Cineva spunea că "foamea şi sexul vor schimba istoria", regulă care şi-a demonstrat valabilitatea de-a lungul timpului. La noi însă, la români, regula este alta. Chiar dacă suntem un popor cu un tem­perament latin şi cu o potenţă demonstrată de statistici, nu am prea avut poveşti istorice de dragoste şi nici mari scandaluri sexuale care să zguduie societatea din temelii (singurul caz care îmi vine acum în minte este cel al priapicului Carol al II-lea). Prin urmare, cred că regula românească sună altfel: "foamea şi amatorismul vor schimba istoria". Am putut vedea acest lucru cu ochii noştri şi l-am simţit pe pielea noastră în istoria recentă, după 1989. De la Re­voluţie încoace două categorii de demnitari ne-au adus cele mai importante prejudicii: cei dornici de înavuţire rapidă, peste noapte, flămânzi de avere, influenţă, putere etc., şi oamenii de paie, clienţii politici cu valoare personală nulă, promovaţi pe criterii de obedienţă, într-un cuvânt amatorii. Efectele foamei neîncetate a demnitarilor se fac simţite în permanenţă, deoarece multe dintre deciziile ce se iau la nivel central şi la nivel local au rolul de a se întoarce ca un "bumerang de beneficii" asupra celor ce iau decizia respectivă şi asupra apropiaţilor lor. De fapt foamea fără limite este cauza de bază a fenomenului pe care-l numim corupţie. Iar fenomenul ia am­ploare favorizat de celălalt element: amatorismul! Un singur exem­plu este edificator în acest sens: foamea determină apariţia, peste noapte, în toate colţurile unui judeţ (cum e Alba, de pildă), a ca­banelor, vilelor, palatelor, caselor de vacanţă, a vastelor proprietăţi de tip feudal şi a societăţilor, punctelor de lucru, afacerilor de toate tipurile. Ei bine, dacă nu ar fi atâta amatorism (sau poate dez­in­te­res... interesat) al instituţiilor desemnate să lupte împotriva corup­ţi­ei, ar fi foarte uşor de desenat o hartă a marilor averi, cu ramificaţiile lor la nivel naţional (şi chiar internaţional, cu sprijinul instituţiilor similare europene şi mondiale, ce ne sunt partenere de-acum). Cu atât mai mult cu cât toţi românii vor trebui să facă declaraţii de ave­re. Astfel, poliţiştii, procurorii şi inspectorii financiari, împreună cu reprezentanţii adminstraţiei publice locale (chiar cei de la nivel de comune), ar putea în timp foarte scurt să aibă o bază de date completă cu privire la toate afacerile şi averile din judeţul respectiv, bază de date pe care să o poată consulta împreună, într-un efort comun, ori de câte ori este nevoie. Bineînţeles, întocmirea bazei de date ar trebui coroborată cu întocmirea arborelui genealogic al po­tentaţilor (şi al tuturor corupţilor ipotetici), până la a patra spiţă, cu ajutorul serviciilor de evidenţă informatizată a populaţiei. Datele ar putea fi, apoi, centralizate la nivel naţional şi chiar completate cu date de dincolo de graniţele ţării.
    E un volum de muncă titanic, desigur, şi datele s-ar schimba per­manent, odată cu dinamica mediului de afaceri. Dar ar merita, nu? Ar fi suficient, atunci, să tastezi un nume pe calculator (poli­tician, funcţionar, om de afaceri etc.) şi să afli că are trei aparta­mente, şase maşini, pământuri şi păduri în cinşpe comune din cinci judeţe, casă de vacanţă la Constanţa şi vilă la Buşteni, iar pe numele fiecăruia dintre copii şi nepoţi, alte proprietăţi şi afaceri... Nu zic că toate ar fi constituite ilegal, dar aşa ar exista o şansă de a fi depistate, odată cu flămânzii cărora le aparţin, dar şi odată cu amatorii care au închis ochii la formarea lor. Ce te faci, însă, că tocmai cei ce ar trebui să întocmească această bază de date s-ar regăsi acolo. Începând cu primarul comunei, vicele şi consilierii, şeful de post, popa etc., până la comisari, inspectori, procurori, judecători, înalţi funcţionari şi oameni politici...