Ce mângâiere este trâmbiţata remaniere, adică reorganizare a guvernului pentru curiozitatea dornică să-şi confirme sieşi că tot ce e nou e şi efemer. După doar un trimestru de şedinţe de iniţiere, de lucrări în trombă masivul nostru executiv îşi declină schimbarea la faţă anunţată de ministrul Bogdan Olteanu printr-o reorganizare care va avea loc după semnarea tratatului de aderare la UE dintr-un motiv foarte simplu pentru că actualul "funcţionează pe structura fostului executiv". În atmosfera de certă efervescenţă şi-au exprimat deja opiniile, fireşte pro şi contra, membrii şi nemembrii din guvern. Preşedintele interimar al PD, Emil Boc, vede un Guvern Tăriceanu puţin restructurat, un fel de altă Mărie cu aceeaşi pălărie, idee pe placul premierului în exerciţiu. Mutaţiile încep de la cei mici, de la agenţii şi trec, eventual, la comasarea sau desfiinţarea unor minis­tere, în momentul de faţă existând "structuri care se dublează făcute de PSD pentru a da de lucru unor membri de partid". Emil Boc a exclus posibilitatea schimbării primului ministru neacreditând astfel zvonistica înlocuirii d-lui Tăriceanu cu vehiculatul nume al expremierului Stolojan. Nici liderul UDMR, Marko Bela nu vrea o răsturnare de situaţie în care reprezentanţii UDMR ar fi puţin pro­babil să-şi mai regăsească portofoliile, considerând remanierea "i­no­portună, dar necesară". Sugestia discuţiilor pe această temă este "probabil puţin mai târziu", într-o formulare pe cât de laconică, pe atât de ambiguă, care nu ascunde senzaţia de anxietate. Pre­mierul Călin Popescu Tăriceanu accentuează, în aceeaşi notă eva­zivă, faptul că restructurarea guvernamentală nu constituie în pre­zent problema numărul unu: "Nu vă pot da detalii pentru simplul motiv că acest proces nu constituie în momentul de faţă o prio­ritate... acum nu am elemente relevante să prezint". Câtă lecţie de modestie încape în afirmaţiile cenzurate la maximum ale guver­na­nţilor noştri! Cu un simţ profetic, altminteri greu de imaginat, Adrian Năstase, mai puţin ocupat cu atribuţii în ultima vreme, se lansează pe unde susţinând că ştie el bine din surse că preşedintele Bă­sescu nu a renunţat la anticipate. Mai mult chiar, le va solicita miniştrilor PD să demisioneze pe data certă (?!) de 26 aprilie, nedorind ca imaginea de la Cotroceni să-i fie asociată cu un guvern al cărui procentaj de simpatie se erodează cu mare viteză. Ano­nimatul surselor îi permite liderului PSD să deplângă în aceeaşi măsură eventualitatea unui impact negativ asupra procesului de aderare, dacă executivul s-ar bulversa tocmai acum concluzionând îngrijorat: "Declanşarea alegerilor anticipate sau doar o criză guver­namentală va genera, fără îndoială, reacţii foarte puternice negative. ...Deci, ar crea o foarte mare nervozitate în Parlamentul European, ar duce la blocarea sutelor de obiective de îndeplinit..."
    Şi totuşi, în jocul anticipatelor, al remanierilor sau al cui o mai fi există o atracţie de ordin luminos când descoperim că trei sferturi dintre români nu susţin ideea unor alegeri, schimbări de care s-au cam săturat. Cel puţin aşa glăsuiesc sondajele de opinie din ultima vreme. Soliditatea guvernului nu pare cu nimic minată de "sprijinul parlamentar", ba am putea spune fără rezerve că este bine înţepenit din alte puncte de vedere, că avem un executiv care are grija paternă să ne biciuiască pe toţi. Şi atunci la ce ar folosi un retuş care nu ne-ar alina sufletele şi aşa apăsate de atâtea nevoi?
    Înzecita tenacitate a declaraţiilor care fac leitmotivul unor anti­cipate şi remanieri va ajunge negreşit şi ea într-un final care îşi me­rită efortul.