Actualitate
În opinia liderilor locali ai PPCD
Presa se face parțial vinovată de insuccesul defunctului PNȚCD în alegeri
     Ieri a avut loc o conferință de presă susținută de către Partidul Popular Creștin Democrat - filiala Alba la care au participat preșe­din­tele Vasile Voicu Bora, vicepreședintele Alin Popa și Mihai Szi­lagy din partea fostului URR (care a fuzionat cu PNȚCD-ul în 6 mar­tie). Printre punctele atinse de conducerea județeană a PPCD s-a aflat și problema firmelor cu datorii la stat, mai precis la Fondul de Asigurări de Sănătate. Dl. Alin Popa s-a arătat indignat de faptul că și actualul guvern tergiversează procesul de recuperare a datoriilor și se adâncește astfel nedreptatea pentru firmele care nu au acumulat datorii la stat dar care "beneficiază" de același tratament ca și cele datornice. "O firmă românească din opt nu și-a plătit obligațiile către Fondul de Sănătate, astfel că s-a ajuns la astronomica sumă de 24.500 de miliarde de lei iar din aceasta, la sfârșitul anului 2004 fu­seseră recuperate doar 1.200 de miliarde", a mai precizat dl. Alin Popa. "Această situație are repercusiunile cele mai grave asupra pen­sionarilor cărora nu numai că nu li se mai acordă medicamente compensate cu 90%, ci li s-au retras toate facilitățile din cauză că noii guvernanți trebuie să acopere găurile din anul trecut".
    Un alt aspect abordat la conferința de presă amintită a fost legat de faza de modificare prin care trece PPCD-ul din punct de vedere doctrinar. "PPCD-ul continuă negocierile cu partide mai mici sau mai mari dar care au același concept creștin democrat în vederea fu­zionării, așa cum s-a întâmplat și în cazul URR-ului", a precizat dl. Bora. Tot el a precizat că la ultima ședință a Biroului județean al par­tidului s-a convenit reactivarea organizațiilor locale din județ, astfel încât în cursul lunii aprilie să aibă loc alegeri de partid pentru struc­turile orășenești, în mai alegeri comunale iar în iunie alegeri pentru forurile de conducere ale PPCD în județ. Dl. Bora a taxat "ingerința politicului în domeniul presei", considerând totodată că din cauza faptului că partidului domniei sale nu i-au fost acordate spații sufi­ciente în media (spații condiționate, spune dl. Bora, de bani), repre­zentații PNȚCD-ului (actual PPCD) nu au putut accede în consiliile locale și în cel județean. Liderii locali ai PPCD Alba au mai precizat că mai-noul PPRM nu constituie nici un pericol în competiția pentru intrarea în PPE.
Ioana PITICARIU

Cazul Romi Dragosin
"Rufele ar fi trebuit spălate în familie"
     Poate una dintre cele mai autorizate persoane în a-și da cu pă­rerea vizavi de scandalul mediatic în care este implicat președintele PSD Sebeș, Romi Dragosin, este chiar primarul din această lo­ca­litate, Alexandru Dăncilă, membru al aceluiași partid, al aceleiași or­ganizații și mai ales coleg cu acesta și în plan administrativ. O fire mai ponderată, Alexandru Dăncilă nu a dorit să pună paie în plus pe foc, declarându-ne în exclusivitate doar că "nu e normal ce se în­tâmplă, rufele ar fi trebuit spălate în familie". Primarul din Sebeș a mai spus în final că s-ar putea să comenteze mai multe cu prilejul ședinței de mâine a PSD Sebeș.(R.J.)
Avalanșă de... amenzi pe șosele
     La sfârșitul săptămânii trecute, Serviciul Poliției rutiere a orga­nizat mai multe acțiuni pe linia prevenirii accidentelor rutiere și a sancționării celor care încalcă regulile de circulație. Au fost aplicate 711 sancțiuni contravenționale, care au totalizat amenzi de circa 436 milioane de lei. 85 de pietoni și 558 de șoferi au fost sancționați cu amenzi, iar 6 permise au fost reținute.(F.R.)
