Deşi cu toţii ne-am propus să lăsăm în pace noua Putere până vedem care-i vor fi primele rezultate, nu putem totuşi să nu con­statăm că lucrurile nu merg chiar aşa cum am sperat în campania electorală, chiar aşa cum ne-au promis. Ştim că una e să promiţi şi alta să faci, că e mai simplu să critici pe alţii, decât să lucrezi în locul lor, o dovedesc cu prisosinţă unii dintre miniştrii cabinetului Tă­riceanu (cel mai elocvent exemplu este cel al doamnei Macovei care a lăsat baltă societatea civilă pentru un post bine remunerat de la buget!). Mai ştim însă că după amara experienţă a anilor 1996-2000 am dori să nu vedem repetate şi eventual, Doamne fereşte, chiar multiplicate unele dintre erorile care i-au adus CDR-ului desfiinţarea, iar PNŢCD-ului moartea politică. Am vrea ca Adrian Năstase să fi fost un soi de Cassandră atunci când, după con­sti­tuirea Alianţei Dreptate şi Adevăr, afirma că vom avea de-a face cu un nou CDR, iar în eventualitatea (împlinită acum) câştigării alege­rilor de către Alianţă, vom asista la o guvernare greoaie, după algo­ritm. Desigur că Adrian Năstase a omis cu eleganţă să ne atragă atenţia asupra altor aspecte negative ale acelei perioade: răutatea şi vendetta.
    Dacă am putut înţelege cumva spiritul vindicativ şi răzbunător al ţă­răniştilor reveniţi la putere după mai bine de 50 de ani de ex­clu­dere şi batjocură, nu aceeaşi este situaţia actualilor guvernanţi, care unii se menţin la putere de 15 ani (UDMR), iar alţii au revenit după patru ani de Opoziţie. Desigur că instituţiile statului, mai ales Poli­ţia, Parchetele şi Justiţia trebuie să-i pedepsească pe cei care în exerciţiul puterii s-au făcut vinovaţi de încălcarea legii. Desigur că unii dintre şefii serviciilor deconcentrate trebuie schimbaţi, dar plăcerea cu care constatăm că se aşteaptă debarcarea unora şi in­staurarea altora nu înseamnă deloc aplicarea criteriului competenţei (aşa cum ni s-a promis în campania electorală), ci doar dorinţa de a-i vedea marginalizaţi pe oamenii fostei Puteri. Iar la nivel local, dar şi central există destule poliţe de plătit pe această cale.
    Între aplicarea legii, între instaurarea unui principiu general şi vendetta graniţa este foarte fragilă. Că ea poate fi încălcată o arată recenta dispută dintre Ministerul Economiei şi Comerţului şi Mi­nisterul Finanţelor, dispută generată de o iertare de datorii pe care guvernul Năstase a acordat-o Petromidia, aşa cum a făcut şi cu Rafo. Dacă pentru Petromidia păstorită de liderul PNL Dinu Patriciu datoriile erau transformate în obligaţiuni de stat scadente în 20 de ani, pentru Rafo ele erau preluate de AVAS în vederea recuperării. Diferenţă de termeni, dar în esenţă tot o iertare de datorii este în ambele cazuri. Ministrul Economiei Codruţ Şereş (PUR) a refuzat să-şi dea avizul pentru aprobarea ordonanţei 118/2003 precizând corect că principiul afirmat de noua coaliţie de a nu mai ierta da­tornicii la bugetul statului trebuie să se aplice tuturor. Aceeaşi or­donanţă a fost însă avizată favorabil de ministrul Finanţelor Ionuţ Popescu (PNL). Or, iată că la nici o lună de la constituirea gu­ver­nului apar diferenţele între măsurile aplicate "prietenilor" şi cele apli­cate "adversarilor".