Creşterea şi îngrijirea unui copil nu-i aritmetică. Acest lucru poa­te fi confirmat de orice părinte. Se vede, însă, că specialiştii din sistemul de protecţie a copilului nu ştiu asta. Sau chiar dacă ştiu, nu li se permite să abordeze şi din punct de vedere logic şi uman cazurile cu care se confruntă. Funcţionalitatea sistemului de pro­tec­ţie a copilului a devenit un fel de calcul permanent, în care se ur­măreşte cu orice preţ rezultatul. Adică dezinstituţionalizarea, des­con­gestionarea sistemului, evitarea primirii de noi cazuri în îngrijire. Astfel, de multe ori se forţează nota, părinţilor naturali li se oferă tot felul de variante pentru a-şi păstra copiii lângă ei, chiar şi atunci când sunt evident depăşiţi de situaţie, când ar trebui mai degrabă consiliaţi să accepte ca minorii să fie îngrijiţi în instituţii specializate. Şi mă refer aici, în special, la copiii bolnavi, ai căror părinţi mai au pe deasupra şi grave probleme sociale. Forţându-se nota în astfel de cazuri nu se mai ajunge la rezultatul dorit, ci la unul tragic...      Un astfel de caz s-a petrecut recent în judeţul nostru. Dorel P., din Aiud, şi Felicia C., din Ciumbrud, s-au cunoscut în anul1999 şi au trăit în "uniune consensuală" până în aprilie 2002, când au adus pe lume un copil, pe care l-au numit Andrei. După vreo patru luni de la naştere, copilul dă primele semne de boală, dar părinţii (tot ne­căsătoriţi) pasează de la unul la altul responsabilitatea îngrijirii lui în mod corespunzător. Cu alte cuvinte, locuind când în chirie, când pe la părinţii lor, întâmpinând probleme financiare, ba mai având pe deasupra şi neînţelegeri între ei, au ignorat faptul că micuţul trebuia purtat pe la spitale şi investigat cum se cuvine. De pildă ei ar fi tre­buit să meargă cu micuţul Andrei la Clinica de neuropsihiatrie din Cluj Napoca (cu trimitere de la medicul de familie din Aiud), pentru efectuarea unor investigaţii de specialitate, dar acest lucru s-a tot amânat. Colac peste pupăză, în august 2003, cei doi (încă necă­sătoriţi) mai aduc pe lume un copil şi, cum este firesc, atenţia lor se împarte la doi, evident în detrimentul copilului bolnav. Şi iarăşi trece timpul. În iarna lui 2003, când familia locuia cu chirie la Aiud, starea lui Andrei se înrăutăţeşte dar, în ciuda internărilor repetate, nu fu­seseră efectuate toate investigaţiile şi copilul nu avea un diagnostic complet. Neputând să-l lase pe cel mic singur, mama şi copilul cel mare, bolnav, ajung în clinica de la Cluj abia în luna mai a anului următor, 2004. La externare, specialiştii îi recomandă revenirea în clinică în data de 6 iulie, dar aceasta nu se mai întoarce acolo... În luna iulie 2004, tatăl sesizează Direcţia pentru protecţia copilului Alba, dar nici intervenţia asistentului social nu o poate determina pe mamă să meargă cu copilul la Cluj. Ajunge acolo abia în luna sep­tembrie 2004 şi primeşte diagnosticul complet pentru copil: fenil­cetonurie, retard psiho-motor sever, epilepsie crize generalizate, a­ne­mie. În baza acestui diagnostic este încadrat în gradul de han­dicap grav şi primeşte certificat.      În aceeaşi lună, octombrie 2004, când micuţul Andrei primea ver­dictul de handicap grav (care necesita asistent personal),... lovitură de teatru: în timp ce încă mai locuia cu tatăl copiilor săi, Felicia C. cunoaşte un alt bărbat, în Poiana Aiudului, şi se mută la acesta, lăsându-şi copiii la mama ei. Abia în noiembrie 2004, Comisia pen­tru protecţia copilului Alba instituie plasamentul copilului sănătos la bunica maternă, şi a celui grav bolnav la Centrul de plasament pen­tru copilul cu handicap grav (fostul Leagăn din Alba Iulia). După trei săptămâni, în data de 13 decembrie 2004, tatăl era anunţat să mear­gă la morgă, să-şi ia copilul decedat... Cauza decesului "insu­ficienţă cardio-respiratorie acută, epilepsie, hemoragie subarah­ni­dia­nă, fenilcetonurie".      Am redat pe larg povestea acestei vieţi scurte, întreruptă înainte de a împlini 3 ani, pentru a demonstra complexitatea unui caz de copil în dificultate, pe care mecanismele instituţionale şi specialiştii trebuie să-l rezolve. Şi iată cum ar fi trebuit să funcţioneze meca­nismele respective în acest caz: încă din momentul în care mama era însărcinată, medicul de familie la care aceasta era înscrisă trebuia să sesizeze Direcţia pentru protecţia copilului (DGASPC), fiind evident faptul că o mamă fără nici un venit şi cu un copil "din flori" este în dificultate, şi va aduce pe lume un copil în dificultate. Era momentul în care se putea interveni cu consiliere, monitorizare etc. De asemenea, serviciul social al Primăriei din Aiud ar fi trebuit să aibă cazul în evidenţă, să ia măsurile legale de sprijinire a familiei, iar dacă situaţia îi depăşea pe specialiştii de la nivel de comunitate trebuia sesizată DGASPC Alba. În anul 2002, când copilul a venit pe lume bolnav, atât asistentul medical cât şi asis­tentul social de la maternitate (care nu există!) trebuia să sesizeze DGASPC. Când gravitatea bolii copilului a devenit evidentă, cum evident era faptul că părinţii sunt depăşiţi de situaţie, medicul de familie avea chiar OBLIGAŢIA de a sesiza DGASPC şi servicul social al Primăriei Aiud. Nu s-a întâmplat acest lucru, iar copilul a rămas la cheremul a doi părinţi săraci, necăsătoriţi, tensionaţi şi indiferenţi. Deci specialiştii DGASPC ar fi trebuit să ştie de acest caz încă de la naştere, dar ei au aflat de el abia când era prea târziu, după doi ani şi jumătate. În tot acest timp în care s-ar fi putut prelua copilul în sistemul de protecţie, la Centrul de plasament al copilului cu handicap grav, unde un specialist s-ar fi ocupat de investigaţiile medicale şi de îngrijirea sa. Şi, chiar şi aşa, în iulie 2004, când au aflat despre caz, ar fi trebuit să preia urgent copilul, nu să mai aştepte până în noiembrie. Concluzia? Ceva nu func­ţionează în acest sistem, deşi bugetul său este imens. Şi dis­func­ţiile sistemului sunt create de dezinteres.
    Plus că efectele dezinteresului sunt amplificate de o politică for­ţată de protejare a... sistemului. O politică ce caută să stopeze cu orice preţ pătrunderea de cazuri noi în sistem, ca să se poată ra­porta permanent reducerea numărului de copii instituţionalizaţi, prin "protejarea" lor în cadrul familiei substitut sau al celei naturale. In­diferent dacă această familie este capabilă sau nu!