Revărsarea apelor dă încă multe bătăi de cap autorităților
•Drumuri inundate
     inundațiiÎn cursul zilei de ieri, două drumuri erau în continuare afectate de revărsarea apelor. DJ 107 K spre Întregalde era inundat, iar drumul dintre Mogoș-Valea Mlacii era blo­cat de aluviunile aduse de a­pă. La fața locului s-au deplasat vicepreședintele CJ Al­ba, Florin Mărginean, și directorul DPL Al­ba, Mihai Conțan, care au dispus primele măsuri pentru îndepăr­ta­rea apei de pe drum și decolmatarea șanțurilor blocate de aluviuni.
•Alunecări de teren la Zlatna
     Primarul orașului Zlatna, Silviu Ponoran, ne-a declarat că inun­dațiile de la sfârșitul săptămânii trecute au produs pagube impor­tan­te. Au fost afectate podețele de la Trâmpoiele, Valea Mică și Galați, iar pe strada Muncii s-a produs o alunecare de teren pe o porțiune de circa 30 de metri. Din fericire, nici o casă nu a fost afectată de aceste alunecări. Se lucrează cu utilaje pentru consolidarea zonei afectate. În cinci case din Zlatna și trei din Izvorul Ampoiului apa a intrat în pivnițe, iar drumul de ocolire a orașului este puternic col­matat de aluviunile antrenate de apele revărsate de pe versanți. Pa­gubele cifrate la câteva sute de milioane de lei nu pot fi acoperite, deoarece primăria nu are acești bani.
•Ape revărsate
     La Cetatea de Baltă, Târnava Mică a ieșit luni după-amiază din matcă și a inundat DJ 107 E în zona cartierului de rromi. În plus au mai fost acoperite de ape 30 hectare de teren agricol și 20 hectare de pășune. Două gospodării au fost inundate. La Râmeț, drumul spre Ponor, blocat pe o porțiune de 3 metri, a fost reparat de echi­pajele de la SC DPL SA, iar acum este din nou practicabil. Auto­ritățile locale din Mihalț au evaluat pagubele din afectarea a 75 hec­tare de terenuri agricole.
•Drum reparat la Pianu
     Drumul distrus de inundațiile de la sfârșitul săptămânii trecute de la Pianu spre Strungari a fost reparat și redat circulației, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Florin Mărginean. El s-a deplasat la fața locului împreună cu directorii de la DPL și SGA Alba, Mihai Conțan și Traian Matiș, imediat după ruperea drumului luând primele măsuri. "Cu ajutorul unui buldozer de la SGA am re­ușit refacerea albiei râului pe porțiunea de 20 de metri afectată. O altă echipă de la DPL lucrează la drum pe o altă porțiune pentru con­solidare", a spus Mărginean.(F.R.)
La Galtiu podul va fi refăcut în timp record și cu bani mai puțini
     Consiliul Județean Alba a anunțat prin președintele Ion Dumitrel că licitația pentru refacerea podului de la Galtiu a fost câștigată de SC Construct Invest SRL Alba Iulia. Acest pod a fost distrus de furia apelor dezlănțuite în urmă cu aproape doi ani. De atunci, transportul localnicilor și în special al navetiștilor a fost grav perturbat, cetățenii fiind obligați să folosească rute ocolitoare și mai costisitoare. "Lu­cră­rile vor demara după încheierea perioadei legale de depunere a eventualelor contestații și constituirea garanției de bună execuție", a declarat unul dintre acționarii firmei Construct Invest SRL Alba Iulia, Traian Șerban. Deși se vorbea de un necesar de circa 12 miliarde de lei, firma albaiuliană, care execută lucrări în majoritatea județelor din Ardeal, va realiza execuția cu mult mai puțin, adică 8,3 miliarde de lei. Față de ceilalți ofertanți care au prevăzut termene de execuți mai lungi, SC Construct Invest SRL Alba Iulia s-a angajat să realizeze lucrarea în două luni și jumătate.(F.R.)
