Curier județean
Sprijiniți sinistrații din Banat!
     *Viceprimarul municipiului Alba Iulia Ioan Bogățan ne-a informat că începând de ieri și până în data de 27 mai, la inițiativa primăriei albaiuliene se va desfășura o nouă campanie de colectare de bunuri pentru sinistrații din Banat. Este vorba despre obiecte electro­cas­nice obligatoriu funcționale. Cetățenii cărora le prisosesc astfel de o­bi­ecte și doresc să le doneze trebuie să știe că punctul de colec­tare este în curtea Federalcoop lângă Gara Alba Iulia. (A.D.)
    *La inițiativa deputatului conservator de Alba, Nicolae Popa, pri­vind acordarea de sprijin sinistraților din Timiș, credincioșii greco-catolici din comuna Mihalț, păstoriți de preotul paroh Petre Stânea, au reușit să colecteze ajutoare constând în alimente în valoare de peste 30 de milioane de lei. Acestea sunt destinate comunei Foeni, județul Timiș, unde deputatul Nicolae Popa a mai însoțit o caravană umanitară. (F.R.)
    Primarul comunei Săliștea, Aurel Emil Stănilă, ne-a declarat că de curând au fost colectate de la cetățenii din Săliștea și Tărtăria aju­toare pentru sinistrații din Banat. Transportul de ajutoare, asigurat de firma Oprean, a fost condus de primarul Emil Stănilă. La Foeni au fost predate primarului următoarele produse: grâu-5170 kg, po­rumb-3.315, cartofi-3.150 kg, ulei-2.171 kg, făină, orez, zahăr, griș 1.160 de kg. Prin intermediul ziarului Unirea, primarul mulțumește ce­tățenilor care au donat produse pentru sinistrați, dar și trans­porta­torului.(F.R.)
Odată cu instalarea lui Călin Potor la conducerea Spitalului județean
Bolnavii internați au devenit... ființe umane
     La sfârșitul săptămânii trecute, bolnavii internați în Spitalul ju­dețean din Alba Iulia au avut o mare surpriză: într-o dimineață, ime­diat după micul dejun, au fost vizitați de niște tinere în halate albe ca­re au început să-i chestioneze ce au mâncat, dacă le-a plăcut, dacă se împacă în general cu mâncarea din spital etc. Abia după plecarea vizitatorilor, bolnavii au aflat că era vorba despre specialiștii dieteticieni trimiși de noul director al spitalului, dr. Călin Potor, să controleze dacă se respectă dieta celor internați. În ziua următoare, bolnavii au avut o nouă surpriză: asistentele șefe din cele mai vădu­vite secții, cele în care nu s-au mai făcut investiții de ani de zile, (de pildă secția de Recuperare), au trecut prin saloane și au întocmit liste cu necesarul de utilități. Iar pe lângă materialele obișnuite, pe lista respectivă au fost trecute și "articole" ce până acum nu au fost considerate necesare, cum ar fi plasele pentru țânțari. (Închipuiți-vă și dvs. ce înseamnă atacul "micilor vampiri ai serilor de vară" asupra unui bolnav imobilizat, înfășurat în pansamente însângerate.)
    Concluzia pe care am desprins-o din cele de mai sus a fost a­ceea că, odată cu instalarea noului director al instituției, dr. Călin Potor, bolnavii internați s-au transformat din "cazuri" în... ființe uma­ne. (I.H.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.