---

     Dacă în urmă cu 146 de ani, când la 24 ianuarie 1859, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei şi Ţării Româneşti, deviza sub care se realiza Unirea Principatelor Române şi constituirea României moderne era "Unirea face puterea", acum fără îndoială că putem "să întoarcem" această deviză. Nimeni nu mai pune la îndoială legitimitatea sau graniţele României. Dar unirea nu înseamnă doar unitatea de teritoriu şi populaţie. Acum unirea înseamnă mai mult, înseamnă unirea tuturor forţelor politice, sociale şi economice, a tuturor cetăţenilor români, indiferent de etnie sau stare materială pentru realizarea unui deziderat drag nouă tuturor dar care cere şi destul de mari sacrificii: aderarea la Uniunea Europeană. Unirea Principatelor Române a fost primul moment de afirmare şi de recunoaştere europeană a statului român. Din acel moment România s-a afirmat pe scena europeană, a avut o voce proprie, chiar dacă nu întotdeauna ascultată. Cu Unirea Principatelor a început procesul de modernizare, un proces care continuă şi acum, când ne dorim să redobândim statutul integral de stat european în accepţiunea desigur modernă şi mai plină de conţinut pe care sintagma o are acum.
    Dacă la 1859 Unirea a făcut Puterea, acum este rândul Puterii să facă Unirea, pentru că există încă destule voci care în ultimii ani doresc segregarea. Am spus, nu este vorba despre o segrerare în planul graniţelor, dar este una la fel de periculoasă. Mă refer desigur la autonomia pe criterii etnice pe care maghiarii radicali o doresc şi pentru care luptă. Sub discursul cu aparenţă europeană pe care îl promovează, clamând doar dorinţa de a avea drepturi, pe care de altfel le-au şi obţinut, ei uită că cetăţeni români fiind au şi obligaţii faţă de statul român. Din păcate, chiar mai marii UDMR aflaţi tot timpul în barca Puterii lucrează pentru autonomia Ţinutului Secu­iesc, pentru înfiinţarea unei universităţi maghiare, de parcă nu ar mai putea trăi sau învăţa alături de români. Nu este o imagine prea europeană. Nici pentru ei, nici pentru cei care, puşi cu spatele la zid de votul din 28 noiembrie 2004, fac concesii ce depăşesc cadrul unei democraţii reale punând în pericol unitatea. Nu întâmplător liderii românilor din Secuime privesc cu îngrijorare ceea ce se petrece acum pe scena politică românească. Nu spunem că maghiarii trebuie marginalizaţi, ci doar că se marginalizează singuri prin propria lor atitudine. Ei doresc separatismul, secesiunea. Însăşi existenţa unui partid etnic este un derapaj. Ce doctrină în afară de cea etnică poate afirma UDMR? Ce-i opreşte pe maghiarii cu ori­entări politice clare: social-democrate, liberale, ecologiste, creştin-democrate să facă politică într-un partid bine definit din acest punct de vedere? Nimic şi există destule exemple de acest gen. Dar, deşi destule, ele sunt insuficiente atâta timp cât iredentismul este pro­movat aproape instituţionalizat. Dacă, aşa cum afirmă Marko Bela, ei nu doresc decât să contribuie la dezvoltarea României, de ce solicită o reprezentare proporţională în administraţie cu numărul cetăţenilor maghiari existenţi pe un anumit teritoriu? De ce au nevoie de locuri rezervate? Ce modalitate de promovare a competenţei este asta? Puterii îi revine sarcina de a stopa aceste tendinţe de sece­siune, desigur prin măsuri şi atitudini potrivite, care să nu ofenseze sensibilitatea nimănui. Iar poporul român a dovedit că naţionalismul exacerbat nu-i este specific. Zgândărirea lui însă aduce deservicii tuturor.