Îmbulzeală la vânzarea rablelor
     Plenul Camerei Deputaților a adoptat în data de 21 martie 2005 Proiectul de Lege privind instituirea Programului de stimulare a în­noirii Parcului Național Auto. Proiectul de lege are în vedere pro­ble­mele de ecologizare și propune ca pentru autoturismele cu o ve­chime mai mare de 12 ani de la data primei înmatriculări care vor fi predate unui agent economic autorizat, proprietarul unui astfel de autoturism să poată beneficia de suma de 30 de milioane de lei des­păgubire. Suma obținută se va scădea din prețul de achiziție al unui nou autoturism. Fondul de mediu va aloca suma de 450 de miliarde de lei iar programul se va aplica până la data de 30 noiembrie 2005.
    "Atenționăm proprietarii că primirea sumelor pentru predarea ve­chi­lor autoturisme se va face în ordinea sosirii până la epuizarea fondurilor puse la dispoziție", a declarat deputatul de Alba, Nicolae Popa. (F.R.)
Acțiuni de control pentru munca la negru
     Astăzi în județul Alba și la nivel național va demara o amplă ac­țiune de control referitoare la identificarea cazurilor de muncă fără for­me legale, precum și la verificarea modului în care agenții eco­no­mici respectă prevederile legale privind securitatea și sănătatea în muncă în activitățile de îmbuteliere, depozitare, transport și comer­cializare a GPL-ului (gaz petrolifer lichid). Acțiunea de control va fi efectuată de reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă și consilieri de la Prefectura Alba.(F.R.)
Textele Tratatului de aderare a României și Bulgariei la UE au fost definitivate
     Textele Tratatului de aderare a României, respectiv Bulgariei, în limbile română și bulgară, precum și în celelalte limbi oficiale ale U­ni­unii Europene au fost definitivate în cadrul unei reuniuni organizate de la Bruxelles, de Secretariatul General al Consiliului Uniunii Eu­ropene.
    La această reuniune de autentificare a textului Tratatului de ade­rare au participat reprezentanții tuturor celor 25 de state membre, ai Consiliului și Comisiei, precum și delegațiile României și Bulgariei. Din delegația română au făcut parte reprezentanți ai Ministerului Afa­cerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Justiției și Institutului European. Semnarea Tratatului va avea loc la Luxem­burg, la 25 aprilie 2005, după obținerea avizului conform al Parla­men­tului European, la 13 aprilie 2005 și a aprobării Consiliului Uni­u­nii Europene, la 25 aprilie 2005. (I.P.)
Fără păcăleală
Începe reparația străzilor din Cugir
     De la 1 aprilie va începe activitatea de reparații covoare asfaltice pe străzile orașului Cugir. Licitația pentru executarea acestor lucrări a fost câștigată de S.C. Drumuri și Poduri Locale Alba. Contractul a fost semnat și se va derula pe perioada 1 aprilie - 3 octombrie, în func­ție de disponibilitățile financiare ale Primăriei. (I.P.)
Surpriză! Tel Verde al Prefecturii funcționează!
     Surpriză sau nu, Tel Verde al Prefecturii Alba, pus în funcțiune de luni, 21 martie a.c., chiar funcționează. Oricine apelează numărul gratuit 0.800.800.557 poate constata că o să-i răspundă o persoană amabilă, pregătită să preia orice sesizare. Ieri, până la ora 16.00, s-au primit însă doar două telefoane, semn că locuitorii județului ori nu s-au familiarizat încă cu numărul ori nu au probleme de sesizat. Cea din urmă situație ar fi de dorit, însă nu prea credem! Mirarea noastră în legătură cu faptul că ceva funcționează în România exact din ziua în care s-a promis este de înțeles în condițiile în care eram obișnuiți mai mult cu vorbe goale. Semn că ceva s-a schimbat!? (I.P.)

Sus
© Copyleft S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.