Prima pagină Ediția din: 17.5.2005
Ministrul Mediului, Sulfina Barbu, la Roșia Montană
"Protestatarii sunt cei care merită «bărbile»"
     La sfârșitul săptămânii trecute, ministrul Mediului și Gospodăririi Apelor, Sulfina Barbu, a fost prezentă, alături de ministrul ungar al Mediului, Persanyi Miklos, la Cluj-Napoca, la un seminar privind in­fluența minelor asupra mediului înconjurător. La ieșirea de la semi­nar, Sulfina Barbu a avut parte de un "spectacol" regizat de cei care protestează împotriva proiectului minier de la Roșia Montană. Ace­lași grup mic de protestatari gălăgioși de la PATRIR Cluj Napoca și de la "Alburnus Maior" au susținut după o melodie deja demodată și învechită că ministrul nu este interesat de salvarea acestei zone. Inspirați din circul pe care-l oferă opiniei publice românești și inter­naționale de ani buni, protestatarii au dorit să-i ofere doamnei mi­nistru, în semn de protest, o barbă de vată. Ministrul român al Me­diu­lui a refuzat "cadoul", susținând că protestatarii sunt cei care me­rită bărbile și că acuzațiile care i se aduc sunt nefondate în sensul că momentan se întocmește un ghid pentru realizarea studiului de im­pact și că ministerul urmează să se pronunțe pro sau contra proiectului de exploatare minieră de la Roșia Montană. Nu este prima dată când un înalt oficial al guvernului este acuzat public și i se pregătesc tot felul de spectacole jenante de doi bani. Sulfina Barbu este însă primul membru al cabinetului care le-a răspuns grobienilor autori ai acestui gest cu aceeași monedă. Domnia sa nu s-a lăsat intimidată de acest "cadou" și prin urmare a oferit o replică pe măsură. Ulterior, cei doi miniștri ai mediului s-au deplasat la Ro­șia Poieni și la Roșia Montană pentru vizitarea zonei miniere din Apuseni. Recent, Organizația Națiunilor Unite a cerut statelor sud-est europene să ia măsuri urgente pentru reducerea pericolului asupra mediului înconjurător, generat de sutele de mine închise din perioada comunistă, și care în prezent sunt abandonate. Studiile efectuate în cadrul Programului Națiunilor Unite pentru Mediu au arătat că minele dezafectate, pot contamina rezervele de apă po­tabilă și aerul. Numai că în România, statul nu are bani pentru con­servarea și ecologizarea minelor închise, iar de aici apar adevărate dezastre. În schimb ecologiștii spun că se poate trăi din culesul de fructe de pădure și de căpșuni ca în Spania. Dacă tot cred în a­ceastă variantă "adâncă", de ce nu o pun în practică pe pro­pria piele? De ani buni, mineritul de stat este în colaps, iar banii nu mai ajung decât pentru salarii. De aici apar și marile probleme de mediu. De exemplu, numai pentru închiderea și conservarea minelor din Apu­seni ar fi nevoie de peste 500-600 de milioane de dolari, bani pe care statul român nu-i are și nu-i va avea prea curând. De aceea, soluția o reprezintă atragerea de investiții străine, cum este cazul și la Roșia Montană, unde RMGC s-a angajat ca în paralel cu explo­atarea zăcămintelor auro-argintifere să treacă și la reconstrucția zo­nei.
    După încheierea seminarului, cei doi miniștri ai mediului s-au de­plasat la Roșia Montană pentru vizitarea zonei miniere din Apuseni. La întâlnirile și discuțiile de aici au fost prezenți doar ziariștii ma­ghiari astfel că nu se cunosc prea multe amănunte despre subi­ec­tele abordate și mai ales despre concluziile la care s-a ajuns. Cert este că cei doi miniștri au fost prezenți și în comuna Albac, la in­vitația primarului Tiberiu Todea, care i-a tratat cu tradiționala sa os­pitalitate!
•Prof. univ. Piso, preocupat de orice altceva în a­fară de propriul muzeu
     Prof. univ. Ioan Piso este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai înverșunați contestatari ai proiectului minier de la Roșia Montană, activitate care îi răpește, probabil, prea mult timp pentru a se putea ocupa și de Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei pe care îl păs­torește încă din 1997. Dl. Piso s-a transformat într-o veritabilă "trom­petă" a protestatarilor mai ales după ce nu a mai lucrat pentru Roșia Montană, de unde muzeul pe care-l conduce a încasat bani frumoși. Supărat că nu-și mai poate premia "munca", profesorul clujean s-a dezlănțuit împotriva proiectului, dar și a colegilor din țară și străi­nătate care au participat la lucrările de descărcare arheologică de la Roșia Montană. Conform unei scrisori venite din partea unui angajat al muzeului și publicată într-un ziar din presa centrală, Ioan Piso ne­glijează total instituția amintită, atât din punct de vedere al aspec­tului cât și al conținutului, astfel că, unul dintre cele mai importante muzee ale istoriei românilor duce lipsă de multe, în special de... vizitatori. Mai mult, angajatul muzeului îl acuză pe directorul Ioan Piso și de clientelism întrucât "mansardarea clădirii muzeului este executată de firma unui prieten de familie al d-lui director Piso". Scrisoarea cu pricina a fost adresată și ministrului Culturii, Mona Mus­că, căreia îi solicită un control obiectiv al direcțiunii Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca. Sau poate că dl. Piso consideră mai de bon ton să te preocupe ceva în jurul căruia se face atâta publicitate decât un "simplu" muzeu de provincie...
