sunt cuprinse în ...150 de pagini, motiv pentru care conducerea IȘJ Alba se așteaptă ca reu­niunea să fie una de durată.(R.G.)
Noi farmacii sătești în județul Alba
     Ministerul Sănătății (MS) a autorizat recent înființarea a 21 de farmacii și a dat aviz favorabil de deschidere a unui număr de 36 de puncte de lucru în mediul rural din 21 de județe ale țării, scrie site-ul oficial al MS. În această perioadă, mai sunt în curs de autorizare de către MS alte 3 farmacii și 34 puncte de lucru, scrie site-ul www.ms.ro. Potrivit sursei citate, județul Alba se numără printre cele 9 județe din țară unde vor fi înființate cele mai multe farmacii. Directorul adjunct al Casei de Asigurări de Sănătate Alba, dr. Gheorghe Muntean, a declarat că instituția pe care o reprezintă a trimis MS o listă cu propuneri de înființare în mediul rural a unor farmacii sau puncte de lucru ale celor existente la orașe. Este vorba de comunele Crăciunelu de Jos, Galda de Jos, Meteș, Roșia Montană și Șona, alte 4 unități fiind recent inaugurate sau în curs de deschidere la Oarda de Jos, Șard, Berghin și Ciugud. Dr. Muntean a spus însă că din punct de vedere teoretic în toate comunele din județul Alba ar putea fi înființate noi farmacii sau puncte de lucru, întrucât toate aceste localități au o populație mai mare de 1.000 de locuitori și dețin cabinete medicale. (R.G.)
Ziarul "Unirea" nu minte
     Aceasta a fost precizarea pe care a ținut să o facă cu fair-play vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, în cadrul unei conferințe de presă. Remarca vine la puțin timp după ce un cititor din comuna Războieni ne semnala faptul că, deși Ion Dumitrel anunțase începerea lucrărilor în zonă, acestea nu au în­ceput. Corespondentul nostru avea dreptate, pentru că moder­ni­zarea drumurilor nu a început. Vicepreședintele Ion Dumitrel a de­clarat că a făcut referirea respectivă după ce a primit asigurări de la constructori că vor începe treaba. Dânsul a dat din nou asigurări că lucrările vor începe de astăzi, și că de vină au fost starea ne­fa­vorabilă a vremii și utilajele defecte. (F.R.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.