Abia întors de la Bruxelles cu numărul personal de telefon al preşedintelui Comisiei Europene Jose Manuel Durao Barroso în bu­zunar, premierul Călin Popescu Tăriceanu a trebuit să dea piept pentru prima dată cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional în România. Ambele întâlniri sunt cât se poate de importante pentru parcursul viitor al României. "Avem încă nevoie de Fondul Monetar Internaţional", declara Tăriceanu dovedind că a înţeles şi el că fără FMI şi sfaturile sale România nu ar fi ajuns să recupereze destul de mult din imensul decalaj economic existent faţă de statele Uniunii Europene, chiar dacă e să ne raportăm numai la anul 1999, când ţara noastră a primit invitaţia de aderare la UE. O atitudine înţe­leap­tă, care ne încurajează să credem că România va semna într-ade­văr la 25 aprilie tratatul de aderare.
    Ceea ce ne îngrijorează este însă altceva. Acelaşi premier, Călin Popescu Tăriceanu, declara înainte de sosirea la Bucureşti a re­prezentanţilor FMI că nu Fondul dictează ceea ce se face în Ro­mânia şi nici deciziile guvernului. Dacă înţelepciunea mai sus po­me­nită este autentică este bine, dacă în schimb este vorba doar despre perpetuarea de către noul guvern a metehnei vechi a dublului limbaj este cât se poate de rău. Guvernul Tăriceanu porneşte la drum cu un mare bagaj de încredere atât din partea populaţiei cât şi din partea instituţiilor europene. Dublul limbaj practicat de guvernul Năstase care una promitea la Bruxelles şi alta făcea în ţară (adică făcea bine, dar nu în ritmul promis pentru că nu putem nega că în­cheierea negocierilor este un punct marcat de acest guvern şi el nu s-ar fi putut atinge fără existenţa unei dezvoltări economice reale) a dus la erodarea încrederii europenilor.
    Acum ne aflăm într-un an greu din punct de vedere economic. Greu mai ales pentru populaţie, care va fi afectată de creşterile de preţuri la energie şi utilităţi (urmate de toate celelalte) şi de masive disponibilizări. Aplicând măsurile pe care le cer atât FMI cât şi con­diţiile negociate cu UE, guvernul Tăriceanu va deveni unul cât se poate de nepopular. Acesta este riscul pe care la investire şi l-a a­su­mat. Sperăm ca acest guvern să nu repete greşelile prece­den­tului, dar asta depinde şi de calitatea (nu doar profesională) a celor care îl compun. Pentru că moliciunea fotoliilor din Palatul Victoria ar putea să-i tenteze la a nu fi atât de intransigenţi cum ne-au promis. Lupta anticorupţie acum puternic redemarată este un semnal pozi­tiv, dacă nu se împotmoleşte, sau nu se rezumă doar la vânarea adversarilor politici. Pentru că, este adevărat că puterea corupe, dar este la fel de adevărat că nici PNL, PD, UDMR şi PUR nu sunt compuse doar din oameni fără prihană. Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti a atras atenţia asupra sentimentului de "vânătoare de vrăjitoare" indus deja.
    Şi tocmai pentru că este un an greu, transparenţa deciziei gu­vernamentale ne-a fost promisă nouă tuturor. Şi tocmai aceasta se întâmplă, superficial. Membrii cabinetului au invadat micile ecrane, dar din păcate nu ne spun prea multe despre deciziile şi funda­men­tele acestor decizii. Am putut vedea în schimb o oarecare inco­erenţă în declaraţii, dar o incoerenţă care are la bază incoerenţa de acţiune. Tragem însă nădejde că acestea sunt doar hopurile şi dera­pajele începutului de mandat pentru că altfel...