"Cu prostul să nu te pui, că are mintea odihnită" spune un vechi şi înţelept proverb românesc. Probabil că domnul Ion Iliescu, e­ternul şi fascinantul nostru conducător, intrat în arena bătăliilor poli­tice încă din anul 1944, nu a prea luat în seamă această avertizare, considerându-se invincibil în faţa "prostănacului". Numai că tătucul Iliescu a fost singurul care l-a apreciat în acest fel pe diplomatul de carieră, care a îndrăznit să intre în competiţie pentru preşedinţia PSD. Iar cu o floare nu s-a putut manipula un Congres cu 1.500 de delegaţi! Ceea ce s-a şi întâmplat, astfel că Ion Iliescu a pierdut şefia partidului, fiind învins de Mircea Geoană cu scorul de 964 de voturi la 530 de voturi. O victorie clară, care poate marca începutul unui nou drum în activitatea celui mai mare şi mai important partid de stânga din România. Reformarea partidului se poate spune că a încăput pe mâini bune, iar primul pas a fost făcut chiar la Congres, când s-a acceptat competiţia, şi a ieşit la rampă noul lider al par­tidului, care s-a impus printr-un discurs cu totul deosebit faţă de vechile sloganuri şi cuvântări tovărăşeşti.
    De ce este perceput Mircea Geoană drept salvatorul partidului şi care sunt atuurile sale? Diferenţa dintre Ion Iliescu şi Mircea Geoa­nă este una de idei, comportament şi atitudine politică, bine con­turate şi de faptul că, în timp ce Iliescu a studiat 5 ani la Moscova, Geoană a fost ambasador 5 ani la Washington şi nu a stat degea­ba, spiritul întreprinzător şi pragmatic al americanilor imprimându-i o conduită şi o mentalitate de luptător şi învingător prin forţele pro­prii. Forţe care au fost stimulate de grupul de la Cluj, în frunte cu Ioan Rus, autorul celebrei Declaraţii pentru mişcarea de înnoire a partidului, document semnat de 14 lideri de organizaţii judeţene din Transilvania printre care şi Mugurel Sârbu. Nu întâmplător Ioan Rus a obţinut cele mai multe voturi la recentul Congres al partidului - 1032 (faţă de 964 voturi pentru Geoană, respectiv 1018 voturi pentru Adrian Năstase) şi poate fi considerat adevăratul părinte al reformei din PSD. Chiar se poate afirma că inspiratorul victoriei lui Mircea Geoană, ca să folosim un limbaj specific lucrărilor înaltului forum, a fost tocmai Ioan Rus, care se vede treaba că nu a fost degeaba şeful poliţiştilor de la care a învăţat strategiile şi metodele specifice de luptă pentru a atinge un obiectiv, fie el şi politic.
    Aşadar, dând Cezarului ce-i al Cezarului, nu putem să nu re­levăm rolul pesediştilor din Ardeal în eşecul politicii de tip dâm­boviţean, care l-a avut drept stindard pe Ion Iliescu. Altfel, un om sărac şi cinstit, dar care, în 11 ani, cât a fost şef al statului, a păs­torit cele mai mari acte de hoţie şi corupţie, ce i-au adus pe români într-o stare de sărăcie deplorabilă. De fapt, marea bătălie în PSD s-a dat tocmai pe acest teren, al schimbării imaginii partidului, per­ceput de către populaţie ca un partid corupt, dominat de baronii cen­trali şi locali care s-au îmbogăţit prin jafurile din privatizări, bănci şi jocuri tip Caritas şi FNI. Să sperăm că spiritul ardelenilor va mântui şi înnoi PSD-ul, astfel ca social-democraţia românească să devină o forţă politică cu adevărat preocupată de soarta celor mulţi, săraci şi necăjiţi. Rămâne de văzut dacă Mircea Geoană, A­drian Năstase şi Miron Mitrea au înţeles mesajul declaraţiei de la Cluj şi că odată ajunşi la putere nu se vor mulţumi cu rosul cio­lanului în acea tradiţie dâmboviţeană, cultivată şi ocrotită de tătucul Iliescu!!!