Actualitate
Concurs pentru ocuparea funcției de șef al IPJ Alba
     În 11 județe, printre care se numără și Alba, Inspectoratul Ge­neral al Poliției Române organizează, în conformitate cu prevederile art.18 din Legea 360/2002 privind statutul polițistului, concursuri pentru ocuparea funcției de șef al Inspectoratului de Poliție județean. Cei care doresc să se înscrie și să participe la concurs trebuie să în­deplinească, cumulativ, următoarele condiții minimale: să fie ab­solvenți de studii superioare de lungă durată cu diplomă de licență sau echivalent; să fie absolvenți ai unui curs postuniversitar în do­meniu; să fie absolvenți ai unui curs de management corespunzător nivelului funcției; să aibă experiență de cel puțin 5 ani în funcții de con­ducere; să fie declarați apți medical și psihologic pentru promo­varea în funcții de conducere; să aibă abilități de utilizare a compu­terului; să fie cunoscători ai unei limbi de circulație internațională (cel puțin nivel mediu). Înscrierile se fac la sediul I.G.P.R. situat în București, Direcția management, resurse umane pe bază de raport, până la data de 16 martie a.c., iar concursul va avea loc, la același sediu, la o dată ce va fi comunicată ulterior. La concurs pot participa candidați din întreaga țară. Suntem siguri că va fi un concurs extrem de exigent, dar ne întrebăm dacă un șef de poliție trebuie să fie un... academician sau un "copoi" cu vocație și fler?!(L.I.)
Astăzi la Albac se deschide oficial
Târgul Național de Turism Rural "Munții Apuseni"
     În perioada 10-12 martie a.c. la Albac va avea loc prima ediție a târgului național de turism rural "Munții Apuseni". Acțiunea este organizată de CJ Alba, Primăria Albac și filiala Alba a Asociației Naționale de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC). Târgul are drept scop promovarea potențialului turistic al zonei Munților A­pu­seni și este organizat la Albac pentru a atrage atenția, tuturor ce­lor interesați să investească în turism. Programul anunțat de orga­nizatori este următorul: * Joi 10 martie a.c.: ora 11,00, deschiderea oficială; prezentarea subiectului Târgului - produsul IDENTITATE și CALITATE pentru Marketingul Național și Internațional al turismului rural și agroturismului în Munții Apuseni, dezbatere susținută de dr. Maria Stoian, președintele ANTREC România; ora 13,00 - pauză de cafea; ora 13,15 - marketing, afaceri și vânzări; ora 14,00 - pauză de cafea; ora 15,30: grupuri de lucru pentru vizită tehnică în Arieșeni, Albac, Gârda de Sus; ora 20,00 - foc de tabără; * Vineri 11 martie: ora 9,30: grupuri de lucru pentru vizită la Muzeul etnografic Lupșa; ora 11,00: pauză de cafea; grupuri de lucru pentru vizita tehnică la Muzeul etnografic Rimetea; ora 13,30: pauză de prânz; ora 17,00: timp liber pentru negocierea acordurilor în discuții libere; ora 18,30: sesiune plenară pentru prezentarea rezultatelor finale; ora 19,00: închiderea târgului, ora 20,00: spectacol folcloric, artificii; * Sâmbătă 12 martie: ora 9,30 - timp liber pentru negocierea acordurilor; ora 11,00: vizită tehnică la amplasamentul exploatării de aur din pe­rioada antică romană (opțional); ora 13,00 - prânz; ora 18,00: Balul vânătorilor. În cursul zilei de ieri, președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, s-a deplasat personal la Albac, pentru a pune la punct ultimele detalii referitoare la organizarea târgului. Se speră într-o participare pe măsura eforturilor făcute de diriguitorii județului Alba.