Ioana PITICARIU

Responsabilii județeni din sănătate ne liniștesc
Spitalele din Alba nu au fost (încă) infestate cu "bacilul Cinteză"
     Criza din sistemul medical provocată de decizia distribuitorilor de medicamente de a sista furnizarea de materiale sanitare și medi­camente către spitale și farmacii pare un nou episod din telenovela dintre minister, Casa de Asigurări și marile firme de distribuție. Cam în fiecare an, scenariul se repetă, acuzele curg și dintr-o parte și din alta, așa că bulibășeala este la ea acasă. Nici acest ultim scandal nu face excepție de la regulă, iar pacienții sunt prinși, fără voia lor, în acest hățiș al slăbiciunilor. Ministrul Mircea Cinteză pare hotărât să nu mai tolereze indisciplina financiară, dar și calitatea proastă a unor materiale sanitare. Potrivit informațiilor furnizate de oficiali ai județului Alba, criza de la nivel național nu afectează prea mult zona noastră. Directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate Alba, ec. Gheorghe Ștef susține că la nivelul județului instituția care o conduce este la zi cu plata serviciilor medicale. În ceea ce privește farmaciile, doar 11 din 72 au anunțat și notificat că nu vor mai eli­bera medicamente compensate. "Eu zic că nu e nici un fel de criză și mai rezistăm cel puțin două luni. Dacă în acest interval nu se rezolvă problema putem avea o criză. Acum nu se poate vorbi de așa ceva", a spus Ștef. O poziție similară a adoptat și directorul DSP Alba, dr. Ioan Munteanu, care a spus că la nivelul instituției pe care o conduce nu există deocamdată semnale de la spitale care au rămas fără medicamente și materiale sanitare. "Am trimis mi­nisterului o situație pe spitale, dar până acum nu sunt semnale în­grijorătoare. Nimeni nu s-a plâns de lipsa totală a materialelor, pentru că majoritatea unităților sanitare au stocuri. Unii au rezerve de zile sau săptămâni alții chiar până la două luni", a declarat me­dicul Ioan Munteanu. Directorul Spitalului Județean, dr. Călin Potor, a dat asigurări că deocamdată nu există probleme deosebite. "Avem stocuri la unele materiale pentru încă 6,7 zile, iar la altele până la 50 de zile. Părerea mea este că avem de-a face cu o nouă încercare mârșavă din partea distribuitorilor de a deregla sistemul, amenințând cu sistarea furnizării produselor sanitare. Pot să-i asigur pe pacienți că vor fi bine îngrijiți și nu vor fi obligați să vină cu materiale sanitare de acasă, cum am văzut că se întâmplă în alte județe. În 30 de zile voi prezenta ministerului un plan de eficientizare a spitalului, așa cum m-am angajat", a declarat directorul Spitalului județean.
Florin ROMAN

Scandal în stradă
     Strada principală din satul Sântămărie a devenit în 15 mai, în jurul orei 22.30, un ring de box. Între numiții Vasile Moldovan (35 de ani) și Cristian Stan (25 de ani), ambii din Cetatea de Baltă, a iz­bucnit, pe fondul consumului de alcool, un scandal. Cei doi tineri au început să-și aplice unul altuia, după putere, o serie de lovituri. În ur­ma altercație Vasile Moldovan a fost transportat la Spitalul municipal din Blaj pentru acordarea de îngrijiri medicale. (L.I.)
Directorii CJ Alba au câștigat concursurile
     După luni bune de interimat, Consiliul județean Alba are acum directori care ocupă posturile prin concurs. Cei 4 directori sunt: Ma­rian Aiatai - Direcția economică, Dan Popescu - Direcția tehnică, Ioan Bodea - Direcția informatică și Liliana Negruț - Direcția juridică. Concursul a avut loc la Sibiu și a fost organizat de Agenția Națională a Funcționarului Public.(F.R.)
Vin bani pentru apă
     Vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Florin Mărginean, ne-a declarat că ministrul delegat, Laszlo Borbely a semnat contractul și convenția prin care CJ Alba primește suma de 4 milioane de dolari pentru alimentări cu apă. "Sper ca până joi, hârtiile să ajungă la noi și să stabilim în ședința de consiliu modul de repartizare al banilor pe unități administrative", a declarat Florin Mărginean.(F.R.)
La Sălciua de Jos
S-a sfințit Biserica Ortodoxă
     Prefectul județului Alba, Cosmin Covaciu, a participat duminică, 15 mai a.c., la sfințirea Bisericii Ortodoxe Sălciua de Jos. Slujba a fost săvârșită de Înalt Preasfințitul Andrei Andreicuț de Alba Iulia, ală­turi de un sobor de preoți și în prezența a numeroși credincioși. Biserica Ortodoxă din Sălciua de Jos poartă hramul Adormirea Mai­cii Domnului. (I.P.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.