Actualitate
Ecouri la Congresul Partidului Social Democrat
Parlamentarii PSD de Alba între satisfacție deplină și dezamăgire
     Congresul Partidului Social Democrat de la mijlocul acestei săptămâni nu a fost nici pe departe "Congresul al XVI - lea" al PCR, așa după cum anticipau mulți și asta pentru că majoritatea delegaților și-au dorit cu toate puterile să rupă orice legătură cu trecutul, dar mai ales să nu mai fie catalogați ca și corupți, baroni, mafioți și comuniști. Despre toate aceste lucruri, dar și despre mul­te altele va exista timp suficient pentru a fi dezbătute și analizate, ne vom opri acum doar la felul în care au privit cei 3 parlamentari ai PSD Alba, schimbările fundamentale care s-au produs în interiorul acestui partid. Deputatul Mugurel Liviu Sârbu, fostul președinte al organizației județene s-a arătat pe deplin satisfăcut de noua echipă de conducere a PSD, declarându-ne că de data aceasta a avut mână bună, votându-i atât pe Mircea Geoană (președinte), Adrian Năstase (președinte executiv) și Miron Mitrea (secretar general), cât și echipa de vicepreședinți. "A învins un sistem bazat cu ade­vărat pe principii social - democrate, și cred că vremea tovarășilor din PSD a apus definitiv. Scăparea lui Ion Iliescu, când a oferit cuvântul "tovarășului" Adrian Năstase, a fost importantă în decizia finală, dar nu decisivă pentru că în sală oricum bătea vântul schim­bării. Prin alegerea lui Mircea Geoană, PSD s-a întărit considerabil și cred că acest aspect va produce acum cu adevărat fiori actualei puteri. De acum înainte vom face cu adevărat opoziție", a spus deputatul de Alba. Mugurel Sârbu a mai precizat că își menține poziția vizavi de Ioan Rus în sensul că nu mai există nici o punte de comunicare între ei, și că reforma de la vârful partidului va fi urmată inevitabil și în anumite structuri din teritoriu.
    Opiniile lui Mugurel Sârbu au fost împărtășite în totalitate și de către senatorul George Cristian Maior. "Ceea ce s-a întâmplat la con­gresul PSD este rodul unei munci și al unui proiect care s-a finalizat. Acest proiect de reformare și schimbare în partid s-a îm­plinit. Actuala conducere va face din PSD un partid social - de­mocrat modern, capabil să atace alegerile în forță, un guvern PSD care să construiască o Românie nouă și modernă. Mircea Geoană și Adrian Năstase, și el un câștigător al congresului, vor reuși să creeze un partid bine structurat și capabil să câștige în orice moment puterea. S-a văzut că Grupul de la Cluj dorește o profundă reformare a partidului, nu un joc regional, obscur, o simplă con­spirație locală. Mă bucur din tot sufletul pentru rezultat, pentru Mircea cu care am lucrat ani de zile". În fine, deputatul Emil Cu­tean nu și-a ascuns o oarecare dezamăgire legată de faptul că Ion Iliescu a pierdut alegerile. "Am mers pe mâna lui Ion Iliescu având în vedere că amândoi am luptat pe baricadele Revoluției din De­cem­brie 1989. Nu s-a dorit realegerea lui, asta este, mergem mai de­parte, sper ca noua conducere să demonstreze că PSD va rămâne în continuare un partid puternic. Aceste alegeri au demonstrat că PSD este cel mai democratic partid din România, că nu s-au făcut fel și fel de fraude pentru victoria unuia sau a altuia, așa cum se insinuase de către anumite persoane. Voi colabora cu noile struc­turi și le urez să nu dezamăgească fiindcă așteptările tuturor sunt acum foarte mari".
    În final vă oferim și o mică picanterie care s-a petrecut în orele prealabile Congresului. Mugurel Sârbu a fost abordat, fără nici o je­nă, de o parte din delegații județului Alba la Congres (oamenii lui Ioan Rus) pe tema cazării acestora pe durata desfășurării lui. "D-le Sârbu ne-ați rezervat și nouă niște camere la hotel?" l-au ches­ti­onat aceștia. "Sigur că da" a răspuns deputatul de Alba... "la Gara de Nord!".
Răzvan JURCĂ

