Editorial
Beție cu apă rece
     Mai sunt doar câteva zile până în 28 octombrie, data oficială a demarării campaniei electorale. Partidele sunt cu motoarele turate la maximum, listele mai sunt contestate, cum este cazul la PSD, unde tânărul Victor Ponta acuză lipsa "șoimilor" de pe locurile eligibile, se fac strategii și se aruncă pe "piață" ultimele momeli: pensii și ajutoare sociale, ajutoare de încălzire, măriri de salarii, intoxicări și manipulări. Ce nu face guvernul în dorința de a câștiga alegerile cu orice preț? Actorii principali au intrat și ei în scenă, Băsescu, Năstase și Vadim, ca să-i luăm în ordine alfabetică, s-au înscris la BEC, Geoană și Tăriceanu se duelează în dezbateri pe programe, analiștii dau note de trecere, iar PSD-ul are notă mai mică decât Alianța D.A. Presa scrisă, radioul și televiziunea contribuie și ele la șarada politică, iar bietul român este bombardat cu un flux continuu de informații contradictorii. La fel se face aproape în toată lumea, chiar și la americani, ca să nu se creadă cumva că noi am inventat gaura în macaroană și mersul pe jos. Lupta pentru ciolan este dură peste tot, pentru că cei aflați la putere știu ce pierd, iar cei aflați momentan în opoziție știu la fel de bine ce ar avea de câștigat dacă s-ar învârti roata.
    Ultimele arme "neconvenționale" scoase la iveală de politicieni sunt sondajele de opinie, folosite din greu la manipularea și into­xicarea electoratului și așa buimăcit și năucit de ce se întâmplă pe scena politică. La fel s-a procedat și cu ocazia alegerilor locale. Cei care urmăresc fenomenul politic își amintesc că, și în prima parte a anului, se prezentau aproape în fiecare zi sondaje de opinie, ale căror rezultate difereau în funcție de cine le-a comandat, cine le-a plătit și cine le-a interpretat. Sondajele respective, de care partidele au uzat din plin, s-au dovedit a fi niște falsuri grosolane. Rezultatele de la urne au demonstrat că sondajele au fost făcute cu scopul de a-i induce în eroare pe români.Din păcate pentru cei care le-au gândit, ele au fost ca niște rachete lansate care nu și-au atins țintele. În eroare au fost cei care au gândit astfel de năzbâtii, întrucât la urne, alegătorii nu s-au lăsat influențați. Ei au aplicat ștampila de vot pe patrulaterele în care erau candidații și partidele pe care le simpatizează. Sondajele au căzut în derizoriu și puțini sunt cei care mai cred în asemenea "măsurători de opinie publică", care încearcă să îngrașe porcul în Ajun. Cu toate acestea, strategii de campanii electorale, care probabil sunt mai deștepți și mai bine plătiți pentru munca lor, nu au renunțat la intoxicarea prin sondaje. Nu este aproape nici o zi fără un nou sondaj, iar partidele care stau în spatele cercetărilor sociologice își prezintă "câștigătorii". Majoritatea sondajelor pe care le-am văzut până acum dau drept câștigătoare Uniunea PSD+ PUR, numai că și la locale partidul de guvernământ era creditat tot cu "pole position". La finalul cursei însă nu am mai fost convins de acest lucru. Mai nou și PRM a scos pe tarabă un sondaj din care rezultă că Vadim va fi primul la prezidențiale. Dincolo de toate aceste manevre, pe sub masă sau pe față, de intoxicare a celor care se prezintă la urne, rămâne cetățeanul de rând, care s-a maturizat și nu mai poate fi păcălit cu una cu două. Alegătorul nu mai este același de după Revoluție, care putea fi cumpărat cu o bucată de salam și o sticlă de bere. Au încercat unii la locale și au dat-o în bară. Au rămas și cu înfrângerea și cu rușinea. Când și politicienii vor înțelege că cel mai bun sondaj de opinie rămâne rezultatul oficial al alegerilor, atunci vor putea spera să se numere printre câștigători. Dacă nu vor înțelege acest lucru, înseamnă că își adorm propriul electorat și se îmbată cu apă rece.
Florin ROMAN