Năuci deja de caniculă, bună parte dintre români privesc seara buletinele de ştiri. Chestie care-i năuceşte şi mai dihai. Pentru că ce află ei? Află că lupta an­ti­corupţie este relansată, merge bine şi îşi propune să prindă peşti mari. A câta oară? Află chiar că pentru unii dintre peşti năvodul se strânge. Au fost la început Corneliu Iacubov şi ai săi parteneri în devalizarea RAFO. Subiect drag preşe­dintelui Traian Băsescu şi care i-a adus multe dintre voturile românilor. Nimeni nu le-a plâns de milă când au fost duşi la beci. Probabil pentru că erau membri ori apropiaţi ai Partidului Social Democrat. Nici o cucoană stafidită autointitulată re­prezentantă a societăţii civile nu şi-a ridicat vocea acuzând sistemul de anchetă ori condiţiile umilitoare în care au fost ţinuţi. Aceleaşi cucoane la corul cărora se alătură comentatori mai mult sau mai puţin avizaţi, dar sigur mari oportunişti, reclamă acum viciile de procedură şi umilinţele la care a fost supus Dinu Patriciu. Vicii de procedură care există, dar care, aşa cum le spune numele, se referă la metoda de anchetare şi nu stabilesc deloc adevărul sau falsul faptelor supuse anchetei. Aceleaşi vicii de procedură l-au pus acum în libertate pe Zaher Iskandarani, iar mai acum un an pe liderul MISA Gregorian Bivolaru. Unde a fost societatea civilă? Dar mai ales sunt echidistanţi reprezentanţii organizaţiilor civice în atitudinile lor? De câte ori au protestat împotriva abuzurilor jus­tiţiei, împotriva oamenilor simpli? Aceştia sunt primii pe care societatea civilă trebuie să-i apere. Pentru cei bogaţi, faimoşi şi puternici există avocaţi plătiţi cu bani grei.
    Mai grav este însă că procedura juridică în România este atât de stufoasă, se schimbă atât de des, încât viciile de procedură nu sunt excepţii în activitatea justiţiei, ci reguli. Datorită lor cauzele se prelungesc ani şi ani, unele ajung în perioada de prescriere şi atunci prinde orbul, scoate-i ochii. De multe ori complexitatea procedurii este folosită de avocaţi abili pentru a-şi salva clienţii, clar vinovaţi, de la judecarea pe fond şi deci de la o dreaptă condamnare. În România, din pricina viciilor de procedură, dreptatea umblă cu capul spart!
    Dar vicii de procedură nu întâlnim numai în justiţie. Aici ele sunt cel mai vizibile. Orice domeniu are procedurile sale. În cazul ziariştilor înscenat răpiţi în Irak, procedura înscenării a scăpat de sub control şi cei trei s-au trezit în final într-o situaţie neplăcută. Aşa cum şi procedura aducerii lor acasă ne-a lăsat un gust amar mai ales prin aerele de vedetă ale tuturor protagoniştilor. Dar despre domnii Talpeş sau Măgureanu ce să mai spunem? Sunt ei discreţi aşa cum le cere procedura celor din serviciile secrete? Nu. Şi mai clar încălcată este pro­cedura în cazul Partidului Popular România Mare, unde Corneliu Vadim Tudor s-a săturat să fie preşedinte onorific şi nici una, nici două i-a dat afară pe însuşi preşedintele partidului, Corneliu Ciontu, şi pe deputatul Anghel Stanciu, pentru că, zice tribunul, ar fi negociat anexarea PPRM la PSD. Dar poate un preşedinte onorific, sau unul fondator să decidă excluderea din partid a preşedintelui? Nu mai vorbim de faptul că înscăunarea lui Ciontu în urmă cu două luni nu a fost făcută de un congres, ci tot de către "părintele" Vadim. Cât despre domeniul eco­nomic, aici procedurile de licitaţie sau contractele se încalcă zilnic, iar in­stanţele sunt pline de litigii economice. Oriunde ne întoarcem privirea regula este încălcată. De cei mici, ca şi de cei mari, astfel încât nici nu mai ştii ce să crezi, nici ce să faci şi năuc treci dintr-o zi într-alta, dintr-o lună într-alta, dintr-un an într-altul cu speranţa că, totuşi, va veni o vreme când te vei dezmetici.

---