Prima pagină Ediția din: 6.1.2005
Un albaiulian a căzut în cap de la etajul patru al unui bloc
     În cursul zilei de ieri un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul patru al unui bloc de pe B-dul Victoriei, din zona Liceului Militar din Alba Iulia. Vecinii l-au găsit pe Dumitru Ciui, de 51 de ani, căzut în scara blocului. Bărbatul a căzut în gol de la înălțime printre balustrade, iar impactul cu solul i-a fost fatal. Medicul Pop de la Serviciul de Ambulanță Alba, cel care a ajuns primul la locul tra­gediei, ne-a declarat că victima zăcea într-o baltă de sânge, având plagă scalpată occipitală și fracturi. Bărbatul era deja în moarte clinică. Decesul a fost confirmat la Serviciul de urgențe al Spitalului județean Alba. Nimeni nu știe ce s-a întâmplat cu victima, dacă a fost vorba de un accident sau de altceva. Surse medicale autorizate din cadrul unității sanitare au declarat că bărbatul se prezentase în dimineața zilei de 31 decembrie 2004 la "Urgențe", fiind diagnosticat cu gastroduodenită. Mai mult, susțin sursele citate, Dumitru Ciui era cunoscut ca un împătimit consumator de băuturi alcoolice, fiind tri­mis de mai multe ori în ultimele 3 luni la secția de psihiatrie, pentru dezalcoolizare.(F.R., R.G.)
De la Metalurgica Aiud
Fierul vechi se fură cu căruța
     Ioan Alexa, comandantul grupei de jandarmi care face de pază la SC Metalurgica din Aiud, l-a surprins, în 4 ianuarie, la ora 7,30, în apropierea gardului societății, pe căruțașul Dorin Spaniol, în a cărui căruță se aflau mai multe bucăți de deșeuri de fier. Alexa i-a anunțat pe polițiștii aiudeni, care s-au deplasat la fața locului. Dorin Spaniol a fost solicitat în 4 ianuarie de Alin și Vasile Cardoș pentru efectuarea unui transport de deșeuri metalice. Fierul urma să fie luat din zona Gura Velii, unde cei doi i-au spus că au găsit o mare cantitate de fier vechi, și dus la un punct de colectare a metalelor. De fapt fierul trebuia "luat" de la SC Metalurgica. În urma verificărilor s-a stabilit că Alin Cardoș și Vasile Cardoș au pătruns, în jurul orei 3,00, la SC Metalurgica, de unde au sustras cantitatea de 680 kg deșeu de fier, cu scopul de a-l comercializa. Prejudiciul se ridică la suma de 2,3 milioane de lei. Celor trei le-au fost întocmite dosare penale pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. (L.I.)
Sub deviza "O rovinietă pentru fiecare groapă"
Șoferii din Alba stau la coadă să-și achite taxa de drum
     În cursul zilei de ieri, am efectuat un raid prin municipiul Alba Iulia, pentru a vedea cum se desfășoară operațiunea de vânzare a rovinietelor. La nivelul întregii țări, plata taxei de drum a generat o adevărată nebunie, conducătorii auto fiind nemulțumiți de faptul că trebuie să stea la cozi interminabile pentru achiziționarea rovinietei. Mai mult decât atât, deși s-au anunțat numeroase puncte de dis­tribuție, în practică lucrurile stau cu totul altfel. Nu este cazul jude­țului Alba, unde rovinietele se găsesc la toate punctele anunțate, la Petrom și la oficiile poștale. În Alba Iulia, șoferii își pot procura rovinetele de la oficiul poștal nr. 3, dar și de la cele două stații ale Petrom. Cozi sunt doar în jurul orelor amiezii, iar acțiunea de vân­zare se desfășoară normal. Cel mai probabil de la începutul săptă­mânii viitoare, rovinietele vor putea fi cumpărate în Alba și de la ghișele CEC-ului și de la benzinăria MOL.
