Potrivit unei statistici oficiale, în județul Alba
Inundațiile au afectat 1303 ha de culturi, provocând pagube de circa 2,5 miliarde de lei
Comisia Județeană de Apărare Împotriva Dezastrelor Alba a finalizat situația privind calamitățile cauzate de inundațiile produse în 22 martie 2005. Potrivit datelor furnizate de Prefectura județului Alba, sub aspectul culturilor de grâu, orz, plante furajere, fânețe naturale, pășuni și ogoare situația orașelor și comunelor din județ se prezintă astfel: *Șona: au fost afectate culturi în suprafață totală de 119 ha, valoarea pagubelor fiind estimată la 672 milioane de lei; *Jidvei: au fost afectate culturi în suprafață totală de 65 ha, valoarea pagubelor ridicându-se la 152 milioane lei; *Cetatea de Baltă: au fost afectate culturi în suprafață de 106 ha iar valoarea pagubelor se ridică la 367 milioane de lei; *Teiuș: au fost afectate culturi în suprafață de 60 de ha iar pagubele estimate sunt de 44 milioane lei; *Săliște: suprafața culturilor afectate este de 105 ha iar pagubele se ridică la 58 milioane lei; *Pian: au fost afectate culturi în suprafață de 10 ha iar valoarea pagubelor provocate de inundații se ridică la 9 milioane de lei; *Blandiana: totalul suprafețelor cultivate afectate este de 45 ha și pagubele înregistrate se ridică la 22 milioane lei; *Ocna Mureș: au fost inundate culturi în suprafață de 80 ha valoarea pagubelor ridicându-se la 18 milioane lei; *Miraslău: suprafața cultivată afectată este de 30 ha și valoarea pagubelor de 26 milioane lei; *Unirea: au fost afectate culturile pe o suprafață de 187 ha, cu pagube de 274 milioane lei; *Aiud: suprafața culturilor afectate este de 100 ha și pagubele înregistrate se ridică la 24 milioane lei; *Rădești: culturi inundate în suprafață de 51 ha și pagube de 71 milioane lei; *Mihalț: suprafața culturilor afectate de inundații este de 75 ha și pagubele provocate sunt de 507 milioane lei; *Șibot: culturi afectate în suprafață de 251 ha, cu o valoare a pagubelor de 294 milioane lei.
De asemenea, potrivit situației statistice amintite, culturile de grâu au fost cele mai afectate în județul Alba, fiind inundate, în total, 312 ha. Pe locul următor se situează culturile de orz, apoi de plante nutreț, de fânețe, de pășuni și ogoarele, astfel că, în total, au fost afectate de inundații 1303 ha din culturile amintite. Valoarea pagubelor estimate se ridică, pentru județul Alba, la aproximativ 2 miliarde și jumătate de lei.
Ioana PITICARIU
Cheltuim prea mulți bani pentru despăgubiri
Fără îndoială că afirmația din titlu pare dură, chiar rea, celor care au fost afectați de inundații sau celor cu suflete mai miloase, însă pentru cei logici și raționali validitatea sa este evidentă. An de an inundațiile lovesc cam aceleași zone și produc de fiecare dată pagube însemnate pe care guvernul le plătește din banii noștri, ai tuturor. Ajutorul oferit este firesc, dar la fel de firesc este ca, repetiția odată constatată, să se facă ceva și pentru eliminarea cauzelor acestor fenomene naturale nedorite. Pe termen lung o asemenea abordare este mai profitabilă. În această idee deputatul PNL de Alba Tiberiu Bărbulețiu a declarat că în calitatea pe care o deține va face demersurile necesare pentru ca județului Alba să-i fie alocate sume importante pentru derularea unor urgente lucrări de consolidări de maluri și îndiguiri. El a precizat însă că o altă măsură necesară este ca cetățenii înșiși să-și asigure locuințele și terenurile. astfel încât pagubele să le fie acoperite de societățile de asigurări și nu de la bugetul de stat, sumele astfel eliberate putând fi folosite pentru alte lucrări cum ar fi, de exemplu, împăduririle. Pentru că se știe, tăierea sălbatică a pădurilor este unul dintre factorii determinanți ai inundațiilor din zona de munte.