Ioan Rus, mulțumit de conducerea PSD
     Prezent la Congresul PSD de la București, liderul PSD Alba, Ioan Rus, s-a declarat mulțumit de noua echipă de conducere de la vârful partidului, apreciind-o ca fiind una tânără, bună și care întru­chipează voința celor care au votat. "Fiecare și-a exprimat propria voință, inclusiv cei din delegația Alba care au votat după propria con­știință fără să le sugereze cineva pe cine anume să voteze", a apreciat Ioan Rus. "A fost aleasă o echipă tânără pe care noi (PSD Alba n. red.) o vom susține și care răspunde nevoii de schimbare care s-a simțit în ultimul timp", a adăugat domnia sa. Cât despre Iliescu, dl. Rus consideră că soarta lui a fost decisă, practic, în tim­pul Congresului, de acea nefericită exprimare când i s-a adresat lui Năstase cu apelativul de "tovarăș". Aceasta, plus jocurile de cu­lise, au contribuit la excluderea lui Iliescu de la conducerea parti­dului. "Cât despre organizare pot spune că a fost mai defectuoasă decât cea de la o simplă conferință județeană, mai ales în ceea ce privește modalitatea de votare și problema care s-a ivit cu buletinele de vot".(I.P.)
În urma Congresului lupta din PSD Alba s-a relansat
     Senatorul PD de Alba Alexandru Pereș a declarat în cadrul unei conferințe de presă că în urma alegerii lui Mircea Geoană în fruntea PSD, viața politică va cunoaște o înviorare. "Echipa aleasă acum la vârful PSD îmi amintește de formula fostului guvern. Mircea Geoană a declarat că după încheierea congresului, PSD va constitui un gu­vern din umbră care va monitoriza toate acțiunile guvernului în func­țiune. Acesta este un semnal al dinamizării vieții politice. Mă bucur că, în sfârșit, Ion Iliescu părăsește prim planul scenei politice. Re­marc de asemenea dispariția altor oameni controversați cum sunt Viorel Hrebenciuc, Octav Cozmâncă, Dan Ioan Popescu, Doru Ioan Tărăcilă... PSD s-a ținut de cuvânt și delegații au votat înnoirea. Vom vedea însă cum va reuși Mircea Geoană să țină în frâu un par­tid atât de mare, dar mai ales eterogen". Referindu-se la situația din PSD Alba în acest nou context, Alexandru Pereș a declarat că lupta din PSD Alba nu numai că nu s-a încheiat odată cu alegerea lui Ioan Rus ca președinte, dar ea a fost acum relansată. Ioan Rus va avea o sarcină dificilă în a gestiona nu atât problemele din orga­nizație, cât mai ales în a negocia poziția sa și a PSD Alba în rândul organizațiilor partidului din Transilvania care, se pare, vor fi coor­donate de tizul său de la Cluj care a fost ales vicepreședinte al PSD. În PSD Alba există oameni care au declarat că nu există cale de împăcare cu Ioan Rus. Unii dintre ei au demisionat din par­tid, dar senatorul PD nu exclude că unii dintre ei (apropiați ai lui Adrian Năstase) s-ar putea răzgândi. Mugurel Sârbu era la sfârșitul săptămânii trecute într-o situație grea. El a pierdut președinția PSD Alba, dar acum a trecut de la agonie la extaz.
Anca DINICĂ

Greva de avertisment de la CFR a paralizat circulația pe calea ferată
•În județul Alba 12 trenuri au rămas în stații
     gara Alba IuliaIeri între orele 7.00-9.00, sindicatele feroviare au declanșat greva de avertisment. Sindicaliștii sus­țin că s-a ajuns la această for­mă de protest, deoarece nego­cierile cu societățile comerciale de la căile ferate au eșuat, iar contractele colective de muncă la nivel de uni­tăți nu au putut fi încheiate. Așa cum se poate con­stata și din imagine, în gara Alba Iulia nu era nici urmă de tren, în schimb a venit iarna în toată splendoarea ei. Potrivit in­for­mațiilor furnizate de liderul ceferiștilor din județ greva de avertisment a decurs fără incidente. "Conform programului stabilit în cele două ore, 8 trenuri aflate în tranzit și alte 4 în mișcare au oprit în cea mai apropiată gară. Noi dorim condiții de muncă mai bune și obținerea unui salariu minim pe ramură de 3.100.000 de lei. În prezent, la noi la CFR, salariul minim este tot de 2.800.000 de lei. Având în vedere că acum primim doar 5 bonuri de masă, dorim să obținem unul pe zi. Consiliul Național Extraordinar al sindicatelor din calea ferată se va întruni în cel mai scurt timp și vom stabili ce avem în continuare de făcut. Se pare că dl. ministru Dobre nu pare interesat de re­ven­dicările noastre și mai mult ca sigur vom ajunge la grevă generală. Fără dialog nimic nu se poate", a declarat Daniel Damian, pre­șe­dintele zonei Teiuș a Uniunii sindicatelor libere infrastructură, călă­tori-marfă Brașov.
Florin ROMAN

