Prima pagină Ediția din: 27.4.2005
Se caută șef pentru IPJ Alba
     După ce în urmă cu câteva săptămâni a avut loc un concurs pen­tru ocuparea postului de șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Alba, iar câștigător a fost declarat Ioan Nicolae Că­bulea, istoria se repetă. Fotoliul de șef a rămas vacant în urma numirii domnului Că­bulea în funcția de șef al IPJ Mureș. Astfel, în conformitate cu pre­vederile art. 18 din Legea nr. 360/2002, privind Statutul polițistului, Inspectoratul General al Poliției Române organizează din nou con­curs pentru ocuparea funcției de șef al IPJ Alba. Cei care doresc să candideze pentru această funcție trebuie să îndeplinească cumulativ următorele condiții: să fie absolvenți de studii superioare, de lungă durată, cu diploma de licență sau echivalentul; să fie absolvenți ai unui curs postuniversitar în domeniu; să fie absolvenți ai unui curs de management corespunzător nivelului; să aibă experiența de cel puțin 2 ani în funcții de conducere; să fie declarați "apt" medical și psihologic pentru promovarea în funcții de conducere; să fie apreciați în ultimii 2 ani cu calificativul de cel puțin "Foarte bun"; să aibă abi­lități de utilizare a computerului; să fie cunoscători ai unei limbi stră­ine de circulație internațională și nu în ultimul rând să aibă conduita morală și profesională ireproșabilă. Înscrierile se fac până la data de 29 aprilie la sediul Inspectoratului General al Poliției Române-Di­recția Management Resurse Umane. Concursul va avea loc la sediul IGPR, data nefiind încă cunoscută. Baftă concurenților și să sperăm că șeful mult căutat va fi găsit cât mai curând.(L.I.)
La propunerea vicepreședintelui Florin Mărginean
Consiliul Județean Alba ajută sinistrații din Timiș
     Situația gravă din Timiș a determinat conducerea Consiliului Ju­dețean Alba să facă apel la factorii de decizie din județul Alba în vederea strângerii de ajutoare pentru populația calamitată. În ședința de ieri a Comisiei Consultative a județului, vicepreședintele CJ Alba, Florin Mărginean, a spus că Timișul a acordat importante ajutoare populației din Alba care a fost inundată de revărsările de ape din anul 1998. Florin Mărginean a făcut apel la primarii și conducătorii de instituții să dea dovadă de solidaritate și să ajute sinistrații din județul Timiș. Autoritățile și locuitorii din zona de câmpie a județului Alba pot contribui cu produse cerealiere, cei din zona montană cu lemn, iar conducătorii societăților comerciale pot dona materiale de construcții și diverse alte produse finite pentru oamenii încercați de furia apelor. Vicepreședintele Florin Marginean a anunțat și per­soa­na din cadrul CJ Alba care va coordona acțiunea de strângere a ajutoarelor. Acesta este Ioan Bodea, directorul Direcției de Infor­matică și Relatii Publice a CJ Alba, care poate fi contactat la tele­foanele: 813380 interior 401; 0788/170.998 sau 0743/309.488.
Florin ROMAN

Dumitru Fulea, noul președinte al PNL Sebeș
     Cu ocazia conferinței municipale de alegeri a PNL Sebeș, dl. Du­mitru Fulea a fost ales noul președinte al organizației locale a PNL. În urma numărării voturilor au fost stabiliți și cei trei vicepreședinți: Emil Goța, Ioan Rodean și Nicolae Dobra. Secretarul PNL Sebeș va fi desemnat prin vot de cei 11 membri ai Biroului Permanent mu­nicipal. Noul președinte mulțumește pentru încredere liberalilor din Sebeș și urează cetățenilor din municipiu sărbători feicite.(F.R.)
Natura răzbunătoare
     Mircea Pertifelean (47 de ani), din Petrești, s-a gândit că cel mai sigur loc pentru aruncarea gunoiului din gospodărie este râul Sebeș. Natura, supărată pe gestul omului a avut însă o altă părere. În 25 aprilie, Mircea Pertifelean și-a transportat gunoiul cu căruța și l-a descărcat în albia râului Sebeș. În momentul în care bărbatul e­fectua manevra de întoarcere, malul s-a surpat, atelajul cu stăpân cu tot ajungând în apă și fiind purtat până în dreptul restaurantului din Parcul Arini, în zona numită Cascadă. Mircea Pertifelean nu a izbutit să iasă din apă, el fiind găsit înecat. (L.I.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.