Mulţi dintre noi îşi amintesc cu jale ce a însemnat algoritmul politic pentru Convenţia Democrată din România în perioada 1996-2000. Alianţa dintre CDR-PD-UDMR nu a însemnat altceva decât un şir interminabil de scandaluri, de certuri, de lupte aprige pentru ciolan. Se întâmplau lucruri hilare, când aliaţii se sfâşiau între ei, iar în guvern posturile se împărţeau în funcţie de culoarea politică. Vă amintiţi cu siguranţă acele vremuri, pentru că scandalurile au dat impresia că guvernul conduce ţara în genunchi. Guvernarea CDR a însemnat practic scoaterea din Parlament a unui partid istoric, PNŢCD, în capul căruia s-au spart toate oalele. De atunci, partidul lui Maniu şi Coposu a intrat în derivă. Aflat în Opoziţie la acel moment, actualul PSD, fostul PDSR, a înfierat cu mânie proletară algoritmul politic, acuzând CDR că, de fapt, "Contractul cu Ro­mânia" nu a însemnat altceva decât echivalentul perioadei în care ţara a fost sărăcită în interior şi scoasă de pe orbita inter­naţională.
    Acum, după primul tur de scrutin, se conturează deja o majo­ritate parlamentară fragilă cu Uniunea Naţională PSD+PUR în calitate de şef de orchestră. La alte instrumente vor "cânta" UDMR, dar şi minorităţile naţionale, care au avut în acest an un rol însem­nat în stabilirea celui care va forma guvernul. Pentru a mai guverna încă 4 ani, PSD va plăti însă un bir greu. Pretenţiile PUR şi ale UDMR sunt foarte mari. Dacă partidul lui Dan Voiculescu a cerut anticipat postul de vicepremier, pretenţiile au crescut după câşti­garea alegerilor. Umaniştii mai vor acum cel puţin trei posturi de miniştri. La fel de pretenţioşi sunt şi maghiarii, cei care indiferent de cine a câştigat alegerile s-au aflat mai tot timpul la putere. Marko Bela a negociat de pe picior de egalitate cu umaniştii lui Voicu­lescu, cerând un post de vicepremier, dar şi trei fotolii ministeriale. Aşadar, PSD se vede pus în faţa unei avalanşe greu de stăvilit, pentru că cei care s-au "logodit" cu PSD îşi vând scump pielea. Partidul celor trei roze va avea viaţă grea în următorii 4 ani. E greu să mulţumeşti pe toată lumea când, din cele 15 ministere, trebuie să dai 6 către aliaţii cu care vei guverna. Practic, PSD-ul se vede în situaţia CDR-ului din perioada 1996-2000, când mult hulitul algoritm a târât ţara într-o direcţie în care scandalurile se ţineau lanţ şi nu mai conteneau. Deşi nu o recunoaşte, PSD va trebui să recurgă din nou la acest algoritm în care ecuaţia are multe necunoscute. Pretenţiile de la Centru au răzbătut deja şi în teritoriu, unde PUR şi UDMR au solicitat posturi în administraţia judeţeană, în timp ce activiştii PSD nu sunt dispuşi să se dea la o parte pentru a face loc colegilor de coaliţie. Cea mai grea sarcină o va avea însă guvernul.
    După anunţul oficial al Bucureştiului privind încheierea tehnică a negocierilor cu Uniunea Europeană, prin cabinetele Palatului Victo­ria s-a răsuflat mai uşor. Greul însă de abia acum începe. Am primit un vot de încredere, dar drumul integrării este condiţionat de o clauză de salvgardare. UE ne-a cerut imperativ să ne rezolvăm pro­blemele, în special în ceea ce priveşte domeniile concurenţei, afa­cerilor interne şi justiţiei. Guvernul va trebui să probeze la Bruxelles şi de ce Rafo Oneşti sau Caromet au fost iertate de datorii, deşi FMI şi Banca Mondială ne-au cerut să terminăm cu pomenile. Timp de doi ani, toţi ochii vor fi aţintiţi asupra guvernului de la Bucureşti, şi orice pas greşit ar putea însemna amânarea integrării atât de dorite în Uniunea Europeană cu încă un an, pentru 1 ianuarie 2008. Aşadar sunt suficiente motive de îngrijorare pentru guvernaţi, mai ales că de acum înainte, pe lângă presiunile externe, în interior există o majoritate fragilă şi o opoziţie puternică, care va taxa exe­cutivul pentru orice greşeală. Sunt suficiente motive să credem că greu nu le va fi doar cetăţenilor României, ci şi celor care vor con­duce ţara.