Prima pagină Ediția din: 10.1.2005
Ecouri ale dezastruoasei guvernări PSD la Zlatna
57 de familii, cu copii cu tot, vor fi evacuate din mizerie... sub cerul liber!
     În anul 2003, printr-un ordin al Autorității Naționale pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, asupra SC "Am­pelum" Zlatna s-a instituit administrarea specială în vederea priva­tizării. Potrivit Legii nr.137/2002 acest proces se baza, printre alte principii, pe acela de "aplicare a unor programe de restructurare an­terioară privatizării, cu accent pe externalizarea unor activități și/sau active, în special a activelor cu caracter social". În acest context, prin Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor de la "Ampe­lum" (nr.139/13.02.2004) și Hotărârea Consiliului Local Zlatna (nr. 14/01.02.2004), s-a aprobat predarea, respectiv preluarea cu titlu gratuit a activelor cu caracter social identificate în patrimoniul so­cietății. Activele respective erau (și sunt și acum) indispensabile ad­mi­nistrației și, implicit, locuitorilor din Zlatna: căminul de nefamiliști, stația de tratare, stația de epurare, cantina, baza sportivă, drumuri de acces, captări și aducțiuni etc.
    Acest transfer trebuia făcut pe bază de protocol de predare-pri­mire încheiat între părți, în termen de 30 de zile de la data aprobării în AGA, ceea ce nu a fost posibil, deoarece activele erau ipotecate în favoarea unor creditori ai societății (BCR-Zlatna, "Trans Cargo Internațional"- Brașov etc.) Întrucât activele cu caracter social nu au fost externalizate și "Ampelum" nu a fost privatizată, s-a ajuns la situația (absurdă dar legală) în care lichidatorul societății a inițiat procedura de vânzare prin licitație a bunurilor aparținând societății, acestea incluzând și activele cu caracter social. Bineînțeles, în­străinarea acestor bunuri altui deținător decât Consiliul local Zlatna duce la grave probleme de ordin social, căci este de neimaginat o localitate unde locuințele sociale destinate celor mai nevoiași cetățeni, stația de tratare a apei, stația de epurare, baza sportivă etc., să fie cumpărate de firme sau persoane private. Singura soluție legală era, în acest caz, alocarea de la Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului a sumei de 29,8 miliarde de lei Consiliului local Zlatna, pentru ridicarea sarcinilor instituite asupra bunurilor cu caracter social. Din nefericire, deși cele două hotărâri (a Adunării Generale a Acționarilor de la "Ampelum" și a Consiliului local Zlatna) au fost adoptate încă din ianuarie, respectiv februarie 2004, iar Guvernul (pe atunci PSD) a fost solicitat să aloce suma pentru ridicarea ipotecii, banii nu au fost alocați nici până în data de 6 iunie, când au avut loc alegerile locale. Bineînțeles, noul primar, Silviu Ponoran, liberal fiind, a avut și mai puțină audiență la nivelul Guvernului PSD decât cel precedent. Și nici el nu a primit banii necesari, deși i-a solicitat la rândul său. Singura sa speranță la momentul respectiv era schimbarea Guvernului în urma alegerilor generale, fiind convins că un Executiv format de Alianța D.A. ar răspunde pozitiv solicitării sale perfect îndreptățite. După cum știți însă, Guvernul s-a format abia în ultimele zile ale anului 2004, când deja pentru 57 de familii din Zlatna era prea târziu, căci acestea locuiau în căminul de nefamiliști care, între timp, a fost vândut de către lichidator. Și, chiar din primele zile ale noului an au început evacuările și sigilările apartamentelor din blocul respectiv...
