De la Ceauşescu la Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, niciunul dintre preşedinţii României nu ar fi putut face gestul lui Traian Băsescu de a apărea în noaptea de Revelion în Piaţa Universităţii şi de a ţine chiar acolo un discurs pe cât de scurt, pe atât de electri­zant. Pentru că toţi predecesorii lui Băsescu au sfârşit prin a deveni robii unor ceremonialuri mortificate, pe care le-au creat chiar ei ori le-au împrumutat de la alţii. M-am întrebat şi eu, laolaltă cu alţi compatrioţi, dacă era sau nu cazul ca domnul preşedinte să bea şampanie direct din sticlă şi am ajuns la concluzia că un aseme­nea gest îi poate fi iertat acestuia atâta vreme cât la Cotroceni el nu s-a înconjurat de consilieri de teapa lui Dan Iosif, preferând emi­nenţe cenuşii de talia lui Andrei Pleşu. Constat că despre gestica şi despre chelia lui Traian Băsescu s-a scris mult mai mult decât despre faptul că noul preşedinte al României a ales să fie consiliat în probleme de politică externă de un filozof pe care intelectualii de rasă ai României îl vedeau după Revoluţie în rolul lui Havel. Personal mă simt foarte bine ştiind că Andrei Pleşu se află în apropierea lui Traian Băsescu după cum, de asemenea, mă bucură faptul că în probleme de natură economică preşedintele se sfătuieşte cu Theo­dor Stolojan. Cultivarea valorilor autentice este tot un comportament atipic pentru preşedinţii României.
    Cât despre stilul lui Traian Băsescu, mereu comparat cu "euro­pe­nismul" lui Adrian Năstase, mie mi se pare preferabil în mai toate privinţele. În paranteză fie spus, proba de foc a "europenismului" ex-premierului a fost felul în care a părăsit Palatul Victoria, luând cu el mobilele, computerele şi maşina de serviciu, dar lăsând în schimb telefoanele cu firele tăiate. Revenind la Traian Băsescu, eu cred că discursul lui public este, în sfârşit, exact ceea ce trebuie să fie discursul unui preşedinte al României după decenii în care limba de lemn, cu frazeologia ei prăfuită şi găunoasă, a făcut un rău enorm, contribuind din plin la mutilarea conştiinţelor. În opoziţie cu Cea­uşescu, Iliescu şi chiar cu Constantinescu, Traian Băsescu are un limbaj direct şi expresiv, semănând mult cu omul care îl foloseşte: frust, fără "fiţe", simpatic. Într-un cuvânt, diferit de politicienii care au marcat sau mai bine zis au pecetluit soarta României înainte dar şi după revoluţia din decembrie 1989.
    Tia Şerbănescu a spus la un moment dat, în stilul ei memorabil, că pe Băsescu îl crede lumea şi când minte, iar pe Năstase nu-l crede nimeni nici când spune adevărul. Ce-i drept, cam aşa stau lucrurile şi nu putem băga mâna în foc pentru nimeni. Dar, cel puţin până la proba contrarie, putem spera că Traian Băsescu a fost sincer când şi-a exprimat intenţia de a lupta pe viaţă şi pe moarte cu corupţia şi cu "sistemul ticăloşit" care i-a permis caracatiţei să ia proporţii apocaliptice, sufocând România. În scurt timp vom vedea dacă vulcanicul nostru preşedinte are, pe lângă temperament, şi substanţa pe care o presupune exercitarea atribuţiilor sale în interesul României şi al cetăţenilor ei. Iar dacă, Doamne fereşte, ne va dezamăgi, vom schimba şi noi foaia.