Actualitate
Mai putem avea încredere în Băsescu?
     Întrebarea aceasta e cu siguranță în mintea tuturor românilor cărora le mai pasă de țara lor. E o întrebare grea și importantă. Pre­ședintele a abuzat la un moment dat de poziția sa de putere și prin­tr-o omisiune (se poate citi și fals), s-a împroprietărit cu o vilă na­ționalizată, cumpărată cu doar 19.000 de dolari. Aceasta este în esență acuzația care i se aduce și care, moral cel puțin, pare do­vedită și greu de combătut. Întrucât avem un real talent de a com­plica toate întrebările și răspunsurile legate de chestiuni majore, și de a cădea în tot felul de sofisme și false dileme, ar trebui să nu ne punem întrebări retorice de genul "cine are mai multe case, Traian sau Năstase?" sau "se compară oare această măruntă, în fond, afa­cere cu faptele săvârșite de PSD și care sunt zilnic scoase la i­veală?". Aceste întrebări trebuie desigur puse, dar numai după ce ne găsim o oarecare liniște răspunzând la întrebarea care contează: acum, mai e de încredere Băsescu? Întâi ar trebui să ne amintim cine e Băsescu. E un animal politic în cel mai direct și frust sens al noțiunii, un produs al sistemului ne-normal. Dar un produs valabil și convertit la un moment dat la normalitate. Tot ceea ce spune și mai ales face președintele acum este infinit mai important decât zestrea sa discutabilă, condamnabilă, poate, și pe care doar cei care se încăpățânează să rămână naivi n-o intuiau. Băsescu a avut acces la borcanul cu miere și n-a rezistat ispitei. El și toți cei de-o seamă. Tare aș fi vrut să nu pot generaliza. Cred însă că țara aceasta e mai ticăloșită decât până și cei mai pesimiști (dar "neatinși" direct) cetățeni cărora încă le mai pasă pot crede! Tot ceea ce știm, atât timp cât avem norocul să nu fi avut direct de-a face cu sistemul, e palid față de realitate. Cei mai puțin norocoși știu la ce mă refer. Ceilalți au norocul să nu înțeleagă. Ne-am dorit un personaj de calibru, un fel de Ataturk autohton, care să ne scoată din mocirla morală și să schimbe în esență sistemul. Iată că îl avem! Băsescu, spre deosebire de Constantinescu de pildă, e produsul sistemului, îi cunoaște mecanismele și implicit slăbiciunile. Și a dat dovadă, atât cât putea până acum, că are voință să lupte. Nu există oameni fără de păcat. Există în schimb oameni care știu că au greșit și își răscumpără păcatele. Cred că Băsescu este unul dintre aceștia! Nu putem uita că a fost unul dintre cei care s-au opus restituirii caselor naționalizate, și, ne-sibilinic cum îl știm, și-a clamat public crezul. Dar a avut tăria să mărturisească faptul că și-a schimbat opinia. Cârcotașii pot spune că a făcut acest gest după ce a descoperit gustul proprietății. Eu nu cred, și mai cred că a ne pierde acum speranța și încrederea e fatal și greșit politic. Mulți spun că un om nu poate face nimic. Istoria a dovedit cu prisosință că un om poate face enorm. Nu direct, nu concret, dar prin exemplul pe care îl dă, prin mesajul pe care îl induce în mintea și sufletul națiunii poate face mai mult decât un întreg sistem politic bolnav. Nimeni nu spune că Băsescu e unic și ar fi o nenorocire să fie așa. Dar e unic acum, pentru că nu avem alternativă, și atâta timp cât nu ne dezamăgește în prezent, e nedrept și păgubos să ne delimităm de el. Trebuie să înțelegem că puterea lui constă tocmai în felul în care poporul răspunde mesajelor sale! Iar ceea ce s-a întâmplat până acum a speriat de moarte caracatița peceristo-securistă care conduce Ro­mânia de 15 ani! Dacă aceasta ar fi percepută altfel decât un balaur din povești de către marea masă de cetățeni de bună credință, poate că românii ar înțelege mai bine miza enormă a luptei care se dă acum. Uneori mă întreb cum ar fi mai bine: să știm sau nu în mon­struozitatea lui adevărul crud pe care îl intuim doar, uneori?
