Într-o etapă zbuciumată a existenţei sale, confratele bucureş­tean "Adevărul" merită o revenire neignorând gândurile toate care s-au rostit de către unii şi alţii. Dorinţa de a îndepărta un echivoc îi sileşte pe cei care se află în miezul problemei, al cotidianului, să reformuleze mereu "aprecieri", cu nesfârşite şiruri de epitete şi con­tinuă să trezească tentaţia descifrării lor. Neîndoios, la unul dintre cele mai cunoscute ziare de anvergură naţională s-a creat o celulă de criză căreia patronatul, încă nedefinitivat în instanţă ca des­cen­dent al lui Dumitru Tinu, vrea să-i pună capăt în maniera caracte­ristică a stăpânului. Ana Maria Tinu urmăreşte debarcarea celor pa­tru nume sonore: Popescu, Chireac, Ursu şi Munteanu. Cel care ie­se primul la atac nu este nimeni altul decât Cristian Tudor Po­pes­cu, într-un editorial fulminant, cu dezvăluiri şocante la adresa "guz­ganului rozaliu" care conduce din umbră ziarul, pesedistul Viorel Hrebenciuc. Pentru cititori - problema lor, a ziariştilor, care va avea în timp o rezolvare sau alta. Pentru presă - o lovitură de graţie, o şifonare a imaginii "adevărului-adevărat". Cert este că după alte bul­versări în bucătăria unor ziare de tiraj, cele de la marca "Adevărul" vor reconfigura piaţa media. Poate chiar Cristian Tudor Popescu va fi cel care va marca primul prin intenţia de a-şi forma propria pu­bli­caţie, aşa cum se zvoneşte deja. Pe fondul zbuciumului gazetăresc apare ca un paradox apărarea venită tocmai din partea lui Sergiu An­don şi a fiului ilegitim al lui D. Tinu, Andrei Iucinu. Fireşte, o apă­rare cu bătaie lungă, cu ţinta precisă a posibilelor pierderi, în cazul exodului echipei manageriale, al celor care au fost coloana ver­te­brală a "Adevărului".
    Lăsându-i pe cei de la ziar să-şi încheie socotelile, să zăbovim puţin asupra prefiguratelor reglementări ale relaţiei dintre instituţii şi presă. Grupul de lucru pentru publicitatea de stat a avut recent o primă reuniune cu un subiect arhidezbătut: elaborarea unei legi dis­tincte pentru reglementarea publicităţii de stat. Găzduiţi la Palatul Victoria, în prezenţa premierului Tăriceanu, participanţii au solicitat acordarea cu transparenţă a publicităţii implicând obligaţii reciproce din partea statului şi din partea media. Păreri, propuneri, dezbateri ca de obicei în asemenea momente. Rămâne de văzut cât de cu­rate vor fi tranzacţiile în grupurile mari de presă din Bucureşti, pen­tru că acolo se învârt banii publici, acolo se fac inginerii financiare pre­cum cele taxate de primul ministru ca fiind între "legal şi mafiot". În genul acesta de activitate, al publicităţii de stat, totul va fi bine cântărit, orânduit tot de stat. Libertatea presei rămâne aşadar un deziderat care va fi atins undeva, cândva, încă nu se ştie precis.
    Cu tot ce este firesc în grija pentru mass-media, nu scapă aten­ţiei nici afirmaţiile procurorului general al României, Ilie Botoş, în­grijorat că "întreaga presă românească poate fi cumpărată cu 500 de milioane de dolari", apreciere izvorâtă din pretinsa răstălmăcire pe postul Antena 1 şi în "România Liberă" a spuselor sale. În că­u­tarea adevărului, încă de negăsit de către procurorii domniei sale, pare să fie mai uşor să-ţi reverşi frustrările pe presă în chip de ţap ispăşitor. Pârâte asfel la Freedom House, "R.L." şi Antena 1 apar ca segmente ale presei dependente de interese şi conexiuni cu varii societăţi, RAFO fiind exemplul concret citat de procurorul general. Abilitaţi în "urmăriri" procurorii ar fi devenit victimele campaniei me­diatice negative.
    Deocamdată, onor cititorilor li se promite sus şi tare, de la tri­buna guvernării, aşa cum lasă să se întrevadă actualele vânzoleli de la "Adevărul", ori altele care au trecut deja prin filtrul opiniei publice, o presă zburdalnică într-o haotică lume ce-şi caută drumul spre democraţia-etalon a vestului european. Tot acest tapaj pentru ceea ce se consideră libertate de expresie se regăseşte în scrierile şi zisele din presă, fără retuşuri, fără cenzură, ca un fel de proiecţii pentru imaginaţia celor care vor să ştie adevărul, adevăr ce nu mai vrea să fie la puterea a doua, ci să-şi ocupe locul primordial într-o societate sănătoasă, cu intenţii benefice.