Un subiect fierbinte în presa străină dar şi în cea autohtonă îl reprezintă explicarea acelui vehement NU de 55 la sută pe care francezii l-au opus Con­stituţiei Europene. Toată lumea pare să fie de acord cu faptul că NU-ul de duminică este rezultatul conjuncţiei dintre votul protestatar faţă de guvernanţi şi votul antieuropean care, potrivit ziarului "Le Monde", s-ar datora fricii cople­şi­toare ce a pus stăpânire pe Franţa. "Frică de necunoscut, de străini, de schim­bare. Teama de "instalatorul polonez" care-ţi fură locul de muncă, teama de o U­niune Europeană lărgită, în care Parisul nu se mai află la pupitrul de comandă, teama de o lume tot mai mult dominată de liberalismul anglo-saxon. Teama es­te un sfetnic rău", conchide autorul articolului din "Le Monde", situându-se pe aceeaşi poziţie cu Toader Paleologu care afirmă în "Ziua" că francezii, "în loc să blocheze accesul est-europenilor pe piaţa muncii de la ei, ar trebui să recurgă la reţetele care s-au dovedit eficiente, respectiv reducerea masivă a impozitelor şi mai ales flexibilitatea condiţiilor de angajare". De ce? Pentru că "numai o econo­mie liberă este cu adevărat socială. Dar ce te faci cu o ţară în care cuvântul "li­beral" a ajuns să fie mai rău decât o insultă?"
    Chiar, ce ne facem cu Franţa, mai ales dacă exemplul ei va fi contagios şi al­te ţări europene vor respinge Constituţia comunitară? O soluţie ar fi să luăm a­minte la spusele profesorului englez Tom Gallagher, autorul unei excelente cărţi despre România apărută la Editura "Humanitas" sub titlul "Furtul unei naţiuni". Într-un articol publicat recent în "Dilema veche", Tom Gallagher face o analiză necruţătoare a utopiilor din Vest cum ar fi şi Uniunea Europeană pe care o con­sideră un eşec în condiţiile în care nu există cu adevărat un patriotism comun european, care să-i determine pe vestici să investească în fraţii lor mai urgisiţi din est. Exemplul Germaniei unite nu poate fi luat în seamă întrucât rivalitatea economică dintre vestici şi estici este controlată prin prestigiul statului şi puter­nica identitate comună. Acestea fac ca vesticii să plătească (nu cu mare plă­cere, nici acolo) taxe mai mari pentru a ajuta estul mai sărac. Ineficienţa in­stituţiilor europene şi lipsa unor legături sufleteşti pan-europene fac ca modelul german să nu poată fi preluat în relaţiile dintre vechea UE şi noii ei membri. Lui Tom Gallagher i se pare cu totul improbabil ca europenii din Vest să continue să trimită mari sume de bani către Bruxelles atâta vreme cât pentru ei UE nu are nici pe departe legitimitatea pe care cu toţii o atribuie ţărilor lor. Profesorul en­glez crede că, în curând, va deveni transparent faptul că UE nu mai este un garant al păcii şi securităţii pe continent, întrucât ea a crezut că pericolele răz­boiului rece şi ale fundamentalismului islamic sunt singurele care pândesc Eu­ro­pa, minimalizând conflictele generate de lipsa unor politici apte să garanteze siguranţa fiinţei umane şi să respecte identităţile naţionale.
    Dacă lucrurile stau aşa cum spune Tom Gallagher iar votul francez ne-a de­monstrat cât de corectă este analiza lui anterioară zilei de duminică, ce ne ră­mâne de făcut? Probabil că cel mai sănătos lucru ar fi să urmăm sfatul profe­sorului englez, care sună în felul următor: "Românii care vor ca ţara lor să aibă un viitor ar trebui să conceapă planuri de urgenţă pentru supravieţuirea naţională, dacă proiectul UE sucombă sub megalomania şi politicile economice nerealiste care au adus sfârşitul pentru urmaşii săi comunişti". Întrebarea care se ridică este unde Dumnezeu să găsim noi asemenea români care, pe lângă voinţă, să aibă şi putinţa (competenţa, capacitatea, anvergura) de a face planuri viabile şi de a le aplica.

---