Actualitate
Pentru că s-a săturat de rolul acarului Păun,
Dr. Cristian Barbonța a renunțat la conducerea Spitalului județean Alba
     Directorul Spitalului județean de Urgență Alba, dr. Cristian Bar­bonța, a prezentat ieri, într-o conferință de presă, motivele oficiale ca­re au stat la baza cererii de renunțare la funcție înaintată Con­siliului de Administrație, începând din 1 aprilie, când va redeveni șeful secției chirurgie. Primul motiv invocat de el este dificultatea pe care a întâmpinat-o în a îmbina munca de chirurg, care cere o im­plicare de 24 de ore pe zi, cu cea de manager al spitalului sau, altfel spus, criza de timp. În al doilea rând, dr. Barbonța a spus că sub­fi­nanțarea "cronică" a sistemului sanitar de circa 5 ani încoace con­tinuă să producă nemulțumiri generale atât în rândul angajaților, cât și al asiguraților. Practic, a spus el, Spitalul județean Alba va con­tinua lupta de supraviețuire, ca de altfel majoritatea spitalelor. Pro­iectul bugetului pe anul 2005 este aprobat de CAS, care numai teo­retic lasă loc de negocieri, pentru că alocă sume cu mult mai mici decât cele necesare. De asemenea, politica de resurse umane este coordonată de Ministerul Sănătății, orice angajare de personal fă­cându-se doar cu aprobarea Direcției de Sănătate Publică sau direct a MS. Chiar și aprovizionarea se face, deși indirect, tot prin MS, ca­re organizează licitațiile naționale, nelăsând astfel libertatea spita­lelor de a-și alege furnizorii. În opinia sa, directorul spitalului este legat de mâini și de picioare, el neavând putere efectivă de decizie. Dr. Barbonța s-a întrebat unde intervine actul managerial, când di­rectorii spitalelor sunt criticați că sunt slabi manageri, pentru că ei doar încasează reproșurile, fiind "acarul Păun" al unităților sanitare. Cel de-al treilea motiv care l-a determinat pe dr. Cristian Barbonța să renunțe la funcție are legătură cu relația cu Consiliul Județean Alba, cofinanțator al spitalului, despre care susține că traversează o perioadă "tensionată", din cauza criteriilor politice invocate în pre­zent, nedeclarate oficial dar prezente permanent în presa locală. El și-a amintit de o discuție purtată cu președintele CJ Alba, Ion Du­mitrel, care, susține Barbonța, utilizând cuvinte care nu-i fac cinste, a decis anularea licitației pentru externalizarea serviciilor de bucă­tărie. Nu în ultimul rând, presiunile exercitate de Sindicatul Sanitas privind creșterea veniturilor salariale, acordarea celui de-al 13-lea salariu pe anul 2004 și a tichetelor de masă (20 buc./lună/angajat), deși le consideră justificate, provoacă dificultăți financiare, 85 la sută din venituri fiind alocate pentru plata salariilor și a contribuțiilor afe­rente acestora. Cristian Barbonța a arătat că segmentul de salarii și contribuții a crescut cu 40 la sută față de anul trecut, în timp ce tariful pe caz ponderat s-a majorat cu numai 10 la sută, diferența de sumă înregistrată ducând la imposibilitatea efectuării plăților către furnizori. Numai pe lunile ianuarie și februarie a.c. s-au creat astfel arierate de aproximativ 9 miliarde de lei, Contractul-cadru pe acest an interzicând regularizarea conform noului tarif pe anul 2005, si­tuație în care spitalul a pierdut circa 4 miliarde. Deși susține că a fost un simplu membru PSD, el consideră că a trebuit să țină cont și de schimbarea politică realizată anul trecut la nivel național, chiar dacă va fi nevoit să renunțe la funcția deținută din 2001, fiind con­firmat pe post prin concursul din anul 2003.
