Curier județean
Astăzi încep Zilele Colegiului Militar "Mihai Viteazul"
     Manifestările omagiale dedicate celei de-a 85-a aniversări a Colegiului Militar "Mihai Viteazul" din Alba Iulia debutează astăzi, festivitatea de deschidere fiind programată să aibă loc la ora 13.40, a anunțat purtătorul de cuvânt, Daniela Filimon. În următoarele 4 zile, instituția militară va fi gazda ediției inaugurale a Atelierului de creație literar-artistică a elevilor din liceele militare. La această activitate participă peste 70 de elevi de la Colegiul Militar "Dimitrie Cantemir", Colegiul Militar "Ștefan cel Mare" și ai liceului militar albaiulian. Concursul va cuprinde mai multe ateliere: de arte vizuale (vidoeoclipuri și fotografii), arte dramatice; arte plastice (icoane pe lemn, pe sticlă, grafică, desen, sculptură, caricatură, pictură); creații muzicale (muzică ușoară, clarinet, canto) și atelier de creații literare (poezie, proză, eseu). Tot astăzi încep finalele competițiilor sportive în cadrul Cupei "Mihai Viteazul", care se vor încheia marți, 26 octombrie. Nu va lipsi tradiționala sesiune de comunicări științifice ale elevilor, din 25 octombrie, a doua zi fiind planificată finala concursului "Instrucție cu cântec", odată cu Ziua Porților Deschise. Miercuri, 27 octombrie, se va desfășura festivitatea de premiere a câștigătorilor sesiunii de comunicări și ai concursurilor muzicale și literare, în ziua următoare având loc întâlnirea șefilor de promoție. Vineri, 29 octombrie, absolvenții promoției 1944 vor săr­bători revederea la 60 de ani de la terminarea liceului, în aceeași zi fiind programată întâlnirea generațiilor de veterani cu "bobocii" claselor a IX-a. Sub genericul "Remember 1919-1947", absolvenții veterani și șefii de promoție vor vizita municipiul Târgu Mureș, unde s-a înființat Colegiul Militar "Mihai Viteazul", transferat în anul 1975 la Alba Iulia, după o escală la Timișoara. De asemenea, vor avea loc lansarea "Monografiei Colegiului Militar" și vernisajul unor ex­poziții filatelice tematice, precum și un spectacol aniversar susținut de elevii liceului și artiști consacrați. Pe data de 1 noiembrie a.c., de la ora 11.00, este programat ceremonialul oficial dedicat Zilei Colegiului Militar, care se va încheia cu o masă festivă în onoarea invitaților și personalului liceului.
Robert GHERGU

Spitalul TBC Aiud în pană de căldură, dar și de director
•Prefectul Mugurel Sârbu va cere DSP Alba, schim­barea din funcție a conducătorului acestei unități sanitare, Virginia Gomboș
     Într-o recentă conferință de presă prefectul județului Alba, Mugurel Liviu Sârbu, a spus că este foarte nemulțumit de modul în care conducerea Spitalului de Pneumoftzilogie (TBC) Aiud împre­ună cu cei de la Consiliul județean Alba au tratat problema încălzirii acestei unități de sănătate. "Toți știau de foarte multă vreme că actuala instalație de încălzire este veche și nu mai face față, dar nu au făcut absolut nimic. Peste 100 de pacienți dârdâie de frig acum în pragul iernii. Domnii de la CJ Alba, în loc de mașini luxoase și mobilier puteau până acum să aloce o sumă de bani pentru re­zolvarea acestei probleme. Este de altfel maniera de lucru specifică Alianței D.A. adică lipsită de orice bună credință. Le solicit im­perativ ca, în scurt timp, să aloce banii necesari achiziționării unei noi instalații de încălzire" a spus șeful administrației publice ju­de­țene.
    Mai mult decât atât, pentru faptul că nu s-a ocupat îndeajuns de această situație, prefectul Mugurel Sârbu a precizat că va solicita Direcției de Sănătate Publică schimbarea din funcție a directoarei Spitalului TBC din Aiud, Virginia Gomboș.(R.J.)
Învățăturile lui Atanasiu către primari
Lucrați cu credite bancare!
     Lipsa banilor la nivelul autorităților locale se simte mai mult ca niciodată, mai ales la sfârșitul anului în curs, când bugetele sunt goale. Din acest motiv, solicitările de alocare de noi fonduri au crescut vertiginos, iar CJ Alba nu este un sac fără fund. "Înțeleg că problemele la nivel local sunt multe, dar se pot rezolva, mare parte din ele, chiar de la nivel local. Le-am cerut primarilor care au descoperire de cont, ca până la sfârșitul anului să se descurce cu accesarea de credite bancare. Trebuie să se învețe și cu acest lucru", a spus președintele Consiliului Județean Alba, Teodor Ata­nasiu.(F.R.)
Dobânzi și penalități pentru agenți economici
     Direcția generală a finanțelor publice Alba atrage atenția agenților economici interesați că dobânzile și penalitățile de întâr­ziere se datorează până la data deschiderii procedurii de faliment. O altă prevedere importantă este că orice operațiune desfășurată de persoane impozabile înregistrate ca plătitori de TVA sunt su­pu­se legii fiscale, indiferent dacă sunt obținute din activități ce în­de­plinesc sau nu cerințele altor dispoziții legale.(F.R.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.