Ion MUNTEANU

Valea Sebeșului - un zăcământ turistic neexploatat
Consiliul județean Alba vrea stațiune la Poarta Raiului
     Dacă Munții Apuseni sunt cât de cât cunoscuți pentru atracțiile turistice pe care le oferă, dacă în această zonă există o oarecare structură de cazare, situația este cu totul alta pe Valea Sebeșului. Numită pe bună dreptate Valea Frumoasei, această zonă, de la municipiul Sebeș și până la coada lacului de acumulare de la Oașa precum și împrejurimile, a fost întotdeauna puțin cunoscută turiștilor. Și de aceea și puțin dezvoltată sau exploatată în acest sens. Și e păcat pentru că Masa Jidovului, vestitul Laz al icoanelor pe sticlă, Sebeșelul lui Sava Henția, Cetatea dacică de la Căpâlna, Șugagul și Dobra, Culmea Balelor, sau cea a Păpușii, Oașa, Luncile Prigoanei, dar mai ales Poarta Raiului, Iezerul și vârful Șurianu (unul dintre puținele locuri din țară unde se mai întâlnește bujorul de munte, specie ocrotită) își așteaptă vizitatorii. Dar pentru ca aceștia să vină trebuie amenajate căile de acces și asigurată o infrastructură tu­ristică. Dacă pentru Drumul Național 67C există promisiuni pe care le dorim onorate de către Administrația Națională a Drumurilor, în sarcina Consiliului județean Alba cade crearea condiților pentru con­struirea de pensiuni, cabane și hoteluri. De aceea, recent au de­marat demersurile necesare pentru realizarea Planului Urbanistic Zonal în arealul Poarta Raiului pe o suprafață de circa 15 hectare. Ideea este de creare a unei stațiuni punându-se accent pe con­stru­irea de capacități turistice mai mari, spre deosebire de zona Luncile Prigoanei, aflată în apropiere, unde în urmă cu câțiva ani s-au a­cordat prin licitație parcele de teren pentru cabane individuale. Mai trebuie spus că zona Poarta Raiului este prinsă, alături de Arieșeni, în programul "Superschi în Carpați".
Anca DINICĂ

Mistrețul s-a răzbunat pe vânători
•11 persoane din Blaj și Alba Iulia sunt suspecte de trichineloză
     Un număr de 11 persoane, cu domiciliul pe raza municipiilor Blaj și Alba Iulia, au fost suspectate de trichineloză, după ce au con­sumat carnea unui porc mistreț infestat cu Trichinella Spiralis, a a­nun­țat purtătorul de cuvânt al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Si­guranța Alimentelor Alba, dr. Ioan Tătucu. Animalul, în greutate de 180 de kilograme, fusese împușcat recent, în urma unei partide de vânătoare organizate în zona Cergău de Ocolul Silvic Blaj, fără să anunțe însă medicul veterinar despre această acțiune. Mai mult, vânătorii au efectuat examenul trichineloscopic pentru porcul mistreț abia la 3 zile după ce consumaseră preparate din ficatul vânatului, diagnosticul de trichineloză fiind confirmat atât de veterinarii din Blaj cât și de specialiștii Laboratorului Sanitar Veterinar al DSVSA. Cantitatea de 126 de kilograme de carne rămasă a fost confiscată și îngropată, după ce a fost arsă. De asemenea, Ocolul Silvic Blaj a fost amendat cu suma de 10 milioane de lei, pentru desfășurarea partidei de vânătoare fără anunțarea medicului veterinar și punerea în consum a cărnii de vânat fără efectuarea prealabilă a examenului sanitar-veterinar. Cele 11 persoane, între care și șefi din cadrul unor instituții publice, au fost îndrumate să se prezinte la secțiile de boli contagioase ale spitalelor din localitățile de domiciliu pentru analize medicale. Dr. Mircea Frențiu, directorul Spitalului municipal Blaj, a declarat că la nici una dintre persoanele supuse analizelor medicale nu a fost confirmată boala, pacienții neavând nici măcar simptomele îmbolnăvirii de trichineloză. Pe de altă parte, dr. Ioan Tătucu s-a declarat neplăcut surprins că tocmai vânătorii, care știu în general cum trebuie organizată o partidă de vânătoare, au încălcat pre­ve­derile legale. În urmă cu câțiva ani, 15 medici și asistente de la Spi­ta­lul județean Alba s-au îmbolnăvit de trichineloză, după ce au con­sumat carnea unui porc mistreț.
