Curier județean
Programul SAMTID se aplică și la Baia de Arieș
•Consilierii locali au votat în unanimitate trecerea infrastructurii de apă a orașului în patrimoniul ju­de­țean
     Conform prefectului de Alba, Cosmin Covaciu, situația de la Baia de Arieș privind refuzul consilierilor locali de a da "verde" hotărârii potrivit căreia infrastructura de apă a orașului trebuia trecută din pa­trimoniul local în cel județean, s-a rezolvat. "Am prezentat tuturor consilierilor locali din Baia de Arieș situația reală și posibilitățile de investiții pe care le poate atrage această decizie, lăsând la lati­tudinea dânșilor decizia finală", a precizat Cosmin Covaciu. Iar de­cizia finală a constat în votarea în unanimitate a preluării rețelei de apă în patrimoniul județean. Reamintim că această măsură era ne­cesară în vederea implementării Programului SAMTID și pentru dez­voltarea sistemului de alimentare cu apă în zonă. În concluzie, se pa­re că a fost vorba mai degrabă de neînțelegere decât de rea vo­ință. (I.P.)
În medie, în învățământul județean
Doi profesori se bat pentru o gradație de merit
     Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Alba a aprobat în ședința de luni, 7 martie, lista personalului didactic și auxiliar din învățământul județean care va beneficia de gradație de merit. Prof. Angela Băruță, inspector general adjunct, a declarat că și-au depus dosare 254 de cadre didactice și personal auxiliar, în condițiile în care vor putea fi aprobate doar 136 de gradații de merit, ceea ce înseamnă că, în medie, doi profesori se luptă pentru acest drept. Gradația de merit reprezintă 20 la sută din salariul funcției di­dactice conform grilei, se include în salariul de bază pe următorii 4 ani începând de la 1 iulie 2005 și constituie bază de calcul pentru sporurile acordate în învățământ, potrivit legii. Pe specializări, situ­ația gradațiilor de merit care vor fi acordate este următoarea: mu­zică-3, învățământ special-4, istorie și cultură civică-4, arte plastice-2, științe socio-umane-2, educație fizică-5, sport (CSS și Liceul Spor­tiv)-1, limba maghiară-1, biologie-3, limba română, limbi clasice și romanice-10, învățătoare-25, geografie-3, chimie-3, personal di­dactic auxiliar-11, limbi moderne-4, limba germană-1, limba engleză-5, matematică-9, informatică-2, religie-4, cluburile elevilor-1, edu­ca­toare-17, fizică-4 și discipline tehnice-12. Lista personalului recom­pensat cu gradație de merit a fost afișată ieri la sediul IȘJ Alba, eventualele contestații putând fi depuse în perioada 10-14 martie a.c., urmând să fie soluționate a doua zi, pentru ca situația finală să fie validată în 16 martie a.c.
Robert GHERGU

Încă o victimă a sportului
Primarul din Albac și-a fracturat piciorul
     După ce președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, a fost obligat să stea ceva vreme cu piciorul în gips, după ce a suferit un accident la un meci de fotbal în sală, un alt ales a ajuns în a­ceeași situație. Este vorba despre primarul comunei Albac, Tibi To­dea, care tot la o întrecere sportivă amicală a avut ghinionul de a-și fractura piciorul. Accidentul a căzut cum nu se poate mai prost în­trucât Tibi Todea este gazda Târgului de turism de la Albac care va debuta mâine în Munții Apuseni.(F.R.)
Guvernul Japoniei ajută Alba Iulia
     Vineri la sediul Primăriei Alba Iulia, va avea loc semnarea con­tractului de grant acordat de Guvernul Japoniei pentru crearea la Alba Iulia a unui Centru de reumatologie și recuperare pentru vâr­stnici. Grantul este acordat în cadrul programului Grassroots/Human Security Assistance și este primul proiect de acest fel implementat de guvernul japonez în acest an. Concret, este vorba de donarea de echipament medical în valoare de 73.817 EURO. Centrul de reuma­tologie și recuperare pentru vârstnici va funcționa în cadrul Căminului pentru persoane vârstnice din Alba Iulia. Proiectul a fost realizat de dr. Horia Timiș, medicul Centrului de zi pentru persoane vârstnice din Alba Iulia în colaborare cu fundația PAEM Alba, care a stabilit că circa 80 la sută dintre beneficiarii centrului necesită tratamente me­dicale. Contractul de grant va fi semnat din partea română de pri­ma­rul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, iar pentru partea japoneză de Makoto Ito, consilierul Ambasadei Japoniei la București. Mai tre­buie spus că Alba Iulia a devenit o localitate destul de importantă pentru Japonia și în contextul implantării aici a unei importante in­vestiții japoneze. Guvernul Japoniei dorește să sprijine în continuare dezvoltarea municipiului Alba Iulia nu numai prin dezvoltarea afa­ce­rilor, dar și la nivel guvernamental.
Anca DINICĂ

Manifestări dedicate Zilelor Francofoniei
     În perioada 8-20 martie, în toate unitățile de învățământ din ju­dețul Alba se desfășoară manifestări dedicate Zilei Internaționale a Francofoniei, a declarat inspectorul școlar Rodica Andronescu, pro­fesor de franceză la Colegiul Național "Horea, Cloșca și Crișan" din Alba Iulia. Cu acest prilej, a spus ea, în unitățile școlare va fi citit me­sajul secretarului general al Organizației Internaționale a Fran­cofoniei, Abdou Diouf. Ieri, la Colegiul Tehnic Aiud a avut loc o în­tâlnirire între elevii liceului și o delegație din Cusset, localitate fran­ceză înfrățită cu municipiul din județul Alba. La discuții au participat Francoise Bouquet, director adjunct în cadrul Centrului Cultural Fran­cez din Cluj Napoca (CCF) și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Alba (IȘJ). Astăzi, la Colegiul Militar "Mihai Vi­tea­zul", va avea loc un concurs de cultură generală pe tema fran­co­foniei, în prezența atașatului militar al Ambasadei Franței la Bucu­rești. Joi, 17 martie, în cadrul activităților pedagogice și culturale, în Centrul de Documentare și Informare al Școlii generale Câmpeni vor fi organizate două ateliere de ilustrare benzi desenate și povești în limba franceză, animate de formatori francezi, în prezența repre­zentanților CCF Cluj și IȘJ Alba. De asemenea, va avea loc un spec­tacol în cadrul proiectului "Spring Day", fiind prezentată și o mi­ni­constituție europeană, realizată de miniparlamentul elevilor. În ziua următoare, Colegiul Național "Horea, Cloșca și Crișan" din Alba Iulia va găzdui un atelier de ilustrare benzi desenate și unul de muzică și traduceri, care vor fi realizate cu sprijinul formatorilor români și al fran­cezilor din cadrul CCF Cluj și Cusset. Totodată, vor avea loc activități de promovare a Constituției Europene și ac­tivități culturale specifice în toate școlile din județ. În fine, în data de 19 martie, la Liceul Sportiv din Alba Iulia va fi prezentat schimbul de proiecte Alba Iulia-Lille, inițiat prin programele promovate de My Europe, a mai spus prof. Rodica Andronescu.
Robert GHERGU

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.