Curier județean
Dreptul la informare naște... drepturi la replică!
Eu nu sunt un "justițiar oarecare"
     Prin prezenta, vă rog a-mi aproba publicarea în ziarul pe care cu cinste în conduceți, nu neapărat un drept la replică ci mai degrabă niște observații care se impun vis-a-vis de articolul apărut în ziarul "Unirea" din data de 23.02.2005 semnat de Ioan Hănțulescu, pre­zent la conferința de presă organizată de subsemnatul, V. Bumbu.
    1. Mai întâi, materialul, care făcea obiectul unei profunde analize a unor "întâmplări" să le spun așa din interiorul instituțiilor statului din județul Alba și adresat domnului președinte Traian Băsescu, l-am prezentat ziariștilor cu rugămintea "expresă" de a nu fi dat pu­blicității nimic din interiorul conținutului său, tocmai așa cum am mo­tivat, pentru a nu crea disturbări în cercetarea întâmplărilor des­crise. Ba mai mult, am spus clar că eu personal am făcut față de anumite persoane implicate în cercetarea anumitor cazuri de corup­ție promisiunea că acest material nu va ajunge în mâna presei.
    Ori, domnul Hănțulescu a abuzat de buna mea credință, profitând doar dumnealui de acest lucru, restul ziariștilor așa cum se observă în articolele scrise, s-au supus rugăminții mele.
    2. "... dă o conotație etnică a întregii afaceri și îi acuză cam pe toți" (este vorba de subsemnatul). Nu înțeleg din context, sau poate înțeleg prea bine ceea ce înseamnă sintagma "îi acuză cam pe toți". Este ceva de genul, și domnul ziarist probabil dorește să inducă în mintea cititorilor că eu aș fi un fel de cel care a "găurit macaroana". Arestarea lui Pricu (Raul Rus) și așa zisului Chinezul, membri ai ma­fiei locale din Alba Iulia, sunt rodul eforturilor mele de cetățean onest și onorabil cu înalt simț și responsabilitate civică și morală.
    3. Eu nu mă "prevalez" de calitatea mea de lider al Uniunii De­mocratice a Romilor, eu chiar sunt acest lider de 15 ani, fiind fon­dator al Mișcării Romilor, ocupând o poziție importantă în sânul a­ces­teia, fiind desemnat candidat la Președenția României și nu permit nimănui, nici chiar unui ziarist, să persifleze această calitate a mea. Nu înțeleg unde "bate" dumnealui când "apreciază" că sub­semnatul "subliniez protocolul cu Partidul Democrat". Ori eu am spus clar că nu doresc să aibă nici un fel de conotații politice a­ceas­tă conferință de presă.
    4. ... "apoi se erijează în justițiar și luptător împotriva lumii in­terlope și a mafiei locale" (adică tot subsemnatul). Este regretabil să constat subiectivismul domnului Hănțulescu, dar și ironia dum­nealui. Îi aduc aminte dumnealui că ceea ce am făcut și fac eu, ex­punându-mi familia, afacerea, prietenii și mai ales viața mea perico­lului, asumându-mi în același timp și responsabilități cetățenești, ar trebui să facă toți cetățenii acestui oraș pentru că eradicarea feno­menului infracțional din acest oraș aduce liniște tuturor cetățenilor lui. Nu era nevoie să mă "erijez în justițiar" (citez din cuvintele dom­nului Hănțulescu) ci trebuia ca cei plătiți din buzunarele noastre să facă acest lucru și să nu se "mocirlească" protejând sub acoperișul instituțiilor statului acești indivizi recunoscuți ca huligani și infractori.
    5. Acele "ceva" nu sunt "doar acuze ce trebuie susținute cu pro­be", subsemnatul are suficiente probe care sunt la dispoziția Preșe­dinției.
    6. Cred că, dacă domnul ziarist ar fi fost obiectiv, și ar respecta deontologia profesională, ar fi trebuit, de pildă, să consemneze ceea ce am spus și am cerut expres la conferința de presă, ca domnul Pavelescu, comandantul Poliției municipale să-și dea demisia, fă­cându-și "mea culpa" și că în plus împotriva dumnealui am depus o plângere penală "pentru favorizarea infractorului".
Viorel BUMBU

Primim de la Curtea de Apel Alba Iulia
     Referitor la cele semnalate în presă prin articolul "După ce a câș­tigat procesul cu Codrin Ștefănescu, Viorel Bumbu sesizează Pre­ședinția, acuzând polițiști, procurori, judecători și pe... șeful SRI Alba!", Biroul de Informare și Relații Publice al Curții de Apel Alba Iulia este abilitat să vă remită următorul drept la replică
    Curtea de Apel Alba Iulia dezaprobă ușurința cu care redactorul ziarului "Unirea" în conținutul articolului "După ce a câștigat proce­sul cu Codrin Ștefănescu, Viorel Bumbu sesizează Președinția, acu­zând polițiști, procurori, judecători și pe... șeful SRI Alba!", publicat în data de 23.02.2005 a asociat numele judecătorului acestei instanțe cu săvârșirea de activități ilicite. În acest context, știrea de presă furnizată de ziarul dumneavoastră tinde să dezin­formeze cetățenii în ceea ce privește obiectivitatea și imparțialitatea judecătorului menționat, aducând grave prejudicii imaginii justiției și Curții de Apel Alba Iulia.