Robert GHERGU

Nemulțumiți de propunerile de modificare a Codu­lui Muncii,
Sindicaliștii din cadrul Sanitas Alba amenință cu acțiuni de protest
•În perioada 21 februarie-4 martie, aceștia vor pi­cheta zilnic sediul Prefecturii Alba
     Consiliul județean al Sindicatului Sanitas Alba s-a întrunit ieri în ședință pentru a analiza situația care va fi creată în sistemul sanitar, dacă propunerile de modificare a Codului Mun­cii vor fi aprobate în forma actuală. Liderul Sanitas Alba și al CNSLR-Frăția, Filiala Alba, Marius Sepi, a declarat că propunerile formulate de Ministerul Mun­cii și Solidarității Sociale, inițiate în baza presiunilor făcute de FMI, Banca Mondială și alte cercuri financiare internaționale, încalcă nor­mele convenite cu UE, la adoptarea Codului Muncii în vigoare. El a arătat că pentru cei 4.432.100 de salariați din România, repartizarea sumei de aproape 30.200 de miliarde de lei obținută prin aplicarea cotei unice de impozitare se face inechitabil și total disproporționat. Astfel, cei 4.102.975 de salariați cu venituri brute de până la 10 mi­lioane de lei lunar beneficiază de o majorare totală de circa 2.223 de miliarde, reprezentând însă doar 6 la sută din total, adică o medie lunară de 45.146 de lei pentru fiecare salariat. În schimb, aproape 28.000 de miliarde de lei sunt repartizate unui număr de 329.221 de salariați cu venituri lunare brute de peste 10 milioane, creșterea medie lunară pentru aceștia fiind de peste 7 milioane de lei. În plus, costurile acestor majorări sunt suportate tot de salariații care beneficiază în mod nesemnificativ de aceste măsuri. Înghețarea salariilor personalului bugetar îi afectează în primul rând tot pe an­gajații cu venituri lunare sub 10 milioane, creșterea prețurilor la energie electrică, termică și gaze fiind mai greu de suportat tot de către această categorie. Totodată, dublarea la 3 la sută a cotei de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor și la 10 la sută a celui pe dividende pentru persoane fizice afectează tot persoanele cu venituri medii. Nu în ultimul rând, menținerea cotei de 49,5 la sută pentru contribuțiile la asigurările sociale influențează negativ între­prinderile de producție, cu un număr important de salariați și cu pondere mare a cheltuielilor salariale în total costuri. Marius Sepi a arătat că prin adoptarea și aplicarea acestor modificări ale Codului Muncii, salariații riscă să devină "sclavi pe plantație". De asemenea, Sepi a spus că are semnale potrivit cărora guvernanții intenționează să elimine posibilitatea negocierii prevederilor Contractului Colectiv de Muncă la nivelul fiecărei unități, în urma cărora sindicaliștii ar mai fi putut obține drepturi suplimentare, dar și să excludă măsurile de protecție a liderilor sindicali împotriva eventualelor repre­salii din par­tea patronatelor din cauza activității sindicale. În aceste condiții, confederația sindicală CNSLR-Frăția, la care este afiliată și Fede­rația Sanitas, Blocul Național Sindical, CNS Cartel Alfa, CSDR și CNS Meridian vor demara o serie de acțiuni de protest, care vor fi derulate la nivel național. Potrivit calendarului mișcărilor sindicale, în perioada 21 februarie-4 martie, sindicaliștii vor picheta zilnic sediul Prefecturii Alba, iar în intervalul 7 martie-18 martie, în fiecare zi vor avea loc mitinguri de protest la Alba Iulia.
    Pe data de 19 martie, o delegație formată din 400 de sindicaliști români va participa la euro-mitingul programat la Bruxelles împotriva ascensiunii neo-liberalismului, dușman al mișcării sindicale, fiind cea mai mare acțiune de protest de acest gen din epoca modernă organizat de Confederația Europeană a Sindicatelor. Ultimul protest de stradă înaintea declanșării grevei generale este organizarea unui miting național, la București, deși Marius Sepi a spus că speră să nu se ajungă până aici, iar problema amintită să fie soluționată pe calea dialogului.
Robert GHERGU

Profesoară agresată de un elev
     Mihaela Luca, profesor de geografie la Sebeș, a fost agresată ieri de un elev în timp ce se afla în fața școlii, au declarat surse po­lițienești. Femeia le-a spus polițiștilor că a fost lovită cu mâna peste cap de unul dintre elevii din ultimul an de studiu, care i-a reproșat profesoarei că și-a dat acordul pentru exmatricularea lui. Poliția ur­mează să ia măsurile legale necesare împotriva elevului, care și-a recunoscut vinovăția.(R.G.)
