Monument istoric de categoria A, adică de interes naţional, Ce­tatea medievală a Aiudului tră­ieş­te la circa 700 de ani de la con­struire o perioadă cât se poa­te de nefastă. Ba putem spu­ne chiar o perioadă în care ceea ce s-a putut păstra timp de atâtea secole este supus u­nor intervenţii distructive. Un prim aspect este introducerea încălzirii pe bază de gaz metan în Biserica Reformată din incinta cetăţii. O dorinţă firească a eno­riaşilor şi a Parohiei Reformate, dar care se face după un proiect ca­re ridică destule semne de întrebare. Astfel una dintre ţevile reţelei de gaz străpunge zidul de nord al bisericii datând din secolele XIII-XIV în zona bolţilor (foto 1). Ce-o fi căutând pe acolo nu putem să ne dăm seama mai ales că bolţile nu ar putea susţine greutatea unei eventuale instalaţii. În plus ele degradează şi aspectul estetic al mo­numentului atât pe exterior cât şi pe interior (vezi foto 2) afectând pictura interioară şi, se ştie, astfel de si­tuaţii pot duce chiar la declasarea monu­mentului. Mai mult, aceste lucrări au fost executate fără ca beneficiarul să fi cerut Primăriei municipiului Aiud autorizaţie de construcţie sau avizul obligatoriu al Co­mi­siei naţionale a Monumentelor Istorice. Directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Gabriel Rus­toiu ne-a informat că a dispus sto­pa­rea lucrărilor înaintând în acelaşi timp şi o adresă către IPJ Alba, semnalând in­fra­cţiunea de distrugere.
    Dar Cetatea medievală a Aiudului nu suferă numai din pricina a­cestor intervenţii neavenite. De ani de zi­le monumentul "beneficiază" de lipsa spi­ritului gospodăresc atât al celor care au în folosinţă spaţii în interiorul cetăţii, cât şi al edililor. Altfel nu ne putem ex­plica aspectul de dezolantă paragină pe care monumentul îl afişează: gunoaie la tot pasul, ziduri care n-au mai văzut varul şi mistria de zeci de ani (sau poate chiar mai mult!), tot soiul de lăstari care cresc pe ziduri. Ba într-unul dintre turnuri a cres­cut un copac în toată firea (vezi foto 3)! Şi când te gândeşti că această ce­tate ar putea deveni cu puţină grijă o sursă de venit pentru comu­nitate dacă ar fi valorificată turistic.
    Referindu-se la toate aspectele pe care grija faţă de monumente le ridică în faţa administraţiei publice locale Gabriel Rustoiu a declarat că atât primarii, cât şi conducerea Consiliului judeţean Alba trebuie să înţeleagă că ele sunt ale comunităţilor şi ale judeţului. Primarii ar trebui să fie primii care să sesizeze intervenţiile dis­truc­tive şi să-i amendeze pe vinovaţi prin birourile de disciplină în con­strucţii. Tot ei ar trebui să sesizeze DCCPCN despre astfel de situ­aţii şi nu invers, mai ales în situaţia în care DCCPCN nu dispune de personal şi de mijloacele materiale necesare unei supravegheri con­stante. "Singurul loc unde administraţia a înţeles acest lucru este municipiul Alba Iulia. Aici nu avem astfel de probleme. În schimb cele mai mari dificultăţi le avem la Aiud şi Sebeş, poate şi pentru că, la fel ca Alba Iulia, ele sunt oraşe cetăţi."

---

     Aşa cum este deja de notorietate, mai multe hotărâri ale CJ Alba referitoare la schimbarea Consiliilor de Admi­nistraţie şi a directorilor de la SC Drumuri şi Poduri Locale şi SC APA CTTA SA (aici nu s-a pus problema directorului) au fost atacate în contencios adminis­trativ de fostul prefect Mugurel Sârbu, pe motiv că adoptarea aces­tora s-a făcut cu încălcarea legii. Prefectura a pierdut deja două procese cu CJ Alba, cele privind schimbarea membrilor din Consiliile de Administraţie la cele două societăţi din subordinea CJ Alba. Pen­tru ca Justiţia să nu mai piardă vremea cu plângerile similare privind directorul SC DPL Alba şi cel al CA de la Parcul Industrial Cugir, Prefectura Alba a decis să retragă de pe rolul instanţei de conten­cios administrativ cele două acţiuni.(I.P.)

