Tocmai s-a anunţat că Papa Ioan Paul al II-lea s-a stins din viaţă după două zile de agonie, în care celelalte evenimente au fost ecli­p­sate de pâlpâirea tot mai slabă a acestei lumini a sfârşitului de se­col al XX-lea.
    În cele două zile toţi cei interesaţi au putut afla, din emisiunile de televiziune, viaţa şi modul în care a influenţat evoluţia lumii. De ase­menea, s-au discutat pe larg aspectele religioase. Însă cum eu sunt ateu, voi privi din perspectivă laică. Şi-n primul rând le voi da un 3 acelor ziarişti care, în goana după senzaţional de doi bani, au anunţat decesul cu o zi înainte de a se produce! Ce-i costa dacă aşteptau anunţul oficial? Nici măcar în acest caz bunul simţ nu poate fi în faţa dorinţei de a da primul o ştire?! Dacă ar fi murit pre­şedintele SUA înţelegeam fiindcă implicaţiile politice şi militare sunt enorme. Dar în cazul lui Ioan Paul al II-lea?... Şi o notă bună pentru Biserica Ortodoxă Rusă, care i-a "afurisit" pe analiştii care dez­bă­teau succesiunea în fruntea Bisericii Catolice înainte ca Papa să fi trecut în amintire!
    Pentru credincioşi probabil că principalul merit al lui Ioan Paul al II-lea a fost deschiderea dialogului între diferitele religii şi faptul că a fost în ţări ortodoxe, a fost în moschee şi-n sinagogă. Însă pentru lume şi pentru religie cea mai importantă a fost lupta dusă împotriva comunismului. Este clar că dacă acesta nu pica, România nu s-ar fi putut mândri că este prima ţară ortodoxă în care a fost un papă în ultimele secole. Ca să nu mai pomenim că acum probabil puteam număra bisericile de la noi pe degete, însă şi acelea ar fi fost mu­zee, în cel mai bun caz, nu locaşe de cult, iar prizonierii de conştiinţă şi de credinţă ar fi săpat la canalul Dunăre - Baia Mare.
    Sincer să fiu, nu credeam că voi plânge vreodată la moartea vreunui lider, însă prima dată am făcut-o anul trecut, când s-a dus Ronald Reagan, cel fără de care nu s-ar fi distrus Cortina de Fier, şi acum. Dintre cei 3 lideri care au iniţiat prăbuşirea comunismului a mai rămas Gorbaciov...
    Deşi Papa ne-a îndemnat să ne bucurăm, nu-mi dă inima ghies când mă gândesc că, paradoxal, cea mai mare pierdere va fi pentru tinerii care nu l-au prins. Nu pot spune că pentru mine a fost un model. Tot aşa cum nu pot spune despre Ronald Reagan, Mihail Gor­baciov, Doina Cornea şi preotul ortodox Gheorghe Calciu Du­mitreasa, fiindcă îmi cunosc limitele. Dar erau reperele morale care, mie şi altora, ne-au dat speranţa că într-o bună zi vom scăpa din iadul comunist. Însă mă îngrozesc când aflu că acum tinerii au ca modele fotbalişti şi cântăreţi de duzină. Ceea ce-ar trebui să-i pună serios pe gânduri nu numai pe profesori, dar şi pe liderii religioşi de la noi.
    Cum în acest moment Papa Ioan Paul al II-lea este aplaudat la Vatican cum n-a fost niciodată aplaudat Ceauşescu sau alt dicta­tor, este cel mai fericit moment ca să închei. Odihneşte-te în pace, KAROL WOJTYLA... "VIVA PAPA!"