La Roșia Montană
Furt de energie electrică
     În zilele de 14 și 15 februarie, lucrătorii Postului de Poliție Roșia Montană au efectuat, împreună cu specialiști din cadrul societății E­lectrica SA Câmpeni, o acțiune, pe raza comunei Roșia Montană, pe linia prevenirii și depistării persoanelor care sustrag în mod sis­te­matic energie electrică din rețeaua Trans Electrica. Au fost verificați 40 de abonați din satele Dăroaia și Gura Roșiei. Astfel a fost de­pistat, în flagrant, Viorel Bratima (54 de ani), din Dărăoaia, care cu ajutorul unui sistem improvizat sustrăgea energie electrică de la fi­rida instalației electrice montată în locuința sa. Instalația improvizată alimenta mai mulți receptori, respectiv sediul unei asociații familiale situate în imobilul unde locuia fiica lui Ileana Pădurar și locuința gi­nerelui său Lazăr Panțir. Viorel Bratima este cercetat pentru comi­terea infracțiunii de furt calificat. Urmează ca specialiști ai societății Electrica să stabilească valoarea prejudiciului. (L.I.)
Din lipsă de proiecte legislative
Aleșii noștri își dovedesc calitățile la... restaurantul Parlamentului
•Deputatul Mugurel Sârbu acuză indolența crasă a actualei puteri
     Deputatul PSD de Alba, Mugurel Liviu Sârbu, a părăsit încă de marți seara Bucureștiul, foarte dezamăgit de faptul că în aceste zile nu are nici cea mai mică ocazie de a-și exercita rolul de par­la­mentar în ceea ce privește dezbaterea unor proiecte legislative."De aproximativ o lună și jumătate acești băieți care au preluat puterea nu au depus nici măcar un proiect de lege, astfel încât singura acti­vitate cu adevărat interesantă a parlamentarilor se manifestă pe ho­luri, dar mai ales la restaurantul instituției, care este aglomerat non - stop. Mai mult decât atât, aliații se joacă și cu focul propunând tot felul de aberații cum ar fi modificarea Codului Muncii. Sper ca joaca de-a guvernarea, la care asistăm din decembrie încoace, să înce­teze cât mai repede și lucrurile să reintre pe făgașul lor firesc", ne-a declarat Mugurel Sârbu.(R.J.)
O nouă lege a cultelor
     În cadrul unei întâlniri recente pe care prefectul județului Alba, Cos­min Covaciu, a avut-o cu ÎPS Andrei, reprezentantul bisericii orto­doxe, și cu Excelența Sa Iakubinyi, reprezentantul bisericii ro­mano-catolice, a fost discutată problema retrocedării averilor bise­ricești la nivelul județului Alba. Așa cum a precizat și în cadrul unei conferințe de presă, prefectul Cosmin Covaciu este adeptul retro­cedării în natură, acolo unde este posibil. Aceasta este și poziția Guvernului Tăriceanu vizavi de retrocedări, întrucât nu sunt bani la buget care să acopere eventualele costuri ale unor despăgubiri. "Tre­buie să ajungem la o soluție de compromis în această pro­ble­mă, a retrocedărilor, și prin reprezentanții județului Alba în Parlament să solicităm promulgarea cât mai urgent a Legii cultelor", a precizat prefectul de Alba. (I.P.)
La unitățile sanitare din județul Alba,
Plata celui de-al 13-lea salariu, în aprilie
     Tergiversarea numirii oficiale a noului director al Direcției de Să­nătate Publică Alba face ca plata celui de-al 13-lea salariu pe anul 2004 pentru personalul unităților sanitare din județul Alba să întârzie. Președintele Federației Sanitas Alba, Marius Sepi, a declarat, în cadrul ședinței Consiliului județean al Sanitas, că nu are cui să cea­ră achitarea acestor drepturi, pentru că fostul director a demisionat, în timp ce noul director nu a fost instalat încă în funcție. El a spus însă că urmează să discute cu noua conducere a DSP Alba despre această problemă, astfel încât angajații spitalelor să-și primească cel de-al 13-lea salariu cel târziu pe data de 7 aprilie, de Ziua Mon­dială a Sănătății.(R.G.)

Sus
© Copyleft S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.