---

     Directorul Direcţiei Tehnice din cadrul CJ Alba, Dan Popescu, ne-a informat că cel mai probabil în această primăvară, la Albac, va fi organizat un târg de contractări pentru pachete de turism rural în zona Munţilor Apuseni. Acţiunea va fi realizată în parteneriat cu ANTREC şi vizează promovarea turismului rural şi a tradiţiilor popu­lare din această zonă. "Pe lângă pensiunile agroturistice dorim să construim case vechi moţeşti aşa cum erau odată", a spus Dan Popescu. Preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, a declarat că în cadrul CJ Alba se lucrează şi la înfiinţarea Serviciului pentru dezvoltarea Tu­rismului şi Salvamont.(F.R.)

---

     O vorbă din popor spune că marţi sunt trei ceasuri rele. Pentru Elvira Banea (62 de ani) din satul Gura Arieşului, 11,45 a fost "un ceas rău". Marţi, 11 ianuarie, în jurul orei menţionate, femeia s-a angajat în traversarea străzii Ferdinand din Alba Iulia prin loc ne­marcat şi fără a se asigura. A fost surprinsă şi accidentată de auto­turismul marca Opel Omega condus de Alina Anişoara Petrea (30 de ani) din Cugir. În urma impactului Elvira Banea a suferit o fractură a tibiei piciorului stâng şi a fost internată la spitalul din Alba Iulia, la secţia de ortopedie. (L.I.)

---

     De astăzi, în hora discuţiilor referitoare la repartizarea posturilor la conducerea serviciilor descentralizate va intra şi PUR Alba. Biroul Executiv Judeţean al PUR Alba a stabilit următoarea echipă de ne­gociatori: deputatul Nicolae Popa, Toader Ulise, Gheorghe Feneşer, Liviu Feneşan şi Mircea Abrudean. "Ne vom întâlni cu reprezentanţii Alianţei D.A. şi vom stabili ce posturi ne revin conform criteriilor sta­bi­lite la nivel central", ne-au declarat surse oficiale din PUR Alba.(F.R.)