    Trebuie să spunem câteva lucruri și despre cei ce stau acum cu sabia lui Damocles deasupra capului, așteptându-și evacuarea. Condițiile în care au locuit familiile respective sunt greu de imaginat, dar și mai greu de imaginat este acum faptul că vor fi evacuate din mizeria lor și vor rămâne... sub cerul liber. Blocul la care ne referim are patru niveluri, dar numai trei dintre ele sunt locuibile, căci la etajul IV plouă de-a dreptul, prin acoperișul ca o sită. Chiar și la etalul III sunt probleme de acest gen, apa pluvială sau cea rezultată din topirea zăpezii infiltrându-se până în locuințele de la acest nivel. Curent electric nu au decât 33 dintre familiile din bloc, iar restul stau pur și simplu la lumânare. Încălzirea se face cu lemne, în sobe ale căror hornuri ies prin pereții blocului și afumă totul în jur. Grav este faptul că acolo sunt familii numeroase, cu mulți copii, ai căror părinți nu au nici o sursă de venit, decât ajutorul social acordat de Primărie. În total, cred că sunt vreo 50-60 de copii pe care-i paște, odată cu evacuarea, intrarea în sistemul de protecție (centre de plasament, asistenți maternali etc.), deși sistemul este aglomerat până la sufocare și este cel mai mare consumator de bani din județ. Am putea enumera la nesfârșit problemele pe care le au acești oameni, dar e inutil, căci nu se mai poate face nimic acum. Am discutat cu primarul Ponoran despre această situație, dar nici el nu mai poate face nimic. "Am sperat mereu că vom putea prelua blocul respectiv, pentru a-l transforma în bloc de locuințe sociale, dar acum e prea târziu, ne-a declarat el. Acesta este un exemplu edificator cu privire la ecourile negative ale lipsei de interes de care a dat dovadă administrația social-democrată. Guvernul PSD a ignorat timp de un an de zile problemele de acest gen și iată efectele, pe care le suportă oamenii. Acum trebuie să ne grăbim, ca să nu pățim și cu celelalte obiective sociale la fel. Astăzi (6 ianuarie 2005- n.red), am vorbit personal cu dl.Stolojan la telefon, iar acesta mi-a dat asigurări că voi primi sprijinul Guvernului Tăriceanu pentru a rezolva această problemă ce nu suferă amânare... În ceea ce privește locuințele sociale, nu pot decât să sper că voi putea obține fonduri pentru finalizarea lucrărilor la un astfel de bloc, care au început în timpul primului meu mandat ca primar (între 1996 și 2000- n.red.), dar care a rămas așa cum l-am lăsat eu la plecarea din Primărie. Între timp, așteptăm ca noul proprietar să procedeze conform legii, acordând chiriașilor o perioadă de grație, consultându-se cu ei cu privire la termenul de evacuare etc."
    Concluzia în acest caz se impune de la sine: din pricina jocurilor politice și a dezinteresului administrativ de care au dat dovadă social-democrații în cazul orașului Zlatna, suferă zeci de familii (unele cu copii nou-născuți sau preșcolari), care nu au nici o vină că sunt lipsite de mijloace de trai și de locuințe. Susținem aceasta, deoarece problema scoaterii de sub ipotecă a activelor cu caracter social s-ar fi putut rezolva de către Guvernul PSD din ianuarie și până în decembrie 2004, când s-a instalat noul Executiv. A fost însă mai comod așa (și mai puțin costisitor): să se lase ca moștenire o "bombă socială amorsată", de explozia căreia să fie învinuită noua administrație. Ce vor face, practic, familiile ce vor fi evacuate din mizeria lor sub cerul liber? Numai Dumnezeu știe...
Ioan HĂNȚULESCU

Granturi pentru primării și consilii locale
•Județul Alba atrage cele mai multe fonduri ne­ram­bursabile din programul de modernizare a ad­ministrației publice locale
     Dintre cele 374 de proiecte declarate câștigătoare ale granturilor din "Fondul de modernizare pentru administrația publică locală din România", județul Alba și-a adjudecat 28. Practic, din totalul de 6.400.000 Euro, județul Alba va beneficia de 556.709 Euro - fonduri nerambursabile pentru administrația publică locală.
    Beneficiarii proiectelor sunt primării și consilii lo­cale din județ. Fondurile atrase vor fi utilizate pentru crearea Sistemului informatic integrat al județului Alba, sistem ce va ajuta la creșterea eficienței, transparenței și eliminarea birocrației din administrația publică lo­cală. Din acest sistem vor face parte Consiliul județean și primăriile care au obținut finanțarea, urmând ca, în etapa următoare, să fie cu­prinse și celelalte primării, pentru care Consiliul județean caută sur­se de finanțare.
    Reușita se datorează Consiliului județean Alba, care s-a implicat în întocmirea acestor proiecte în calitate de partener, asigurând partea de cofinanțare. Un rol important în realizarea acestor proiecte îl are echipa de consultanți care a transformat ideea Consiliului județean Alba în proiecte bine întocmite și apreciate de echipele de evaluatori ale finanțatorilor. Eficiența și profesionalismul echipei care a întocmit cererile de finanțare sunt demonstrate de faptul că județul Alba a câștigat cele mai multe proiecte. În condițiile în care la nivel național au fost depuse 1079 de proiecte, dintre care 908 au intrat în faza de evaluare, județul Alba a câștigat 28 dintre cele 39 de proiecte depuse.