(A.D.)
Flori, tort și multă sănătate centenarei Maria Ignat

Ziua de sâmbătă, 26 martie a fost una deosebită pentru Maria Ignat din satul Valea Mănăstirii. Împlinirea vârstei de 100 de ani este în sine un eveniment, dar bucuria Mariei Ignat și a familei sale a fost întregită de o neașteptată vizită de felicitare. Este vorba despre președintele Consiliului Județean Alba Ion Dumitrel care însoțit de primarul comunei Râmeț, Dan Aurel, a venit cu un frumos buchet de flori, tort, un cadou constând în suma de 5 milioane de lei, urări de sănătate și... viață lungă. Celor care doresc să atingă și ei centenarul, Maria Ignat le dezvăluie "rețeta": muncă, dragoste, cumpătare și mai ales bună înțelegere cu cei din jur. La mulți ani!
(A.D.)
Cinci garaje din Abrud au fost mistuite de foc
În noaptea de 26/27 martie, garajul lui Cornel Bendea (49 de ani), pensionar, aflat pe strada Aleea Copiilor din Abrud și autoturismul marca Dacia 1300 aparținând numitului Claudiu Rața, parcat în interior au fost cuprinse de flăcări. Focul s-a extins cu repeziciune la încă patru garaje învecinate și la un stâlp de înaltă tensiune. În cele din urmă pompierii au reușit să stingă flăcările. Incendiul a fost provocat de o defecțiune la instalația electrică fie a garajului, care era improvizată, fie a autoturismului. Dacia 1300 și garajele numiților Cornel Bendea, Alexandru Vas și Ioan Muntean au fost făcute scrum. Celorlalți doi păgubiți, respectiv Emil Iancu și Dumitru Florea garajele le-au ars parțial. Valoarea pagubelor se ridică la suma de 150 milioane lei.
(L.I.)
Primii lauri olimpici din acest an școlar
Locul III la geografie pentru Cristina Mircea din Alba Iulia
Mai mult de jumătate din cei 7 componenți ai lotului care a reprezentat județul Alba la faza națională a olimpiadei școlare de geografie, desfășurată în perioada 18-24 martie, la Deva, au fost premiați. Toți cei patru elevi provin de la Colegiul Național "Horea, Cloșca și Crișan" din Alba Iulia, fiind primele premii obținute de participanții județului la ediția din acest an a olimpiadelor școlare pe discipline. Cristina Mircea (cls. a VIII-a) s-a clasat pe ultima treaptă a podiumului de premiere, iar liceenii Alexandru Bogdan Suciu (X), Claudia Emese Luha (IX) și Teodora Sanda Chețan (XII) au fost recompensați cu mențiuni. De notat faptul că primii doi dintre elevii amintiți au ratat de puțin includerea în lotul care va reprezenta România la olimpiada internațională din vară de la Budapesta, căzând la baraj. De asemenea, Teodora Chețan a fost premiată pentru a patra oară consecutiv la etapa națională a olimpiadei de geografie. Marcel Arăboaie, inspector de specialitate în cadrul IȘJ Alba, a declarat că cele 4 premii obținute reprezintă cea mai bună comportare a elevilor județului în ultimele 4 ediții ale olimpiadei de geografie.
(R.G.)
La Pianu de Sus se vorbește franțuzește
Un eveniment inedit a suscitat interesul comunității locale. Prof. Nicolae Ursu, directorul Școlii generale clasele I-VIII din Pianu de Sus ne-a informat că, prin grija profesoarei de limba franceză Daniela Usinevici, elevii au prezentat în premieră un reușit program artistic în limba franceză. Programul a cuprins povestirea "Pantofii îndrăgostiți" de Pierre Gripari, poezii, cântece și alte scenete din autori francezi. Prezenți în număr mare la manifestare, pienarii au apreciat reușita programului și inițiativa de a dedica premiera Zilei francofoniei.
(S.T.)