Subvenții pentru cărți și reviste
     Programul național de subvenționare și promovare a culturii scri­se continuă și în acest an potrivit Legii nr. 186/2003, până la înce­perea activității Administrației Fondului Cultural Național (30 iunie 2005). Documentația privind subvenționarea de carte și publicații culturale va fi depusă la sediul Ministerului Culturii și Cultelor, Di­recția Generală Creație Contemporană, Diversitate Culturală, Biroul Cultură Scrisă, Lectura Publică până la data de 29 aprilie 2005, se arată într-un comunicat. (M.F.)
A luat foc în propria casă
     Maria Iancu, în vârstă de 80 de ani, din Zlatna, a fost trans­portată joi dimineața la Spitalul Județean de Urgență, cu o am­bulanță, după ce a suferit, în propria locuință, arsuri profunde la spa­te și mâna dreaptă. Surse medicale de la "Urgențe" au declarat că pacienta a fost diagnosticată cu arsuri de gradele I-IV, fiind in­ternată la secția chirurgie pentru a beneficia de îngrijirile medicale necesare. Dr. Bazil Dumitrean, medic de gardă la secția amintită, a declarat că, din informațiile pe care le deține, bătrâna, care avea de­ficiențe locomotorii (hemiplagie) în urma unui accident vascular cerebral mai vechi, a stat prea aproape de sobă și i-au luat foc hai­nele, reușind cu mare greutate să se salveze. Medicul chirurg a pre­cizat că pacienta a suferit arsuri pe 30-35 la sută din suprafața corporală, mai grave la nivelul spatelui, și are cam 50 la sută șanse de supraviețuire, având în vedere că vindecarea leziunilor este mai lentă din cauza vârstei înaintate a femeii.(R.G.)
În cazul jurnaliștilor răpiți
România somată să-și retragă trupele din Irak
     În cursul zilei de ieri, după aproape trei săptămâni în care nu s-a mai știut nimic despre soarta jurnaliștilor români răpiți în Irak, ca­nalul panarab de televiziune Al-Jazeera a difuzat noi imagini cu cei trei. Cu această ocazie au apărut primele informații despre cei care îi dețin acum pe jurnaliști. Este vorba despre gruparea Brigăzile Mu-Adh Bin Jebel, o grupare cvasinecunoscută. Tot acum a fost for­mulată și prima revendicare anume ca România să-și retragă trupele din Irak într-un interval de patru zile, în caz contrar cei trei jurnaliști vor fi omorâți. La aflarea veștii președintele României Traian Bă­ses­cu și-a întrerupt vizita la Chișinău revenind în țară unde a convocat urgent celula de criză. Revendicarea este, ca în marea majoritate a cazurilor de răpire din Irak, una politică. Mai exact un șantaj. Cu toate acestea deși s-au formulat cereri drastice cu tremene strânse, numai într-o treime din cazuri refuzul statelor de a satisface astfel de revendicări s-a soldat cu uciderea ostaticilor. În celelalte cazuri ostaticii au fost eliberați după negocieri dure și ferme. Aseară târziu purtătorul de cuvânt al Președinției Adriana Săftoiu a declarat că imaginile difuzate se înscriu în scenariul firesc al negocierilor, ele arată că ostaticii sunt în viață și oferă elementele de recunoaștere între negociatori. Ea a subliniat angajamentul instituțiilor statului pen­tru rezolvarea crizei. La rândul său președintele Traian Băsescu a declarat în fața ziariștilor și rudelor strânse în fața Palatului Co­troceni că obiectivul celulei de criză este să-i scoată pe jurnaliști din Irak pe căile normale în astfel de situații. "Vom face tot posibilul să evităm criza maximă."
Anca DINICĂ

Vitezomani puși la plată
     În după-amiaza zilei de 21 aprilie, între orele 17.00-19.00, Ser­viciul Poliției Rutiere a organizat la nivelul județului Alba o acțiune al cărei scop a fost depistarea conducătorilor auto care depășesc vi­te­za legală și a celor care conduc sub influența băuturilor alcoolice. S-au aplicat 286 de sancțiuni contravenționale a căror valoare s-a ridicat la suma de 181 milioane de lei. Au fost reținute 3 permise auto, dintre care unul a fost pentru alcool, iar 90 de șoferi au fost a­men­dați pentru depășirea limitei legale de viteză.(L.I.)
Aveți probleme cu site-ul ziarului "Unirea"?
     În ultimele zile două cititoare ale ediției online a ziarului Unirea mi s-au plâns că lor le apar ediții vechi, nu cea la zi când ac­ce­sează siteul principal, www.ziarulunirea. ro. Acum vreo două zile chiar mie mi s-a întâmplat să-mi apară una din pagini din ediția precedentă, nu din cea la zi! La calculatorul nevesti-mi însă se afișa ceea ce trebuia. Între timp am aflat de la un prieten mai pri­ceput și care-i cauza, dar e prea tehnic să mă ocup aici de ea. Ce se poate face însă?
    Dacă folosiți Internet Explorer, mergeți la Tools, dați clic și pe urma dați clic pe Internet Options. În fereastra care se deschide dați clic pe Delete Cookies iar în fereastra care se deschide apăsați pe OK. Pe urmă apăsați pe Delete Files, bifați opțiunea Delete all offline content și dați clic pe OK. Pe urmă apăsați pe Settings. A­co­lo selectați opțiunea Every visit to the page. După ce apăsați pe OK fereastra se va închide. Dați OK și-n fereastra cu cele trei opțiuni menționate anterior și închideți Internet Explorer. Îl re­des­chideți și conectați-vă din nou la www.ziarulunirea.ro. Acum ar tre­bui să apară ediția la zi. Dacă nici așa nu apare, aveți două opțiuni: fie apelați la specialiști din domeniu, care poate știu o altă soluție, fie accesați celelalte două siteuri Unirea, ziarulunirea.albaportal.net sau ziarulunirea.dap.ro, unde nu veți avea o astfel de problemă.
Florin SILEA

Sus
© Copyleft S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.