    În țară, un număr însemnat de proiecte au mai câștigat județele Olt cu 18 proiecte câștigate din 73 depuse, Gorj cu 17 câștigate din 32, Iași cu 15 câștigate din 36, în timp ce județe ca Sibiu, Covasna sau municipiul București au câștigat doar câte un singur proiect.
    Beneficiarii finanțărilor se pregătesc pentru faza de implementare. Succesul implementării acestor proiecte reprezintă o șansă pentru accesarea de noi fonduri nerambursabile în perioada următoare. (F.R.)
Primele măsuri ale prefectului Cosmin Covaciu
     În cursul zilei de sâmbătă, prefectul județului Alba, Cosmin Covaciu, i-a chemat la muncă pe toți salariații instituției. După dis­cuții particulare cu fiecare angajat în parte, prefectul a anunțat și primele măsuri. Așa cum se întâmplă de obicei, prima schimbare a vizat secretara, angajată pe cabinetul Prefectului. Pentru că are nevoie de o secretară de încredere, Cosmin Covaciu a apelat la secretara PNL-ului. "Am cerut o evaluare personală a fiecăruia. Nu doresc să fac schimbări importante, atâta timp cât funcționarii înțeleg să-și facă datoria așa cum se cuvine. Le-am spus clar că nu tolerez la locul de muncă alcoolul, indisciplina și mai ales lipsa de respect față de cetățean. Vreau ca imaginea Prefecturii să nu fie afectată de atitudinea necorespunzătoare a angajaților. Sper să am o colaborare bună cu presa, căreia îi cer să mă critice de câte ori este cazul. În acest fel, cu siguranță nu vor exista derapaje", a spus noul prefect de Alba. Cel mai probabil de săptămâna viitoare va începe și evaluarea activităților la serviciile deconcentrate, la nivelul cărora se prefigurează numeroase schimbări.(F.R.)
La Pianu de Jos
Un băiat și-a pus capăt zilelor
     Marius Ioan D. născut în anul 1986 a luat așa, dintr-o dată, hotărârea că viața lui trebuie să se sfârșească. Tânărul s-a spân­zurat de un cireș în curtea părinților săi din localitatea Pianu de Jos. A fost înmormântat sâmbătă, 8 ianuarie, cu o zi înainte de a împlini vârsta majoratului. (L.I.)
Ministrul Apărării, Teodor Atanasiu
Vrem să renunțăm la stagiul militar obligatoriu
     Prezent la Oradea la instalarea noului prefect de Bihor, ministrul Apărării Naționale a declarat că armata nu va mai fi obligatorie, cel mai probabil de la 1 ianuarie 2007, când România va adera la Uniunea Europeană. "În cursul acestei sesiuni parlamentare, care va începe la 1 februarie, vom depune în parlament acest proiect de lege. Sperăm ca parlamentul să-l trateze așa cum se cuvine și să îl pună printre prioritățile de discuție și ca în cursul acestui an, cel târziu anul viitor, această lege să poată să ajungă sa fie votată în Parlamentul României, astfel încât din 2007, așa cum am promis, să avem o armată pe bază de voluntariat, o armată formată din profesioniști, o armată de 90.000 de oameni, așa cum avem în­che­iate acordurile cu Alianța Nord-Atlantică", a spus ministrul Apărării Teodor Atanasiu.(F.R.)
Un fost ofițer de poliție prădat de hoți
     Petru Pleșa, fost ofițer de poliție, i-a sesizat în 8 ianuarie, la ora 13,30, pe foștii săi colegi, că din curtea casei sale de vacanță au fost sustrase mai multe țevi de fier, lungi de 2,5 m. În urma cercetărilor au fost identificați Cornel Varga (23 de ani) și Daniel V. (17 ani), fără ocupație, din Aiud, ca fiind autorii furtului. Prin esca­ladarea gardului cei doi au pătruns în interiorul curții, au sustras țevile și ulterior le-au vândut la un punct de colectare a fierului vechi din Aiud. Prejudiciul adus este de 2 milioane de lei. Cei doi sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. (L.I.)
La Aiud
Ofensă adusă tricolorului
     Polițiștii din Aiud au fost sesizați vineri, 7 ianuarie, că tricolorul arborat pe peretele Centrului Cultural "Liviu Rebreanu" din Aiud a fost rupt de către un tânăr. În urma verificărilor a fost identificat autorul în persoana minorului Leonard C. (17 ani). Nu se cunosc motivele care l-au determinat pe tânăr să facă acest gest, dar este cert că pe numele său va fi întocmit un dosar pentru comiterea in­fracțiunii de ofensă adusă unor însemne naționale. (L.I.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.