---

     Printre evenimentele triste ale trecutului nostru apropiat aflate până nu demult sub semnul uitării şi interdicţiei, a fost şi deportarea cetăţenilor români de etnie germană în Rusia (vom folosi termenul de saşi pentru că este mai familiar). Cu 60 de ani în urmă, în ianuarie 1945, s-a produs acest fenomen tragic care a însemnat începutul calvarului saşilor din Ardeal, proces la sfârşitul căruia această etnie aproape a dispărut din ţara noastră.
    Veniţi în valuri în condiţii istorice specifice, de la mijlocul secolului al XII-lea până la mijlocul secolului al XIX-lea, ei s-au aşezat în cen­trul şi sudul Transilvaniei, în Banat sau regiunea Bistriţa. Ocupând ce­le mai bune pământuri, lângă râuri sau întretăieri de drumuri, lângă vechi aşezări româneşti autohtone, beneficiind de privilegii re­gale, au întemeiat sate şi oraşe. Cu târnăcopul, cu plugul sau focul la început, mai târziu cu mistrie, firez şi ciocan, oameni deosebit de harnici, pricepuţi, au desţelenit pământul, au defrişat păduri, au con­struit cetăţi şi biserici, au închegat gospodării trainice. Acest pă­mânt românesc le va deveni noua patrie. Cu bune şi cu rele au tra­versat istoria zbuciumată a Transilvaniei multietnice şi multi­con­fe­sionale fiind un factor de progres, de cultură şi civilizaţie în acest colţ al Europei, ţinând de multe ori balanţa între români şi unguri în în­cercata lor istorie.
    Până la sfârşitul anilor 1930 n-au existat probleme mari în viaţa acestor comunităţi. Atunci unii tineri s-au lăsat antrenaţi în propa­ganda nazistă, servind în armata Reichului şi nu a patriei în care s-au născut. Aventura va fi plătită scump la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, când pentru vini dovedite sau nedovedite numele de german a devenit egal cu fascist, hitlerist...
    În toată Europa, ca întotdeauna cei învinşi au fost puşi să plă­tească cu vârf şi îndesat. O vină imensă plutea asupra tuturor ger­manilor. Acuze şi mai ales pedepse s-au abătut asupra acestei et­nii. Aceste stări de lucruri au fost mai grave în estul Europei unde s-a întins "puterea Armatei Roşii eliberatoare". Ruşii a căror ţară imen­să a fost distrusă groaznic în război doreau să-şi repare ţara dar să obţină şi oarece profit pe linia tehnicii şi progresului. Din păcate si­tuaţia este agravată şi de înţelegerile dintre marile puteri aliate, mai ales Anglia, care este dispusă să facă multe concesii aliatului din Răsărit.
    Această agravare a situaţiei se resimte din plin şi în România, imediat după 23 august. În Convenţia de armistiţiu din septembrie 1944, România se obliga să deporteze în Rusia sute de mii de oa­meni de etnie germană pentru a participa la reconstruirea ţării. Pentru prima dată în istorie, persoane necombatante erau obligate în masă să plătească pentru păcatele războiului.
    Vestea se răspândeşte în toate comunităţile cu saşi din judeţul Alba. În perioada octombrie-decembrie 1945, ei trăiesc sub imperiul fricii, a groazei, dorm mai mult îmbrăcaţi, cu geamantanele făcute pentru că nu ştiau în ce moment vor fi luaţi şi deportaţi. Comisia aliată de control, prin ordinul 031 din 6 ianuarie 1945 declanşează începutul deportărilor. Ea prevedea ca toţi bărbaţii între 17 şi 45 de ani, femeile între 18 şi 30 de ani să fie luaţi cu forţa şi deportaţi. După modelul sovietic, fiind vorba de normă precisă, în timpul strân­gerii şi trierilor au fost luaţi cetăţeni şi în afara acestor vârste, de mul­te ori bolnavi şi handicapaţi, numai pentru "a se realiza planul". Din oraşul Sebeş, după datele existente până acum, au fost depor­tate 162 persoane, din care 98 femei şi 64 bărbaţi. Urcaţi în două vagoane, fără căldură, fără lumină şi apă, fără paturi şi alte lucruri necesare, sunt transportaţi în Răsărit, până în zona Uralilor, în tai­gaua Siberiană sau Vorkuta polară. Lăsaţi în plin câmp, cazaţi în ba­răci, în bordeie subpământene, încep un chin care va dura câţiva ani. Supuşi unui regim de muncă zilnic de 12 la 16 ore, cu o hrană ne­îndestulătoare, mulţi mor, alţii se îmbolnăvesc grav.
    În acelaşi timp, în casele părăsite, consăteni şi concitadini de-ai lor, mai ales romi, dar şi români, încep să se înfrupte din truda mun­cii lor de veacuri, distrugându-le gospodăriile.
    După luni de zile, alţii după ani, slăbiţi, bolnavi, începând din 1947 sunt eliberaţi. Din păcate, nu sunt primiţi în ţara lor de origine întru­cât casele lor erau în stăpânirea pleturii de slugoi comunişti care le-a ocupat. Sunt nevoiţi să mai petreacă câţiva ani prin Germania, rasă de pe faţa pământului, care nici ea nu-i poate primi. Începând din 1949 se reîntorc acasă.
    Calvarul lor continuă. Gospodăriile distruse, pământuri expro­pria­te, case şi ateliere naţionalizate, plus tăvălugul colectivizării se abat asupra lor ca şi asupra tuturor cetăţenilor români.
    Ţara care le-a devenit patrie şi le-a fost atât de ospitalieră şi dra­gă sute de ani le devine tot mai ostilă, mai neprielnică. Cei tineri şi curajoşi încearcă din 1951 să fugă în Germania, mulţi însă se vor îneca în apele Dunării. În anii '60, cumpărând sau înşelând vigilenţa autorităţilor române, tot mai mulţi se stabilesc în Germania. Înce­pând din 1972, "genialul" conducător Ceauşescu a descoperit că şi din plecarea lor se poate obţine un profit pentru conturile personale şi ale partidului. A început vânzarea masivă a saşilor până în 1989. Procesul a continuat prin plecări după '90.
    Rezultatul acestui proces este: satele părăsite astăzi, gospodării întregi în paragină, dispariţia aproape completă a acestei comunităţi, care număra înainte de război peste 600.000.
    Istoria ne arată că nici năvălirea tătarilor, nici expediţiile pustii­toa­re ale turcilor, nici bolile, ciumele, neînţelegerile şi conflictele, nici războaiele nu au putut scoate această comunitate din rânduielile ei vechi, strămoşeşti. A reuşit comunismul prin "politica lui înţeleaptă, pusă în slujba întregului popor, indiferent de etnie şi rasă". Rezul­ta­tul se vede de acum, dar mai ales în evoluţia ulterioară a României.