    În județ, rovinietele pot fi achiziționate de la oficiile poștale nr. 1(Câmpeni, Blaj, Sebeș, Aiud și Cugir). Informații suplimentare se pot obține de la dirigintele fiecărui oficiu poștal, sau la telefoanele: 834432, 832335 - OJP Alba. Programul de lucru la oficii este de luni până vineri între orele 7.00-20.00, iar de la Alba Iulia și Sebeș, ghișeele vor fi deschise și sâmbăta de la ora 8.00 la 13.00. Dacă nu mergeți la Poștă, atunci mai puteți cumpăra rovinieta de la stațiile Petrom. Termenul limită pentru cumpărarea rovinietei este 15 ianu­arie, dar Ministerul Transporturilor a anunțat deja că va prelungi te­rmenul limită, probabil până la 31 ianuarie. Potrivit acestuia, poliția nu va aplica amenzi posesorilor de autovehicule care nu au achi­ziționat rovinieta până la termenul stabilit inițial, respectiv 15 ia­nu­arie.
Florin ROMAN

CJ Alba își vrea patrimoniul înapoi
     Președintele interimar al Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, ne-a declarat că instituția pe care o reprezintă se va implica în recuperarea tuturor spațiilor pe care le deține în proprietate, dar care au fost închiriate sau concesionate unor instituții sau ONG-uri, care nu au legătură cu CJ Alba și care plătesc chirii simbolice. "Avem direcții din subordine care plătesc chirii mari în altă parte pentru că spațiile noastre sunt date unor firme care realizează venituri mai mari decât noi. Trebuie să terminăm cu aceste practici și să recu­perăm ce este al nostru", a spus Ion Dumitrel.(F.R.)
Adrian Zanca nu pleacă din PSD
     Articolul "Oportuniștii demisionează din PSD Alba" îmi aduce un grav prejudiciu de imagine, prezentând în fața cititorilor cotidianului Unirea un profil moral al meu cel puțin neadevărat, dacă nu chiar ca­lomnios, având în vedere titlul articolului.
    Din aceste motive, înțelegând că nu a avut curiozitatea sau posi­bilitatea de a se informa de la reprezentanții PNL sau direct de la mine, doresc să aduc la cunoștința redactorului și a publicului cititor o informație corectă. Sunt membru PSD din anul 1995 și voi rămâne membru al acestui partid. Nu mă voi înscrie în nici un alt partid, spre deosebire de alte persoane pe care, cu siguranță, domnul ziarist le cunoaște și care, de-a lungul anilor, s-au perindat pe la cabinetele domnilor prefecți Ioan Rus sau Mugurel Liviu Sârbu. Îi mulțumesc, totuși, domnului redactor pentru faptul că mă consideră și mă pre­zintă publicului ca fiind un "membru marcant al PSD Alba". Având în vedere și apreciind pozitiv această remarcă, mă voi gândi serios să candidez la președinția organizației județene a PSD.
    Așa cum am considerat întotdeauna, cred, mai ales acum, că a sosit vremea să existe moralitate în politica noastră internă, inclusiv la nivel județean.
Adrian ZANCA
Director executiv al DGFP Alba

125 de miliarde de lei pentru drumurile județene
     Directorul Direcției Tehnice a CJ Alba, Dan Popescu, ne-a decla­rat că în prezent se lucrează la Programul de lucrări pe drumurile județene pentru anul 2005. Pentru acest an, județul Alba va avea un buget de 125 de miliarde de lei destinat drumurilor județene. "Spe­răm ca în plus față de această sumă să mai obținem circa 20-30 de miliarde de lei", a spus Dan Popescu.(F.R.)
Furt la Centrul de Plasament Cugir
     Polițiștii din Cugir au fost sesizați în 4 ianuarie de către Con­stantin C. (17 ani) că i-a fost furat telefonul mobil. Tânărul locuiește la Centrul de Plasament "Speranța" din Cugir și le-a declarat po­lițiștilor că, în data de 23 decembrie 2004, persoane necunoscute au pătruns în camera numărul 5 din Centrul de Plasament unde locuia și de pe pat i-a fost sustras telefonul. În urma verificărilor s-a stabilit că autorul furtului este Cosmin Moroșan (18 ani). Constantin i-a sesizat pe polițiști atât de târziu, deoarece bănuind la cine se află telefonul a încercat, prin rugăminți repetate, să îl facă pe autor să i-l înapoieze. Nereușind, a apelat la cei în măsură să o facă. Telefonul a fost recuperat și predat proprietarului. În cauză, poliția continuă cercetările. (L.I.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.