Ne-am încărcat în ultima vreme de prea multă iarnă, de prea multe emoţii şi acum parcă toţi încearcă deodată să fie precişi, eficace, să slujească în numele adevărului. În fond, este nevoie de mai puţine enunţuri, chiar de o oarecare platitudine, pentru că nici nu mai ştim ce ne amuză ori ne supără cu adevărat. Atâtea acte declarative în numele curăţiei morale şi băneşti te zăpăcesc, asta ca să-ţi atragă atenţia înspre transparenta noastră democraţie. Zilnic ni se perindă prin faţa globilor oculari sumeţitele figuri ale perso­najelor publice, fiecare cu doza aparte de persuasiune, de charismă şi afişaj teatral şi totul în numele aceluiaşi adevăr care trebuie să se strecoare la suprafaţă, să fie vizibil sau, poate, chiar palpabil. Văzut în perspectivă, actul justiţiar al aflării mirificului "veritas" nu ar trebui să aibă nici un exces. La noi, travaliul se consumă pe fondul su­praîncărcat de zel obosindu-ne simţurile toate, până la epuizare. Instituţia prezidenţială prin vocea autorizată a şefului statului ne transmite mesaje tranşante pe canalele media, cu o frecvenţă demnă de oricare top, cu referire la anihilarea marilor corupţi, pe care nu putem să-i privim la nesfârşit în "spectacolele" date când sunt chemaţi la PNA. Analiza instituţiilor centrale hrănite de la buget, după o perioadă de probă de juma' de an, este menită să ne stâmpere apetitul întru aflarea adevărurilor; chiar dacă gangrenatul buboi al corupţiei va fi spulberat, printr-o minune a tehnicii de vârf în materie, tot nu ne putem pune mari speranţe că "vom recupera bani pentru a acoperi gaura deja făcută în buget". Şi atunci...? Derulăm mai departe, cu nonşalanţă, cu pompă şi emfază, audieri peste audieri, alcătuim depozite de dosare, transmitem "live" imagini, pentru arhive sigure, cu procese, încătuşări pentru câteva ceasuri, pedepse pentru vinovaţi care ştiu când să părăsească teritoriul autohton spre a se adăposti în umbra unei legislaţii străine care nu ne este datoare cu nimic. Domnul preşedinte Traian Băsescu se lasă, de bunăvoie chiar, pe mâna juraţilor pentru a proba eficienţa sistemului care "trebuie să-şi facă treaba". Din poziţia de exe­cu­tant, Guvernul a cam abandonat tematica din campanie, ministrul Justiţiei a bătut puţin în retragere, după primele apariţii belicoase, lăsând, probabil, să funcţioneze aceleaşi principii cu instituţiile din subordine care trebuie să lucreze singure.
    Pe altarul adevărului se sacrifică de-a valma funcţii, averi, posturi, prihăniţi ori ba, nume de răsunet, oricine şi orice în cele din urmă. Esenţial este să fie mulţumitoare imaginea curată cu care ne înfă­ţişăm în lume. Se face curăţenie oriunde, se scotocesc cotloanele din PSD, din PD, se scot resturile din Guşă... Sunt puse sub lupă s.r.l.-urile guvernanţilor, se fotografiază Elenele din Troia, ba se mai caută şi calul cu numele cetăţii. Nimic nu scapă intransigenţei care ne caracterizează. Într-un ritm nou, dinamic, ce aminteşte de fit­ness-ul din vremea Americii lui Kennedy, se aduc în agora modernă - mass media - învinuiţii zilelor noastre: iluştri oameni de afaceri, spărgători de conducte înveşmântaţi în funcţii de conducere, aleşi de neamul local, dame de companie cu foi de avere cât tomurile bibliotecii, lideri de grup, anonimi împovăraţi de taxa xxx, de abo­namentul la gaze, energie termică sau temători de disponibilizările ce se apropie. Nu lipsesc din peisajul pentru adevăr nici greviştii cu diplome de licenţă care nu vor să-i mai dăscălească pe alţii până nu li se dau procentele salariale promise de cineva, cândva.
    În numele temutului adevăr plebea ar dori să aibă o transmisie clară la televiziunea publică, făcută de o căpetenie a acesteia plătită nu cu unasutătreizeci de milioane, ci cu salariul mediu brut pe ţară, că noi de radioteveascultători am fost şi suntem lună de lună.
    Să sperăm că imperativul adevărului nu va dispărea ca fumul. Vrem să ne împărtăşim din mireasma lui adevărată, îl adulmecăm plini de speranţă.