    Despre succesorul său, dr. Barbonța a spus că este prieten cu vi­ceprimarul Călin Potor și se bucură sincer pentru faptul că acesta a acceptat funcția de director, lăsând "ciolanul de la primărie", pentru a-și pune "capul în jug", la spital. Dr. Barbonța crede însă că dr. Po­tor va avea mai mult timp să se ocupe de problemele spitalului, în­trucât nu este legat de o secție anume, care implică relația cu bol­navul internat, completarea condicilor etc. De asemenea, dr. Călin Potor ar putea colabora mult mai bine cu primarul Mircea Hava și Consiliul Local, care nu au alocat nici un leu spitalului, cu toate că și locuitorii municipiului se tratează tot aici.
Robert GHERGU

La inițiativa publicației bucureștene Bucharest Break­fast Week
Autoritățile locale au luat micul dejun cu oamenii de afaceri
     Ieri s-a desfășurat, la inițiativa publicației bucureștene de limbă engleză "Bucharest Breakfast Week" (BBW), în colaborare cu Ban­ca Transilvania, la sala de conferințe a Hotelului Parc din Alba Iulia, o întâlnire la care au fost invitați să participe autoritățile locale și re­prezentanții celor mai reprezentantive companii din județ. Astfel că, ghidându-ne strict după cum a fost intitulat evenimentul - "Alba Iulia Power Breakfast" - primarul Mircea Hava, prefectul Cosmin Covaciu și vicepreședintele Consiliului Județean Florin Mărginean, au luat un "mic-dejun de afaceri" împreună cu cei mai importanți oameni de profil ai județului. Și pentru că subiectul principal a fost banii și in­vestițiile, fiecare s-a lăudat ori s-a plâns după cum merg și afacerile. Mircea Hava s-a lăudat cu faptul că din punct de vedere al primăriei, Alba Iulia reușește, deși cu greutate, să se finanțeze din bani locali în condițiile în care "nici 1% nu vin de la București". Tot domnia sa a subliniat faptul că până în acest an Primăria nu a putut beneficia nici de credite pentru că nu avea cum să le garanteze, așa că s-a recurs la obligațiuni. Una peste alta, lucrurile nu merg nici foarte bine dar nici prea rău dacă ne gândim la faptul că și prefectul de Alba a dat asigurări că Prefectura va sprijini și se va implica activ în susținerea oamenilor de afaceri astfel încât să se creeze și la nivelul județului Alba "un climat concurențial între mediul de afaceri privat și cel de stat". Și din punctul de vedere al Consiliului Județean lucrurile încep să capete contur în domeniul investițiilor serioase, cel mai recent exemplu fiind cel al firmei italiene Pirelli care intenționează să in­vestească 10 milioane de euro în județul Alba. Prezent la întâlnire, directorul Băncii Transilvania a prezentat oferta acestei bănci pentru județul nostru, propunând în același timp sprijin mai ales pentru sec­torul IMM-urilor, dar și persoanelor fizice și juridice prin credite. Și dacă ar fi să-i credem pe cuvânt pe reprezentanții unora dintre cele mai mari firme din județ există în Alba firme profitabile, cu cifre mari de afaceri, care asigură locuri de muncă stabile, cu planuri de ex­tindere și dăm doar câteva exemple: Kronospan, Albalact, Tran­sa­via, IPEC ș.a. Din aceste exemple reiese că județul nostru este reprezentat cu brio pe plan național și internațional. Concluziile a­ces­tei întâlniri vor fi cuprinse de BBW într-un supliment color pre­zentând în articole și imagini succesele în afaceri și evoluția eco­no­mică a municipiului și județului Alba.
Ioana PITICARIU

Dragi albaiulieni,
     Între 27 și 29 mai 2005 vom sărbători împreună o nouă ediție a Zi­lelor Municipiului Alba Iulia.
