Pe ultima sută de metri
Președintele Ion Iliescu l-a grațiat pe Miron Cozma
Președintele Ion Iliescu a semnat, miercuri, decretul de grațiere a lui Miron Cozma, au declarat surse oficiale. Decretul a fost trimis la Monitorul Oficial, iar decizia de grațiere va intra în vigoare în momentul publicării decretului. Decizia președintelui Iliescu a stârnit imediat reacții. Alianța D.A. PNL-PD, prin Călin Popescu Tăriceanu, a criticat decizia președintelui, în timp ce PRM și PSD au salutat-o. Mai rezervați au fost cei din UDMR, care au apreciat soluția lui Iliescu ca fiind "pripită".
Miron Cozma a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru mineriade, în urma cărora a fost găsit vinovat de subminarea puterii de stat. În cei 7 ani petrecuți în închisoare, Miron Cozma a înaintat de mai multe ori cereri de grațiere, pe care președintele Iliescu le-a respins ca fiind inoportune.
(F.R.)
Noul președinte a fost validat de Curtea Constituțională
Curtea Constituțională a validat ieri, la ora 13,00, rezultatul scrutinului prezidențial de la 12 decembrie în urma căruia Traian Băsescu a fost ales președinte al României. El va depune jurământul în calitate de președinte al României în fața Parlamentului luni, 20 decembrie. La ceremonia de validare Traian Băsescu și-a reafirmat hotărârea de a fi "un președinte al tuturor românilor".
(A.D.)
Președintele Traian Băsescu și-a desemnat consilierii
Președintele României, Traian Băsescu, și-a anunțat ieri consilierii cu care va lucra în cei 5 ani de mandat la Cotroceni. Din noua echipă fac parte: Adriana Săftoiu - purtător de cuvânt, Claudiu Săftoiu - consilier pe probleme politice, Andrei Pleșu - consilier pe probleme de relații internaționale, Theodor Stolojan - consilier pe probleme economice și Vasile Blaga - șeful Administrației Prezidențiale.
(F.R.)
Colindele sufletului pentru cititorii ziarului Unirea

Vestea minunată a Nașterii Domnului Iisus Hristos ne-a fost adusă ieri la redacție de un grup de colindători din Poșaga, însoțiți de unul dintre preoții din comună. Colindele au răsunat apoi și din glasurile curate și pline de speranță ale elevilor de la Liceul de Muzică și Arte Plastice din Alba Iulia. Ne facem o datorie de suflet din a vă transmite și dumneavoastră, cititorilor ziarului Unirea, urările colindătorilor noștri: să fim mai buni, mai darnici și să-i fericim pe apropiații noștri aflați în suferință, acum, în preajma marii sărbători a creștinătății: Nașterea Pruncului Iisus Hristos, izbăvitorul sufletelor noastre.
(N.I.T.)
S-a declanșat acțiunea "bradul"
169 de brazi fără acte de proveniență
În urma unei acțiuni întreprinse în 15 decembrie a.c. de lucrătorii Postului de Poliție Câmpeni a fost identificat în trafic Viorel Morariu în timp ce transporta cu o autoutilitară 169 de brazi fără a deține documente de proveniență și transport. Autoutilitara era proprietatea unei societăți din Bistrița. Brazii au fost ridicați și predați spre valorificare Ocolului Silvic Valea Arieșului. Valoarea brazilor a fost estimată la suma de 65 de milioane de lei. Persoana în cauză urmează să fie sancționată conform legii.
(L.I.)
Și-a pus funia-n gât în curtea spitalului
În curtea Secției de Fizioterapie a Spitalului municipal Sebeș, lângă un bazin dezafectat, a fost găsit în 15 decembrie un bărbat spânzurat. Acesta a folosit o funie dintr-un material textil pe care a agățat-o de un cui metalic dintr-o grindă. Cadavrul nu prezenta urme de violență. În urma verificărilor, a fost identificat bărbatul în persoana numitului Antoniu Mizsanyin (50 de ani) din Sebeș, cunoscut ca fiind un om al străzii.
(L.I.)
Cadouri tip "Radar"
La nivelul județului Alba a avut loc, în 14 decembrie, o acțiune a Poliției Rutiere în vederea depistării conducătorilor auto care depășesc viteza legală. Au fost folosite echipamente video și sisteme radar. În urma acțiunii, au fost sancționați un număr de 230 de conducători auto, dintre care 13 au depășit viteza legală cu peste 30 km/oră. De asemenea, au fost reținute 6 permise de conducere. Valoarea amenzilor date de polițiști este de 150 de milioane de lei.
(L.I.)