Florin ROMAN

Învățăturile vecinilor noștri unguri către prefectul Cosmin Covaciu
     În perioada 4-6 martie a.c. Cosmin Covaciu, prefectul județului Alba, s-a aflat în vizită în Gyomaendrod, Ungaria. Din delegația care a efectuat deplasarea în Ungaria au făcut parte și vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Florin Mărginean, deputatul Băr­bulețiu Tiberiu, Horațiu Josan, primarul Municipiului Aiud, Kovats Krisztian, viceprimarul Municipiului Aiud, Popa Romul, consilier local și Traian Șerban, întreprinzător. Vizita s-a efectuat la invitația d-lui dr. David Imre, primarul orașului Gyomaendrod. Pe parcursul vizitei prefectul de Alba s-a întâlnit cu primarul, viceprimarul și secretarul primăriei din Gyomaendrod, cu reprezentanți de la nivel județean și cu oameni de afaceri. S-a luat în discuție inițierea de colaborări la nivelul in­stituțiilor deconcentrate, urmând ca în perioada imediat următoare să se întreprindă demersurile necesare.
    Orașul Gyomaendrod este unul cu o populație de 16.000 locuitori, care are însă un buget mai mare decât cel al municipiului Alba Iulia, adică în jur de 12,45 milioane Euro. "S-a discutat despre contextul economic pre și post aderare, despre impactul acesteia asupra fir­melor private din zonă", a precizat prefectul de Alba. Partea ungară a subliniat că dificultățile nu s-au simțit imediat, dar ulterior au început să apară. De altfel chiar în perioada în care delegația din Alba se afla acolo, a declarat Cosmin Covaciu, Garda de Mediu a închis circa 70 de gropi de gunoi și a aplicat amenzi primăriilor care nu au luat măsuri pentru aducerea acestora la standarde europene. Întrucât orașul Gyomaendrod a luat din timp măsurile de ecolo­gizare, groapa de gunoi a orașului a rămas în funcțiune.
    Pe raza orașului Gyomaendrod există un parc industrial de circa 28 ha care pune la dispoziția investitorilor o largă gamă de facilități la prețuri relativ mai mici decât cele practicate în România, ceea ce ar trebui să tragă un semnal de alarmă pentru instituțiile de profil din România, care se află în competiția de atragere a investitorilor. Un alt lucru relevant care a reieșit din discuțiile purtate cu partenerii unguri a fost acela că doar firmele din industrie și agricultură care au luat din timp măsuri pentru adaptarea la standardele europene au reușit să supraviețuiască, în ultimii ani orientarea predominantă fiind cea către oferirea de servicii turistice, zona permițând dezvoltarea în acest sens. "Acest lucru nu face decât să confirme opțiunea pre­fecturii de a susține și promova dezvoltarea turismului la nivelul ju­dețului", a declarat Cosmin Covaciu. La întâlnirea cu oamenii de afaceri unguri care au investiții în România, aceștia și-au arătat in­teresul pentru România și optimismul că noua guvernare va reuși eradicarea micii corupții și să aducă lucrurile la modul normal.
    Un alt subiect a fost problematica romilor. Partea ungară a subliniat faptul că proiectele derulate cu finanțare europeană sau locală au fost de succes doar dacă au implicat în egală măsură atât minoritarii romi cât și majoritarii, și nu exclusiv minoritarii romi. De asemenea s-a discutat pe marginea soluțiilor aplicate de unguri în ceea ce privește echivalentul maghiar al legii venitului minim garan­tat, problemele fiind relativ similare.
    "Vizita s-a dovedit una extrem de utilă, oficialitățile din Alba adresând invitația partenerilor unguri de a organiza la Alba o întâlnire în cadrul căreia să împărtășească și reprezentanților autorităților publice locale din județul nostru aspecte relevante legate de expe­riența integrării în Uniunea Europeană", a mai precizat Cosmin Co­vaciu.
Ioana PITICARIU

Din cauza drumului "prost"
Pagube de peste 700 de milioane de lei pentru un Peugeot 607 avariat
     În acest an, Consiliul Județean Alba a fost dat în judecată în două procese de către societăți de asigurare ai căror clienți au avut de suferit din cauza stării proaste a drumurilor județene. Un exemplu de acest gen este procesul dintre Societatea de Asigurări Astra și CJ Alba în care se solicită despăgubiri de circa 705 milioane de lei. Șoferul mașinii asigurate susține că autoturismul Peugeot 607 a fost puternic avariat din cauza faptului că accidentul s-a petrecut într-o zonă plină de gropi și denivelări, care nu era semnalizat cores­pun­zător. Prin urmare, societatea Astra s-a îndreptat împotriva admi­nis­tratorului drumului județean 107K, adică a intentat proces CJ Alba, solicitând despăgubiri de circa 705 milioane de lei. Ambele procese sunt pe rolul instanțelor de judecată.(F.R.)