    Întrucât ne interesează cu adevărat părerea voastră și pentru că Zilele Alba Iuliei trebuie să conțină ceea ce voi vă doriți cu adevărat, vă rog să postați pe forumul de pe site-ul Primăriei (www.apulum.ro) ideile și propunerile voastre, sau trimiteți-le pe e-mail la adresa hava@apulum.ro.
    Dacă vă doriți o anumită formație de muzică, un anumit moment în calendarul manifestării, sau altceva, nu ezitati să ne scrieți! Vom lua în discuție absolut tot ceea ce ne veți trimite și vom alcătui o propunere de desfășurător pentru Zilele Alba Iuliei, pe care o vom posta pe site.
    Timpul fiind relativ scurt, aștept propunerile voastre!
Mircea HAVA, primarul Dumneavoastră

O gură de oxigen
Zlătnenii reîmpăduresc terenurile degradate
     Ieri, la Pătrângeni, localitate din componența orașului Zlatna, s-a desfășurat o primă acțiune de refacere a terenurilor dezgolite de ve­getație. Se știe că în deceniile trecute suprafețe întinse, agricole, fo­restiere, pășuni, fânațe au fost supuse unui continuu proces de po­luare care le-au adus într-un avansat stadiu de degradare. Pentru vii­toarea pădure s-au plantat 1000 de puieți arboricoli pe o suprafață de 20 ari. Este doar un început, acțiunea făcând parte dintr-un am­plu proiect de refacere a zonelor degradate care se va desfășura în timp. Reîntinerirea pădurilor din perimetrul zlătnean i-a reunit pe toți cei care se preocupă de sănătatea naturii, a oamenilor: de la cei a­proape 70 de copii de grădiniță, localnici până la oficiali ai județului și orașului. Au fost prezenți: prefectul județului, Cosmin Covaciu, sub­prefectul de Alba, Clement Negruț, președintele Consiliului ju­dețean, Ion Dumitrel, primarul orașului Zlatna, Silviu Ponoran și, fi­rește, specialiști în domeniul agriculturii: Mihai Morar, director al Di­recției Silvice Alba, Alexandrina Ilica, președinte al filialei Progresul Silvic Alba, personal de la ocoale silvice din județ, inclusiv cele pri­vate. Un debut promițător pentru zestrea de aur verde al Albei. (S.T.)
Până la Conferința Județeană
Alba Iulia și Blaj - două probe de foc pentru pesediști
     Majoritatea conferințelor locale de alegeri din PSD Alba sunt deja istorie, mai rămânând de desfășurat numai 5, din totalul de 77. Din­tre acestea rețin atenția cele de la Alba Iulia și de la Blaj unde, la fel ca și la Sebeș, Aiud și Cugir, este foarte important semnalul care va fi dat în perspectiva Conferinței județene. Atât la Alba Iulia, cât și la Blaj, lucrurile nu sunt tocmai clare, sau cel puțin nu a răzbătut nimic până acum, în ceea ce privește oamenii care vor fi susținuți de Mu­gurel Sârbu și Ioan Rus la conducerea acestor organizații. Mai mult ca sigur însă printre candidați se vor regăsi la Alba Iulia Doina Emilia Harda, Cornel Suciu, Radu Soare și, mai nou, Dorel Dârloșan, iar la Blaj Mircea Frențiu și Ioan Șolea. Nu este lipsită de interes nici "cu­loarea" delegaților acestor două organizații la conferința supremă din 16 sau 17 aprilie a.c. De precizat că la Blaj, conferința locală a PSD va avea loc pe data de 8 aprilie a.c., iar la Alba Iulia pe data de 9 a­prilie a.c.
    O luptă strânsă va avea loc și la Câmpeni, unde se pare că vor candida pentru funcția de președinte a filialei locale, Constantin Se­lagea și Gheorghe Drăgoi. Zlatna și Teiușul se anunță a fi zone mai liniștite din acest punct de vedere, Eugen Colda și respectiv Gheor­ghe Lazea fiind ca și aleși.
