Alba Iulia strânge relațiile cu Japonia
Mircea Hava și Makato Ito, consilierul Ambasadei Japoniei la București, au semnat contractul de finanțare nerambursabilă de peste 70.000 de euro

Ieri, la sediul Primăriei municipiului Alba Iulia a avut loc semnarea contractului de finanțare nerambursabilă acordată de Guvernul Japoniei în cadrul programului Grassroots/ Human Assistance pentru proiectul depus de primăria albaiuliană și Fundația PAEM Alba în vederea înființării Centrului de recuperare și reumatologie pentru persoane vârstnice. Centrul va funcționa în cadrul Căminului pentru persoane vârstnice din Alba Iulia. Valoarea finanțării nerambursabile este de 73.817 euro și este destinată achiziționării aparaturii medicale necesare funcționării centrului. Makato Ito a precizat că este primul proiect pe care Guvernul Japoniei îl finanțează în acest an în cadrul programului Grassroots / Human Assistance. El a arătat că pentru Guvernul Japoniei proiectul este deosebit de important pentru că la Alba Iulia există o însemnată investiție niponă. Acest proiect vine să completeze și să întărească relațiile deja existente între Alba Iulia și Guvernul japonez contribuind la lărgirea bazei acestei colaborări și pentru viitor. La rândul său, Mircea Hava a arătat că este convins că acest proiect este un lucru bun atât pentru noi, cât și pentru ei. "Vom încerca și sunt sigur că vom reuși să semnăm și un contract de colaborare cu Casa de Asigurări de Sănătate, astfel încât de serviciile medicale pe care acest centru le va oferi să poată beneficia și alte categorii ale populației care necesită tratamente de specialitate. (...) Sper ca la inaugurarea centrului să-l avem la Alba Iulia și pe ambasadorul Japoniei la București". La ceremonia semnării contractului au mai fost prezenți și președintele Consiliului județean Alba, Ion Dumitrel, prefectul județului Alba, Cosmin Covaciu, subprefectul Clement Negruț și viceprimarul municipiului Alba Iulia, Ioan Bogățan.
Anca DINICĂ
Exces de grijă sindicală
Tichete de masă în loc de medicamente
Liderul Federației Sanitas Alba, Marius Sepi, a declarat că intenționează să acționeze în instanță conducerea Spitalului județean de Urgență, invocând încălcarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 115/24.11.2004 privind salarizarea personalului din unitățile sanitare. El a declarat că directorul unității sanitare, dr. Cristian Barbonța, ar fi afirmat în ultima ședință a Consiliului de Administrație că nu va acorda cele 20 de tichete de masă aferente lunii februarie, motivând că trebuie să plătească mai întâi medicamentele. Marius Sepi a spus că, potrivit actului normativ amintit, prioritar trebuie plătite drepturile salariale și bonurile valorice de masă și abia apoi alte facturi restante. În aceste condiții, el a înaintat ieri Prefecturii Alba o notă de protest, pentru ca reprezentanții guvernului în teritoriu să ia poziție, susținând totodată că la începutul săptămânii viitoare ar putea chiar să dea în judecată conducerea Spitalului județean, dacă sindicaliștii nu își vor primi tichetele de masă, potrivit legii.
(R.G.)
Metalurgica Aiud are un nou director general
În cursul zilei de ieri, membrii Adunării Generale a Acționarilor de la SC Metalurgica Aiud au decis schimbarea directorului general Vasile Rusu (fratele fostului primar din Aiud) și a membrilor Consiliului de Administrație). Noul director general este Florian Oprița, care a lucrat ani buni în Metalurgica, iar ultima dată a fost șef personal la City Industrie România. În Consiliul de Administrație au fost aleși: Lucian Bolca, Mircea Popa, Vasile Vultur și Dan Pojar. În prezent, societatea Metalurgica Aiud este într-o situație economică precară. A fost semnat contractul de privatizare, prin care consorțiul format din Contactoare Buzău, Asociația salariaților și omul de afaceri moldovean Victor Ianușko au cumpărat 74 la sută din acțiunile scoase la vânzare de AVAS.
(F.R.)
O singură zi, 30 de tamponări
Conform Biroului Poliției Rutiere, în după-amiaza zilei de 10 martie, pe raza municipiului Alba Iulia s-au produs nu mai puțin de 30 de tamponări auto. Acestea s-au datorat condițiilor de circulație îngreunate de un carosabil acoperit cu zăpadă, autoritățiile fiind luate probabil prin surprindere și neacționând prompt, precum și din cauza nerespectării unei distanțe corespunzătoare în trafic. Nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale produse prin avarierea autoturismelor.
(L.I.)
La ISJ Alba vine controlul!
Ministerul Educației intenționează să realizeze un audit la nivelul mai multor inspectorate școlare județene pentru verificarea managementului și a gestionării fondurilor în cadrul acestor structuri. Potrivit ministrului Educației, Mircea Miclea, aceste verificări sunt necesare pentru a clarifica informațiile existente la nivelul majorității județelor cu privire la "abuzurile" săvârșite de conducerile inspectoratelor respective și în perspectiva schimbării șefilor acestor instituții descentralizate. Surse demne de încredere ne-au precizat faptul că și la Inspectoratul Școlar Alba va fi demarat un astfel de control.
(I.P.)