Șefi americani la Gabriel Resources
Alan R. Hill, noul președinte, a lucrat pentru o companie de aur din top-ul mondial
De curând, Gabriel Resources "compania mamă" a Roșia Montană Gold Corporation, firma care dorește să implementeze proiectul minier privat din Munții Apuseni, și-a schimbat echipa de conducere. Este o practică obișnuită la nivelul unor companii de mare anvergură, care preferă să înlocuiască echipele de manageri după terminarea contractelor de performanță în vederea stimulării competitivității. Conducătorii care vin în fruntea lui Gabriel Resorces fac parte din lumea bună a mineritului aurifer. Noul președinte al lui Gabriel și al Consiliului de Administrație este domnul Alan R. Hill, care îl înlocuiește pe dl. Oyvind Hushovd, ce va rămâne în continuare în Board-ul companiei canadiene. Dl. Alan Hill a lucrat ani buni la Barricck's, o firmă americană aflată în primele trei din lume în domeniul producției de aur. Noul președinte al lui Gabriel s-a făcut remarcat printr-un management de calitate la mine precum Alto Chicama, Pascua, Veladero și Cowal. În echipa de conducere a firmei canadiene a mai fost cooptat un alt fost reprezentant al Barricck's, la care a lucrat 13 ani. Este vorba de dl. Richard Young, care a fost numit vicepreședinte și ocupă funcția de șef financiar la Gabriel Resources. Dânsul vine în firmă cu o bogată experiență în domeniul minelor și al piețelor de capital. El își va asuma și responsabilitatea programului de lucru cu investitorii. În Board-ul companiei a fost cooptat și fostul ambasador al Canadei în România, din perioada 2000-2003, dl. Raphael Girard, care acum îndeplinește funcția de ambasador al acestei țări în Iugoslavia.
Florin ROMAN
Alba Iulia atrage bancherii
Cinci oferte pentru acordarea creditului municipal
Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia, a anunțat ieri, după derularea primei etape a licitației privind creditul pe care municipalitatea vrea să-l obțină, că s-au prezentat cinci oferte. "Mă bucur să văd că avem atâtea oferte, de la bănci serioase pentru că acesta este încă un semn că municipiul Alba Iulia este unul interesant. Cele cinci oferte au fost depuse de Banca Comercială Română, Raiffeisen Bank, Casa de Economii și Consemnațiuni, Banca Română pentru Dezvoltare și HVB Bank. Acum urmează evaluarea ofertelor și eu cred că săptămâna viitoare vom anunța câștigătorul". Reamintim că primăria municipiului Alba Iulia dorește accesarea unui credit de 245 miliarde de lei, bani care vor fi folosiți pentru realizarea unor lucrări mari de infrastructură printre care nominalizăm extinderea rețelelor de alimentare cu apă potabilă și de canalizare pe mai multe străzi, reabilitarea rețelelor și modernizarea străzii Tudor Vladimirescu, refuncționalizarea zonei de locuințe între strada Macului și strada Cloșca, începerea lucrărilor de alimentare cu apă potabilă la Oarda de Sus etc.
(A.D.)
Tudor Grindean - instalat la IPJ Alba

În cursul zilei de ieri, comisarul-șef Tudor Grindean, fostul șef al Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog Alba Iulia (CZCCOA), a fost numit oficial în funcția de șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Alba. Tudor Grindean a obținut postul în urma celui de-al doilea concurs organizat pentru funcția respectivă marți, 10 mai, în București, la sediul IGPR. Contracandidatul comisarului-șef Grindean a fost șeful Poliției Municipiului Alba Iulia, Gheorghe Pavelescu, cea de-a treia persoană care și-a depus candidatura pentru funcția de șef al IPJ Alba, respectiv comisarul Nicolae Drăgoi-șef Ordine Publică în cadrul Poliției Municipiului Sebeș, neprezentându-se la concurs.
Cu ocazia numirii în funcție a comisarului-șef Tudor Grindean din partea IGPR, a fost prezent la sediul IPJ Alba comisarul-șef Gheorghe Popa, adjunct al șefului Poliției Române, care a precizat că "Tudor Grindean dispune de o capacitate intelectuală și de un nivel de pregătire profesional necesare unei astfel de funcții". Peste 6 luni, noul șef al IPJ Alba va fi supus unei evaluări al cărei rezultat să confirme sau să infirme abilitățile sale de conducător.