Răzvan JURCĂ

La nivel județean
Protocol de colaborare numai pe jumătate
     "În urma discuțiilor purtate săptămâna trecută cu liderii partidelor din Coaliție s-a convenit modificarea Protocolului în sensul cuprin­de­rii doar a măsurilor prevăzute la nivel politic județean", se precizează într-un comunicat semnat de deputatul Nicolae Popa, liderul PUR Al­ba. Tot aici se arată că protocolul a fost semnat, deocamdată, doar cu PD, "urmând ca zilele acestea să fie semnat și de PNL". Nu putem să nu ne întrebăm dacă această decalare are la bază ne­mulțumirea liderului umanist vizavi de coruperea primarilor și vice­primarilor PUR de a trece la PNL. Conform unor informații neoficiale se pare că PUR-ul mai are un singur primar, majoritatea trecând la liberali. Ceea ce știm sigur este că un punct important al proto­co­lului amintit se referă la interdicția acestor practici între "aliați". Cine va ceda vom vedea... (I.P.)
S-a împușcat în picior!
     Un tânăr de 23 de ani din Alba Iulia a ajuns luni seara la Spitalul județean de Urgență, după ce s-a împușcat accidental cu o pușcă cu alice în piciorul drept. Victima se numește Cristian C. și este cadru militar la o unitate specială din municipiu. Tânărul a ajuns la spi­tal în jurul orei 19.50, fiind diagnosticat de medici cu plagă îm­pușcată antepicior drept, corp străin metalic (alică) la nivel meta­tar­sian II și fractură a capului metatarsian. El a povestit personalului de gardă de la "Urgențe" că incidentul s-a produs în timp ce se întorcea de la locuința unui prieten, având asupra sa arma cu alice. Deoarece afară ploua, tânărul susține că, pentru a proteja pușca de stropii de apă, a luat-o la fugă ținând arma cu țeava în jos. La un moment dat, pușca s-a descărcat întâmplător și o alică i-a perforat pantoful sport, pătrunzându-i între oasele labei piciorului drept. Pacientul a fost lă­sat să plece acasă, după ce i-a fost extrasă alica și a primit în­gri­jirile necesare, nefiind necesară spitalizarea lui.(R.G.)
DGASPC Alba nu aplică ci ignoră legea!
     Am primit răspunsurile la întrebările adresate Direcției generale de asistență socială și protecție a copilului (DGASPC) Alba, iar unul dintre ele este următorul: "În evidențele Serviciului resurse umane a (!?) DGASPC nu figurează angajați încadrați într-o categorie de han­dicap". Problema e că întrebarea în acest sens pe care o adre­sasem DGASPC avea o țintă precisă: astfel de angajați, persoane cu handicap, trebuia să existe deja în structurile instituției. Iată ce prevede legea în acest sens: "Agenții economici care au cel puțin 75 de angajați, precum și autoritățile și instituțiile publice care au cel puțin 25 de funcții contractuale, au obligația de a angaja persoane cu handicap, cu contract individual de muncă, într-un procent de cel pu­țin 4% din numărul total de angajați, respectiv din numărul de funcții contractuale prevăzute în statul de funcții" (Legea nr.343/12 iulie 2004). Orice comentariu e de prisos, atâta timp cât tocmai instituția care ar trebui să-i protejeze pe cei cu disabilități (inclusiv prin me­tode active), nu respectă prevederile legale. (I.H.)
Primarul dă pâinea și vinul de Paște
     Ca de fiecare dată în ultimii ani, primarul comunei Roșia Mon­tană, Virgil Narița, va asigura din buzunarul propriu pâinea și vinul pentru sărbătorile de Paște. "Voi face acest gest în toate parohiile din comună, dacă și preoții sunt de acord iar Paștile nu au fost date de alți enoriași. Pâinea și vinul vor ajunge și la Poiana Sohodol, pen­tru că nu uit de unde am plecat", a spus Virgil Narița.(F.R.)

Sus
© Copyleft S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.