Expoziție Georges Dumitresco la Galeriile de artă din Alba Iulia
Autorul este un venerabil artist elvețian de origine română, fost deținut politic în țara noastră după venirea comuniștilor la putere

Începând de azi, 17 martie, și până în data de 1 aprilie a.c., Galeriile de artă din municipiul Alba Iulia vor găzdui expoziția de excepție a unui artist de excepție. Este vorba despre Georges Dumitresco, un artist român ajuns la vârsta senectuții și a deplinei maturități, care s-a stabilit în Elveția, la Lausanne, în urmă cu o jumătate de secol. De formație profesională medicală, Georges Dumitresco a suferit odată cu venirea comuniștilor la putere (ca și mulți alți intelectuali români), calvarul anchetelor securității și al temniței. Cu toate acestea, odată eliberat și plecat din țară, a făcut tot ceea ce i-a stat în putință pentru a demonstra lumii întregi că românii sunt demni de toată aprecierea internațională și că un popor nu trebuie confundat cu regimul politic aflat la un moment dat la putere. A reușit acest lucru prin conduita sa umană și artistică, precum și în calitatea sa de organizator al unor numeroase manifestări de promovare a imaginii țării noastre peste hotare, manifestări intensificate după Revoluție.
Vernisajul expoziției va avea loc azi, 17 martie, ora 17,00, la Galeriile de artă din municipiul nostru, și va fi îmbogățită cu două momente muzicale susținute de Grupul vocal al Seminarului teologic ortodox, respectiv de elevii Liceului de muzică și arte plastice din Alba Iulia. Prezentarea expoziției va fi făcută de criticul de artă Ilie Roșianu, urmată de un elogiu adus artistului de către scriitorul Ion Mărginean și de o prezentare a propriei activități în slujba limbii române, făcută de însuși Georges Dumitresco.
(I.H.)
Bogat sau sărac, hai la teatru!
Astăzi, 17 martie a.c., la orele 18.00, Teatrul Național Târgu Mureș, Compania "Liviu Rebreanu" propune publicului albaiulian piesa "Bigamul", comedie de mare succes a autorului Ray Cooney, jucată pe scena Casei de Cultură a Studenților. Demersul artistic este susținut de Asociația "Sprijiniți copiii" care oferă 100 de bilete iubitorilor de artă teatrală, indiferent de poziția socială, vârstă, studii, etnie, nivel de viață etc. Vor merge împreună la teatru 25 de seniori din cadrul "Căminului pentru vârstnici" și "Centrului de Zi" Alba Iulia, 12 tineri de la liceele din Alba Iulia și Cugir, 16 studenți din cadrul Universității "1 Decembrie 1918" și reprezentanți ai Ligii Studenților, 47 de voluntari, cadre didactice, salariați ai Asociației "Sprijiniți Copiii" și ai societăților comerciale colaboratoare.
Prețul biletelor este unul foarte atractiv: 40.000 de lei pentru elevi și studenți și 65.000 de lei pentru adulți.
(A.D.)
Astăzi,
Concursul internațional de matematică aplicată "Cangurul"
În toate unitățile de învățământ din județul Alba se va desfășura astăzi, de la ora 09.00, cea de-a XIV-a ediție a tradiționalului concurs internațional de matematică aplicată "Kangorou", dedicată în acest an scriitorului francez Jules Verne. Organizatorii întrecerii sunt Fundația pentru Integrare Europeană Sigma și Ministerul Educației și Cercetării, concursul fiind realizat cu sprijinul Ambasadei Franței la București. Potrivit site-ului oficial al concursului, "Cangurul" oferă fiecărui concurent, indiferent de rezultat, o carte cu subiectele de concurs, jocuri și probleme matematice, materiale dedicate omagierii lui Jules Verne, precum și diplome de participare. În plus, cei mai buni concurenți din fiecare școală vor primi și alte premii (cărți, jocuri, șepci, tricouri), iar unitățile participante beneficiază de cărți din partea organizatorilor, care vor sosi în județ în luna mai. Până cel târziu în luna iunie vor fi stabiliți elevii care vor susține examenul de baraj pentru stabilirea câștigătorilor, care vor participa în lunile iulie sau august la tabăra națională de la Poiana Pinului, județul Buzău, sau vor pleca în excursii ori tabere internaționale. Anul trecut, 5 elevi de la Școala generală "Vasile Goldiș" din Alba Iulia au participat la o tabără internațională în Lituania, Alba fiind unul din județele cu cei mai mulți elevi participanți din țară.
Robert GHERGU
Comercianți iliciți sancționați
Un număr de 30 de polițiști din cadrul Poliției municipiului Alba Iulia, respectiv Ordine Publică, Investigații Criminale, Criminalistică și Poliție Rutieră au efectuat în 15 martie, între orele 8.00 - 12.00, o acțiune tip razie. Au fost aplicate 69 de sancțiuni contravenționale, dintre care 8 la Legea 61/191 - ordine și liniște publică, 4 la Legea 12/1990 - comerț ilicit și restul de 57 pentru încălcarea regimului de circulație. S-au constatat de asemenea alte 2 infracțiuni și a fost retras un certificat de înmatriculare, valoarea totală a amenzilor fiind de 62,2 milioane de de lei. Și polițiștii cugireni au organizat, în aceeași zi, o acțiune pentru păstrarea ordinii și liniștii publice și protejarea populației împotriva actelor de comerț ilicit. Au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, 6 fiind la Legea 12/1990, 4 la Legea 61/191 și 8 la regimul circulației. S-au confiscat bunuri (vase emailate și din inox) în valoare de aproximativ 3 milioane de lei. Suma totală a amenzilor date s-a ridicat la 12,5 milioane de lei.
(L.I.)