În rândul cetățenilor județului Alba și al persoanelor aflate în subordinea comisarului-șef Tudor Grindean, șeful IPJ Alba, vor fi realizate sondaje cu privire la nivelul de competență și modul în care domnia sa relaționează cu colectivul. Întrebat fiind de ce nu a participat și la primul concurs organizat pentru ocuparea funcției de șef al IPJ Alba, Tudor Grindean a menționat că în acea perioadă era angrenat într-o serie de activități specifice CZCCOA și că trebuia să ducă la bun sfârșit ceea ce începuse. Anunțarea desfășurării celui de-al doilea concurs a fost momentul în care comisarul-șef Tudor Grindean a luat hotărârea de a se înscrie în cursa pentru funcția de șef al IPJ Alba. Printre prioritățile noului șef al IPJ Alba se numără promovarea unui management centrat pe principiile respectării legalității, echidistanței și transparenței, creșterea siguranței cetățenilor, reducerea criminalității, perfecționarea continuă a activității polițienești, precum și o mai bună relație cu mass-media.
Lavinia IONAȘ
Prefectul se dă în... 38 de bărci, subprefectul doar în 3
În cadrul conferinței de presă de ieri de la sediul Prefecturii Alba, Cosmin Covaciu a afirmat că, în cazul unor inundații (Doamne ferește!), județul nostru dispune de nici mai mult, nici mai puțin de 38 de bărci (36 cu vâsle, plus 2 pneumatice). Această afirmație vine să o infirme pe cea a subprefectului Clement Negruț care, zilele trecute, vorbea de doar 3 bărci. Numai că bărci se numesc și cele cu motor (de care vorbea subprefectul și care într-adevăr sunt doar 3), și cele de lemn, cu vâsle (de care vorbește prefectul și care, probabil, sunt 36). Însă în cazul unor inundații serioase, ca cele din Banat, unde s-a observat că bărcile normale, cu vâsle, nu au nici o utilitate, cele care contează sunt bărcile cu motor. Indiferent de numărul exact al bărcilor cu sau fără motor de care dispune Alba, știm cu siguranță că nu ne dorim să le utilizăm nici pe cele cu motor, nici pe cele cu vâsle!
(I.P.)
Bombă la Balomir!
În cursul zilei de ieri, un cetățean din localitatea Balomir a găsit, în timp ce săpa un șanț, o bombă de aviație din timpul celui de-al doilea război mondial rămasă neexplodată. Cetățeanul a anunțat poliția care a alertat Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Bomba a fost ridicată de specialiștii inspectoratului, care o vor dezamorsa în această săptămână.
(F.R.)
Adrian Lemeni în județul Alba
Secretarul de stat de la Culte, Adrian Lemeni, va fi din nou prezent în județul Alba. Originar din Cugir, secretarul de stat este un apropiat al județului. Dânsul a fost prezent înainte de Paști la Ocna Mureș și Mihalț, unde, așa cum se știe, între credincioșii greco-catolici și ortodocși au fost conflicte care acum s-au stins. De această dată, Lemeni va participa la simpozionul internațional "Omul de cultură în fața descreștinării".
(F.R.)
Scade pericolul de inundații
Surse din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a județului Alba, ne-au declarat că debitele pe principalele râuri din județ sunt în scădere. "Debitele vor scădea și în următoarele zile, odată cu micșorarea intensității ploilor. Am trecut de ce era mai greu", au precizat aceleași surse. Dacă pericolul de inundații din cauza ploilor torențiale a trecut, probleme mai pot apărea doar ca urmare a unor ruperi de nori.
(F.R.)
Tel-Verde la Direcția Muncii Alba
În cadrul Direcției de Muncă Alba funcționează în sistem "tel-verde" Telefonul cetățeanului, la numărul 0800.800.186. Cetățenii județului pot solicita la acest număr orice informații cu privire la obiectul de activitate a instituției. Foarte important: convorbirea telefonică este gratuită pentru cetățean.
(I.P.)
Cabinet parlamentar PSD la Sebeș
Cum prima dragoste nu se uită niciodată, deputatul PSD Alba, Mugurel Liviu Sârbu își va inaugura în curând și în municipiul Sebeș un birou parlamentar. "Am găsit un spațiu adecvat pe care în scurt timp îl voi dota corespunzător, iar apoi voi anunța oficial deschiderea cabinetului parlamentar de aici", ne-a declarat dl. Sârbu. Deputatul de Alba ne-a precizat că intenționează ca principalele sale activități pe linie politică și parlamentară să le deruleze prin cabinetul de la Sebeș, în timp ce la Alba Iulia va acorda doar audiențe. În altă ordine de idei, deputatul PSD de Alba Emil Cutean, a primit din partea conducerii organizației județene, o altă încăpere pentru biroul său parlamentar, situată tot în incinta sediului PSD din Alba Iulia.
(R.J.)