---

     Remus Oargă, un bărbat din satul Sorliţa, de lângă Câmpeni, a murit vineri, 21 ianuarie, după ce a căzut într-o prăpastie adâncă de 40 de metri, au anunţat surse medico-legale. Potrivit surselor citate, bărbatul se îndrepta spre casă iar la un moment dat trecătorii care se aflau pe drum în spatele său au observat că acesta dispăruse, căzând într-o prăpastie. În urma examinării cadavrului, medicii legişti au stabilit că moartea a fost violentă şi a fost provocată de o hemo­ragie masivă ca urmare a rupturii organelor interne, din cauza unor fracturi costale. Raportul înaintat poliţiei precizează că leziunile au putut fi provocate ca urmare a căderii de la înălţime pe planuri dure.(R.G.)

---

     Un conflict dintre doi ciobani, iscat vineri după-amiază în apropierea stânii de pe raza comunei Cut, s-a soldat cu spitalizarea ambilor combatanţi. Potrivit poliţiei, protagoniştii altercaţiei sunt Ioan Mărginean, de 54 de ani, din Turda, angajat ca oier la o familie din comună, şi Ioan Chihaiu. În timpul incidentului, cei doi s-au lovit reciproc cu bâtele în cap, provocându-şi leziuni. Ei au fost internaţi la Spitalul municipal din Sebeş, cu traumatisme craniene. Poliţia continuă cercetările pentru a stabili motivul încăierării şi gradul de vinovăţie al persoanelor implicate, pentru a lua măsurile legale care se impun.(R.G.)

---

     Astăzi, 24 ianuarie, la ora 15.30, la sediul Prefecturii Alba va avea loc o analiză a situaţiei zonelor miniere din judeţ. Acţiunea se înscrie în continuarea demersurilor întreprinse de subprefectul Cle­ment Negruţ cu ocazia vizitei efectuate în municipiul Petroşani, privind găsirea unor soluţii viabile ce pot fi implementate şi în zona minieră a Munţilor Apuseni. Conducerea prefecturii se va întâlni cu reprezentanţii S.C. Cupru Min, Ecomin, Roşia Min, cu primarii ora­şelor Abrud, Baia de Arieş şi cu primarul comunei Roşia Montană. (I.P.)

---

     Alexandru Man, din Lupşa şi Paul Ştefan Bar, din Arad, ambii de 34 de ani, sunt cercetaţi de poliţie sub acuzaţia de furt calificat. Po­trivit poliţiei, în zilele de 20 şi 21 ianuarie, în lipsă de altă ocupaţie, cei doi au sustras subansamble de la utilajele miniere, după ce au pătruns prin efracţie în atelierul auto din cadrul obiectivului Dealul Piciorului al S.C. Cupru Min Abrud. Piesele furate, în valoare totală de 150 de milioane de lei, au fost valorificate la două centre de colectare a fierului vechi din satul Cărpiniş, comuna Roşia Montană şi oraşul Abrud, în schimbul sumei de 5 milioane de lei. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de către instanţă, ei riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, mai ales că ambii sunt cunoscuţi cu antecedente penale. Poliţia conti­nuă cercetările pentru a stabili întreaga activitate infracţională a celor doi. (R.G.)

---

produs	preţ nou	preţ vechi	diferenţa
benzină ECO Premium	30.400	30.750	-350
benzină Euro Premium	29.900	32.550	-2.650
benzină Premium fără plumb	29.900	29.900	0
motorină Super Euro	27.500	27.700	-200
motorină Euro Diesel	26.900	27.400	- 500