Editorial
Iliescu contraatacă
     Astăzi se joacă la București ultimul act al luptei pentru putere în interiorul Partidului Social Democrat. Chiar dacă la Congresul PSD de acum trei săptămâni echipa Geoană-Năstase-Mitrea câștiga, spre bucuria celor care doresc sincer un partid social-democrat modern și neanchilozat, în fața unui Ion Iliescu surprins de ușurința cu care a fost trădat, jocurile nu au fost finalizate. Se va întâmpla acum la Consiliul Național. După ce și-a revenit din șocul pierderii puterii, Ion Iliescu și-a reevaluat "trupele fidele" și pornește o nouă bătălie. Marea miză a acestui Consiliu Național este completarea locurilor vacante în Biroul Permanent Național al partidului. Dacă Ion Iliescu reușește să impună în aceste fotolii cât mai mulți dintre simpatizanții săi, viața troicii care i-a suflat președinția partidului va fi una foarte grea. De aceea în ultimele zile au apărut fel și fel de speculații și scenarii cu privire la ce va face Ion Iliescu. Ba s-a spus că va părăsi partidul la fondarea căruia a jucat un rol major, ba că vrea să schimbe raportul de forțe în favoarea sa, ba că vrea doar să arate că bătrânul lup mai are încă dinți.
    Primul scenariu este posibil, dar destul de improbabil pentru că Ion Iliescu, în ciuda greșelilor din ultimul timp (pornind de la gra­țierea și revocarea gra­țierii lui Miron Mitrea până la acel nefericit "tovarășul" din timpul congresului) este unul dintre cei mai versați oameni politici din România. Sigur că Ion Iliescu are încă susți­nători, dar el își dă seama că influența sa în partid a scăzut și că partea din PSD pe care ar reuși s-o rupă are mari șanse să fie mai mică, mult mai mică, decât ce va rămâne alături de Geoană și Năs­tase. Și atunci el ar avea soarta lui Petre Roman, care, pără­sind Partidul Democrat, la supărare, după ce pierduse șefia, a reușit să părăsească și luminile scenei politice. Și asta nu în cel mai elegant mod! Iar PSD va supraviețui plecării sale, așa cum PD i-a supra­viețuit lui Petre Roman.
    Agitația din ultimele zile îi convine de minune în contextul în care luăm în calcul ultimele două ipoteze. Demisia primarului Craiovei - Antonie Solomon, cea a senatorului de Iași - Neculai Apostol, dar și zvonul că ar urma și alte demisii semnate Octav Cozmâncă, Ioan Mircea Pașcu, Dan Mircea Popescu ori Valer Dorneanu, creează impresia de volatilitate a PSD. O impresie accentuată de retragerea lui Ioan Talpeș de la șefia organizației PSD Caraș-Severin și de la șefia Comisiei de apărare din Senat, semn clar că se pregătește ceva. Sigur că impulsionate de aceste exemple, demisii vor mai fi pentru că există încă destui membri PSD care văd în Ion Iliescu farul salvator în furtuna Opoziției. Sunt destui, dar credem nu sufi­cienți, cei pen­tru care Ion Iliescu el însuși cinstit și sărac a fost pavăza după care au derulat afaceri serioase. Și ei cred, sincer sau interesat, alături de senatorul Neculai Apostol (unul dintre cei 300 mai bogați români) că marginalizarea lui Ion Ili­escu este o "mano­peră lipsită de moralitate, reprezentând proba elocventă a derapării partidului către cu totul alte determinări doctrinare". Și atunci Ion Ili­escu are o singură șansă: să-și impună fidelii în Biroul Permanent Național astfel încât să poată cenzura activitatea lui Mircea Geoa­nă, Adrian Năstase și Miron Mitrea, să se mențină și să-și exercite puterea de lider al grupului senatorial al PSD, să vâneze asiduu gre­șelile noii conduceri a partidului și să-și reconstruiască majoritatea. Dar oare suflul înnoitor care străbate PSD să fie atât de firav? Spe­răm că nu!
Anca DINICĂ