Precum din pulbere, din ţărână şi cenuşă răsar adeseori neste­mate preţioase, la fel au fost cazuri când unii, din tâlhari, necre­dincioşi sau desfrânaţi au devenit cuvioşi, mărturisitori sau sfinţi. Numărul lor este nesfârşit şi dau o frumuseţe neasemuită zilelor din calendar, când numele lor sunt pomenite sau chiar prăznuite. Au fost şi situaţii când unii, aflându-se în stare de graţie, întingând chiar dintr-un blid cu Dumnezeu, au căzut ca fulgerul din cer, ajungând să coabiteze cu dracii, "acolo unde viermele nu doarme şi focul nu se stinge". Temele zilei ne sugerează cel puţin două situaţii în care do­uă femei "moarte au fost şi au înviat, pierdute au fost şi s-au aflat". Aici este frumuseţea fără egal a învăţăturii creştine, care îl scoate pe om din iad şi-l strămută în paradis, pentru că viaţă de iad au dus şi cele două femei de care ne vom ocupa, până când, fiecare în felul ei, a găsit Calea, Adevărul şi Viaţa.
    Fiind invitat de către fariseul Simon, pe care-l vindecase oarecând de lepră, să ia masa la el, o femeie păcătoasă, având un vas cu mir se apropie de Iisus "şi stând la spate, lângă picioarele Lui, plân­gând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir". Este tabloul omului ce se predă necondiţionat. Imaginea femeii care se apropie de Iisus, dar nu prin faţă, ci prin spate, care nu scoate un cuvânt, parcă spre a nu tulbura pe cei ce discutau la nivelul mesei, face cea mai plenară spovedanie, nu cu vorbe, ci cu lacrimi, acolo jos, sub masă, la nivelul pământului, mai jos nu se putea pleca şi acolo, sufletul său pocăit, cu desăvârşire convertit, murmura printre lacrimi şi suspine ca şi tâlharul: "Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta". Eu îţi spăl picioarele cu mir, lacrimi şi păreri de rău, Tu spală-mi sufletul. În ciuda celor ce priveau cu ochi de gheaţă acest spectacol unic, Iisus spune: "Iertate sunt păcatele ei cele multe, că mult a iubit" (Lc.VII, 47).
    Al doilea personaj al zilei adus din moarte la viaţă, este Cuvioasa Maria Egipteanca, o femeie frivolă, care din fragedă tinereţe n-a pre­cupeţit nici un efort în a se întrece pe sine într-un desfrâu fără frontiere. Când Dumnezeu a socotit că "ajunge zilei răutatea ei", a trezit-o din această beţie nestăvilită, care călca totul în picioare, a aşezat-o cu ochii în soare ca şi pe Saul pe drumul Damascului, şi din clipa venirii în sine a început cea mai longevivă şi mai austeră viaţă de pocăinţă din istoria monahismului feminin. Vreme de 47 de ani n-a văzut nici chip de om. Înainte cu un an de moarte, Dum­nezeu trimite în adâncul pustiei un monah bătrân, Zosima, să o spovedească şi să o cuminice. Aceluia îi povesteşte cum a trăit aproape o jumătate de veac cu trei pâini şi jumătate răscumpărând vremea şi anii tinereţii, cu lacrimi, rugăciuni şi cu pocăinţă ne­încetată. Venind din nou după un an să repete Sf. Taine, bătrânul Zosima o găseşte moartă, iar lângă trupul ei sta un leu lingându-i picioarele. Bătrânul s-a temut de fiară, dar aceasta înţelegându-i parcă frica, s-a apropiat de el cu blândeţe ca şi cum i s-ar închina. Ştiind că nu-i poate săpa groapa, fiindcă era slăbit şi nu avea unelte, bătrânul i-a zis leului să sape, iar acesta şi-a înţeles rostul, scor­monind cu labele o groapă, care să cuprindă puţinele rămăşiţe trupeşti ale Cuvioasei Maria Egipteanca. Bătrânul şi leul şi-au luat rămas bun, unul îndreptându-se spre mănăstire, iar altul, afundându-se în adâncul pustiei. Trupul sfintei a rămas ca un Sfinx, zălog al deşertului care a sanctificat-o, servindu-ne tuturor o superbă lecţie de convertire.

---

     La Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia a avut loc în 15 aprilie, începând cu ora 12.00, într-un cadru plin de culoare, vernisajul expoziţiei retrospective a picto­rului Eugen Patachi, realizat cu ocazia împlinirii a 65 de ani de viaţă a maestrului. Expoziţia a fost organizată în colaborare cu Galeria de Artă "Cristian" din Cluj Napoca, galerie înfiinţată în anul 1991 de către Eugen Pata­chi în memoria fiului său. Locaţia a fost aleasă de către pictor, care a menţionat că a dorit să realizeze "înainte de a fi primit în braţele Domnului" o expoziţie pe meleagurile natale, la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia. Prezentarea expoziţiei a fost făcută de către criticul de artă Alexandra Rus (Muzeul Naţional de Artă Cluj Na­poca) care printre altele a spus că "tablourile domnului Eugen Pa­tachi sunt sinteze spirituale şi cromatice prin care încearcă să trans­mită o idee, un sentiment care să poată intra în dialog cu noi, privitorii". În cele 56 de lucrări expuse temele predominante sunt peisajele, natura statică, florile, nudurile şi sunt realizate prin com­binaţii inventive, specifice, de culoare. (L.I.)