Eveniment educațional la Grădinița nr. 15 Alba Iulia

Odată cu primele zile de primăvară adevărată au debutat și acțiunile din cadrul programului Spring Day (Ziua Primăverii) 2005. printre primii care au "acționat" sunt copiii și educatoarele Grădiniței nr. 15 din Alba Iulia, sub îndrumarea doamnei directoare Viorica Geogean. Astfel, joi, 17 martie, grădinița a fost gazda unui program la care au participat și copiii și educatoarele de la Grădinițele nr. 17 și 18 din Alba Iulia, partenere în cadrul programului. Invitatul de onoare a fost prof. Ștefan Hanciu de la Liceul Sportiv din Alba Iulia care le-a vorbit copiilor despre europa (Spring Day este un program european și urmărește strângerea legăturilor între tineri europeni, dar și diseminarea informației europene în rândul copiilor și tinerilor). În replică, cei mici au prezentat, sub bagheta prof. Victor Geogean de la Palatul Copiiilor din Alba Iulia, un mic spectacol artistic.
(A.D.)
Comercianți și producători agricoli verificați
În zilele de 15-16 martie, în comuna Sălciua, a avut loc o acțiune cu ocazia târgului de animale și mărfuri organizat de primărie. A fost verificat un număr de 32 de comercianți și producători agricoli și s-au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale, dintre care 5 la Legea 12/1990-comerț ilicit, 7 la Legea 61/1991-ordine și liniște publică și 16 pentru încălcarea regimului circulației. Valoarea totală a amenzilor s-a ridicat la suma de 22,4 milioane de lei. Au fost controlați 41 de conducători auto și legitimate 73 de persoane.
(L.I.)