Aparenta degringoladă din ultimele două luni de zile, în care pri­căjitul de leu românesc a început să prindă putere în dauna valu­telor forte - euro şi dolarul - face parte de fapt dintr-un mecanism nou de reglare a pieţei valutare româneşti. Este ceva de genul: mai întâi trebuie să fie rău, ca apoi să fie bine sau, ca să luăm un e­xemplu din natură - după furtună întotdeauna vine vreme bună. Piaţa financiară românească a intrat practic într-o nouă etapă, odată cu aşa- zisa încheiere a tranziţiei. Iată, numai în ultimii 2-3 ani, inflaţia a scăzut de la 40-50 la sută, la sub 10 la sută. Concomitent, re­sursele valutare ale Băncii Naţionale s-au consolidat, ajungând în pre­zent la circa 13 miliarde de euro. Este, dacă stăm puţin să ju­decăm drept, un salt uriaş în ceea ce priveşte întărirea poziţiei fi­nan­ciare a României pe plan internaţional, diminuându-se consi­de­rabil riscurile unui crah financiar, ca ţară. Economia a făcut paşi importanţi atât în ceea ce priveşte restructurarea cât şi în cea a creşterii productivităţii muncii şi a competitivităţii, chiar în condiţii mai puţin favorabile. Românii din străinătate au început şi ei să pompeze anual miliarde bune de euro în economie şi în consumul nostru. Aşa încât, iată, Guvernul României şi-a putut permite, pen­tru prima dată, să negocieze la sânge, şi chiar să ameninţe FMI cu ruperea relaţiilor, dacă nu acceptă unele condiţii mai avantajoase pentru ţara noastră privind deficitul bugetar şi investiţiile autohtone.
    Acum, însă, ţinta de inflaţie de maximum 4 la sută pe care ne-o cere Uniunea Europeană până în 2007, precum şi liberalizarea to­tală a contului de capital pun România în faţa unui nou şi important examen de management financiar, şi chiar în faţa unor noi pericole. Actuala apreciere a leului, care potrivit analiştilor se va menţine pe parcursul întregului an, este pusă pe seama sumelor mari de valută ce au invadat piaţa românească, sume ce provin în primul rând de la un "tsunami" de capital străin adus de aşa numiţii "speculatori in­ternaţionali" atraşi de dobânzile mari din România. Valul de lichi­di­tate financiară intrat în ţara noas­tră provine în cea mai mare parte de la speculatorii de bursă care s-au împrumutat în SUA sau în Europa la rate ale dobânzii foarte mici şi i-au adus şi depus aici în bănci, la dobânzi mult mai mari. Problema este acum cât vor sta aceşti bani în băncile româneşti, dacă se vor retrage la un" semnal" toţi odată sau pe rând, fără a produce mari perturbaţii pe piaţa noastră financiară. Banca Naţională (BNR) nu poate să facă minuni. Ea încearcă să intervină tot mai puţin pe piaţă, deoarece intervenţia presupune injectarea de lei, care în lipsa unei creşteri susţinute a producţiei ar determina creşterea preţurilor. BNR caută să reducă încă dobânzile, dar nu poate uita de inflaţie. Astfel că, în perioada următoare, Banca Centrală, aşa după cum declara un important analist, "va trebui să meargă ca pe sârmă, având în stânga un ca­zan cu dobânzi mici şi pericol inflaţionist, iar în dreapta unul cu dobânzi mari, aprecierea leului şi exportatori furioşi". Practic, odată cu liberalizarea contului de capital, România se va schimba foarte mult. Reducerea costului finanţării va fi chiar un şoc. Într-o perioadă scurtă vom dispune de capital mult mai ieftin. Este însă la fel de adevărat că dinamica pieţei valutare va deveni mult mai rapidă. Astfel că agenţii economici cât şi persoanele fizice vor trebui să fie mereu cu ochii pe curs ca pe "butelie". Cei mai câştigaţi vor fi aceia care vor şti să-şi gestioneze cel mai bine riscul valutar şi să-şi administreze cel mai bine resursele. Tot mai mulţi agenţi economici au căpătat încredere în piaţa la termen din Sibiu, care reuşeşte să facă previziuni destul de exacte pe termen mai îndelungat. Spre exemplu, pentru luna iunie 2005, cursul euro este apreciat la 3,575 lei (noi) iar dolarul la 2,68 lei.