Codruț Șereș impută Alianței D.A. "țeapa" de la Alba
     Ministrul Codruț Șereș, vicepreședinte al PUR a imputat Alianței D.A. că după ce partidul lui Voiculescu a fost împins să recon­fi­gureze unele majorități în consiliile locale și județene, la Alba și în Mehedinți, PNL și PD nu au jucat "corect". El a spus că în urma reconfigurării amintite, PUR a pierdut câte un post de vicepreședinte de Consiliu Județean. După ce Nicolae Popa a fost ales deputat pe listele PSD+PUR, partidul lui Voiculescu a pierdut postul de vice­președinte de la CJ Alba. Spre deosebire de momentul alegerilor, când balanța era mai echilibrată, acum PNL și PD au o majoritate confortabilă în consiliu, motiv pentru care și-a impus cu ușurință pre­ședintele și cei doi vicepreședinți. Ieri, la prima întâlnire de la nivel central a liderilor coaliției, Alianța D.A. a cerut iarăși PUR-ului să renunțe la colaborarea teritorială cu PSD, iar acolo unde există po­sibilitatea să se treacă din nou la îndepărtarea din consiliile locale și județene a PSD.(F.R.)
"Responsabilitatea ta = 3‰"
     Astăzi, (joi, 10 martie 2005), începând cu ora 10.00, în incinta Restaurantului "Ulpia Traiana", str. Toporașilor nr. 20, vis-a-vis de Piața Cetate, Asociația "Sprijiniți copiii", din Alba Iulia, organizează o dezbatere pe tema responsabilității ce revine fiecărui cetățean al țării, în parte. Evenimentul se desfășoară sub titulatura "Respon­sabilitatea ta = 3‰" și este inițiativa asociației menționate anterior, în parteneriat cu Asociația "CERESS și Fundația culturală "Terr­Armonia". (I.H.)
Bărbat cu picioarele degerate
     Ștefan N., de 44 de ani, din Zlatna, a ajuns marți după-amiază, la Spitalul județean de Urgență, având degerături la ambele picioare. Personalul medical de la "Urgențe" a declarat că din relatările pa­cientului rezultă că acesta ar fi cioban și s-ar fi expus mult timp la frig. El a fost internat la secția chirurgie pentru a beneficia de asis­tență medicală de specialitate.(R.G.)
Hoț băgat la zdup
     Lucrătorii Postului de Poliție Sâncel l-au identificat, în 8 martie, la domiciliul concubinei sale din satul Iclod pe Dorel Molfa (22 de ani), din Blaj. Acesta poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoare pe o perioadă de 3 ani și 6 luni pentru comiterea in­fracțiunii de furt calificat, mandat emis de Judecătoria Blaj în 28 decembrie 2004. Dorel Molfa urmează să fie depus în arestul IPJ Alba. (L.I.)
Județul Alba - atractiv pentru investitori
     Începutul acestei săptămâni a fost dedicat de către prefectul Cosmin Covaciu întâlnirilor cu oameni de afaceri români și străini, interesați să investească în județul Alba. Astfel, reprezentantul Gu­vernului în teritoriu a avut o întâlnire cu doi investitori italieni care și-au manifestat dorința de a dezvolta în județ o fabrică de mobilă din lemn masiv și alta de obiecte de uz casnic. "O altă întâlnire a fost cea cu un investitor român care este interesat să preia o parte din sectorul civil al UM Cugir pentru a produce echipamente și scule", a declarat prefectul de Alba. De asemenea a purtat discuții și cu niște investitori austrieci interesați în construirea de micro hidrocentrale și de găsirea de parteneri interesați în producerea "energiei verzi". Pre­fectul județului Alba i-a asigurat de sprijinul pe care îl vor avea din partea autorităților locale. (I.P.)

Sus
© Copyleft S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.