Editorial
Codul Muncii pune pe jar sindicatele
     Sindicatele sunt din nou în fierbere și amenință cu ample miș­cări de stradă în viitorul apropiat. Motivul? Un nou proiect de Cod al Muncii elaborat de ministerul de resort, care aproape că îl face praf pe cel actual. Potrivit liderilor sindicali, în faza actuală se află în discuție modificarea a 276 de articole din cele 298 existente. Tea­ma sindicatelor este că "șocul pe piața muncii va fi major, nu atât datorită amplitudinii schimbărilor, cât unor prevederi aberante".
    Astfel, dacă până în prezent Codul Muncii elaborat de social-de­mocrați era considerat a fi mult în favoarea salariaților, cu proceduri foarte greoaie în ceea ce privește concedierea unui angajat, de a­ceastă dată se acuză latura "prea liberală" a noului Cod. Sin­di­ca­liștii susțin că propunerile actuale ale Ministerului Muncii acordă drepturi exagerate patronatelor, transformând pur și simplu patronii în "stăpâni de sclavi". Este de subliniat faptul că există destul de multe propuneri de modificare cu care sindicatele ar fi de acord să fie renegociate, dar sunt câteva pentru care ele se vor bate până la capăt și pe care le vor respinge cu fermitate. Iată pe scurt care ar fi acestea: abrogarea articolului care prevede aplicarea contractului la nivel național pentru societățile comerciale din România; intro­du­ce­rea contractului individual de muncă pe perioadă determinată ca regulă și nu ca excepție la încheierea contractelor pe perioadă ne­de­terminată; introducerea practicii prin care angajatorul poate obliga salariatul să efectueze muncă suplimentară fără acordul acestuia; eliminarea participării sindicatelor la stabilirea unor norme de mun­că adecvate; eliminarea măsurilor de protecție a salariaților în caz de faliment; introducerea unor măsuri care dau posibilitatea anga­jatorului să efectueze concedieri colective și individuale în mod dis­creționar; eliminarea obligației angajatorului de a informa periodic salariații în legătură cu problemele economico-financiare și de altă natură legate de derularea raporturilor de muncă.
    Sindicaliștii mai speră că vor reuși să elimine aceste "propuneri aberante" la masa verde, dar totodată pregătesc mitinguri și chiar oprirea totală a lucrului atunci când nu va mai exista nici o cale de negociere cu Guvernul. Bogdan Hossu, liderul Cartelului Alfa, a de­cla­rat recent presei: "Dacă Guvernul nu va ține seama de ob­ser­va­țiile sindicatelor privind modificarea Codului Muncii, îl vom da jos!". Tot liderii principali ai sindicatelor mai spun că "dacă Guvernul vrea să reglementeze în mod direct raporturile de mun­că dintre angajați și angajatori, atunci el va trebui să rezolve toate conflictele de mun­că încă din faza incipientă, iar în acest fel instanțele de judecată riscă să fie sufocate cu zeci de mii de procese suplimentare".
    Una peste alta, deocamdată Guvernul Tăriceanu nu pare prea de­ranjat de strigătele de luptă ale sindicatelor. Ministrul Muncii, Soli­darității Sociale și Familiei, Gheorghe Barbu, a anunțat că, în con­formitate cu calendarul convenit cu FMI, Guvernul va adopta un nou Cod al Muncii în luna martie, urmând ca acesta să fie înaintat Par­lamentului pentru a putea fi dezbătut și aprobat până la sfârșitul lunii iunie. Totodată el a reiterat faptul că Ministerul Muncii are în prezent rolul de mediator și că, până la adoptare, patronatele și sin­dicatele au tot timpul să se pună de acord.
Tinu MATEȘ