    Apreciem pe această cale atitudinea presei care a informat opinia publică despre acest caz, dar regretăm faptul că autorul articolului a publicat știrea fără ca, în prealabil, să fi contactat Biroul de Infor­mare și Relații Publice al Curții de Apel Alba Iulia în vederea veri­ficării datelor conform Legii nr.544/2001 privind accesul la informațiile de interes public.
    Vă solicităm să publicați de urgență prezentul drept la replică, apreciind că scopul principal al mijloacelor de informare în masă este acela de a asigura o informare corectă a opiniei publice. (Purtător de cuvânt Curtea de Apel Alba Iulia, judecător Cecilia MORARIU)
Primim de la Tribunalul Alba
     Vă rugăm să dați publicității următorul drept la replică pentru o cât mai exactă informare a opiniei publice și în conformitate cu pre­vederile Codului Deontologic al Jurnaliștilor.
    Din articolul publicat se desprinde ideea că în cuprinsul unui me­moriu întocmit de domnul Viorel Bumbu (care nu a fost adresat și instituției noastre) s-au menționat câteva nume de polițiști, procurori și judecători care direct sau indirect au fost protectori ai părților cu care acesta a avut litigii.
    Printre aceste nume este menționat și acela al d-nei judecător Ma­ria Rodica Potra, președinte al Tribunalului Alba.
    Astfel de afirmații constituie insinuări de natură să creeze suspi­ciuni la adresa activității magistraților și datorită faptului că sunt for­mulate în termeni generali sunt de natură să stârnească confuzii și să aducă un grav prejudiciu imaginii instituției noastre și justiției în general.
    Efectul defăimător la adresa justiției al unor astfel de insinuări care nu au nimic în comun cu realitatea este cu atât mai grav cu cât ele vizează activitatea președintelui instanței.
    Domnul Bumbu Viorel a fost primit în audiență de președintele Tribunalului Alba ori de câte ori a solicitat aceasta, chiar și în afara programului (cum rezultă din Registrul de audiențe) și ca urmare a aspectelor pe care le-a sesizat s-au dispus întotdeauna măsurile corespunzătoare în acord cu dispozițiile legale și ale Regulamentului de ordine interioară a instanțelor judecătorești. (Purtător de cuvânt, Tribunalul Alba, judecător Aurelian MOCAN)
    N.R. Opiniile din articolul respectiv au fost preluate dintr-o conferință de presă organizată de domnul Viorel Bumbu, liderul Uniunii Democrate a Romilor Alba și din documentele puse la dispoziția ziariștilor. Deci, noi doar am informat pu­blicul asupra acestui aspect. Ce dezinformare am făcut?
PRM Alba în plină activitate
     Sâmbătă, 26 februarie 2005, ora 11.00, la sala cantinei "Ar­dea­lul" din Al­ba Iulia va avea loc Plenara Consiliului Județean PRM Al­ba, având ca puncte principale pe ordinea de zi "Raportul cu pri­vire la rezultatele obținute de filiala județeană a PRM la alegerile pre­zidențiale și parlamentare care au avut loc în noiembrie 2004", res­pectiv "Măsuri politice și organizatorice privind declanșarea ale­ge­rilor de partid la organizațiile de bază și a celor teritoriale ale PRM".
     Biroul Permanent al PRM are ca reprezentant la Plenara jude­țeană pe deputatul de Alba dr. ing. Buzea Cristian. Sunt invitați pe lângă consilierii PRM și președinții organizațiilor din teritoriu. (Pre­ședintele filialei PRM Alba, ing. Emil CRIȘAN)
Avalanșă de petiții
     Conform unui comunicat al Prefecturii Alba "în perioada 1 ia­nuarie 2005 - 22 februarie 2005 a fost primit la instituția prefectului un număr de 202 petiții, din care au fost trimise spre soluționare al­tor instituții 66, au fost soluționate de instituția prefectului 75, sunt în curs de soluționare 55, și 6 petiții au fost clasate". În ceea ce pri­vește audiențele acordate de conducerea prefecturii în perioada 18 ianuarie 2005 - 18 februarie 2005, la sediul prefecturii au fost primiți în audiență un număr de 129 cetățeni, ale căror probleme au fost so­luționate astfel: au fost trimise spre soluționare altor instituții 25, au fost soluționate de instituția prefectului 17, sunt în curs de solu­ționare 25, iar unui număr de 62 petenți li s-a recomandat calea le­gală de urmat pentru soluționarea cauzei. Cosmin Covaciu, prefectul județului Alba a acordat un număr de 51 audiențe în localitățile Câm­peni, Arișeni, Bistra, din care au fost trimise spre soluționare altor instituții 11, au fost soluționate de instituția prefectului 21, sunt în curs de soluționare 19. (I.P.)
Președinte interimar la TSD Alba
     Flaviu Predescu este noul președinte interimar al tinerilor pesediști din județul Alba după ce, la începutul acestei săptămâni, președintele PSD Alba, Mugurel Sârbu și președintele TSD, Victor Ponta, au semnat decizia de numire în funcție.
    Membru PSD din 1998, tânărul pesedist a ocupat mai multe func­ții în cadrul partidului fiind pe rând președinte al Ligii Elevilor PDSR Alba, președinte al Ligii Studenților PSD Alba, președintele TSD Cu­gir timp de șase ani, apoi vicepreședinte la nivel național al Ligii Studenților PSD, dar și membru în Biroul executiv al PSD Alba.
    Anul trecut, la 23 de ani, Predescu a ajuns cel mai tânăr consilier județean din țară, iar de anul acesta el este angajat la Senatul Ro­mâniei, la Biroul Parlamentar al senatorului PSD de Alba, George Maior. (R.J.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.